23 august, o zi tragică în istoria Europei, oglindește o politică expansionistă.
Data de 23 august 1939 marchează semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, un acord între regimurile totalitare ale Germaniei și Uniunii Sovietice. Acest act a deschis calea către un război devastator, culminând cu o catastrofă globală. Înțelegerea dintre cele două state revizioniste, precedată de acordul de la Rapallo din 1922, a pus capăt unei perioade de pace fragilă.
Rusia modernă, moștenitoare a imperialismului sovietic
În ciuda distrugerilor cauzate, Uniunea Sovietică a ieșit din cel de-al Doilea Război Mondial ca mare câștigătoare, urmând o politică imperialistă continuă. Rusia contemporană, sub conducerea actuală, reproduce, prin acțiuni și atitudini, tacticile totalitare ale regimului stalinist.
Tactici precum anexarea teritorială, teroarea și cruzimea devin instrumente esențiale în abordarea geopolitică rusă. Similar cu perioada stalinistă, Rusia nu recunoaște dreptul popoarelor la autodeterminare, o dovadă fiind situația Ucrainei, pe care o caută să o subjuge.
Înlocuind Finlanda în rolul de țintă a agresiunii ce-i caracterizează politica, Ucraina devine o nouă victimă a imperialismului rus. Sfera de influență rămâne un factor important în politica moscovită.
Pactul de la Moscova a avut drept consecință distrugerea independenței națiunilor din Europa Centrală și de Est. Înțelegerea a înlocuit autodeterminarea cu agresiuni și dominație. Imperecată cu ideologia revizionistă, aceasta a determinat o strânsă cooperare ruși-germană.
Dezbinarea occidentală și lipsa unei reacții ferme la expansiunea nazistă, conform viziunii realiste a lui Raymond Aron, au permis dezvoltarea unui climat favorabil agresiunii. Un pacifism nehotărât, bazat mai mult pe pasivitate decât pe forță, poate agrava conflictul. Astfel, soluționarea pașnică a crizelor presupune ferm stare.
Sistemul internațional post-Primul Război Mondial avea două puncte slabe critice: absența Statelor Unite în arhitectura de securitate și lipsa unui mecanism eficient de descurajare. Aceste deficiențe le-au permis regimurilor totalitare fasciste și comuniste să acționeze cu brutalitate și violență.
Urgența soluționării crizei actuale
Criza din august 1939 reprezintă punctul culminant al renegării ordinii internaționale. Uniunea Sovietică, împreună cu Germania nazistă, au devenit părți responsabile ale celui de-al Doilea Război Mondial, acționând ca complici în agresiune și expansionism pentru aproape doi ani.
O analiză critică a evenimentelor din 1939 trebuie să ofere și o perspectivă contemporană, realizând că revizionismul este o amenințare reală. De la Rusia la China comunistă, Iran și Coreea de Nord, acest grup de țări reprezintă un pericol pentru configurarea actuală a balanței de putere, ale cărei garanții le oferă Statele Unite.
Acțiunile Rusiei în Ucraina anticipa strategiile Chinei în Taiwan, iar ambițiile nucleare ale Iranului demonstrează un totalitarism hegemonic.
Necesitatea unui front unit pentru securitatea europeană
Europa actuală nu mai este cea din 1939, încorporând o nouă identitate atlantică. Cu toate defectele istorice, Statele Unite sunt unica putere capabilă de a menține solidaritatea Alianței. Această solidaritate este o condiție esențială pentru securitatea globală.
Descurajarea inamicului este crucială, demonstrând că agresiunea are un cost considerabil. În lipsa unui mecanism de descurajare, agresiunea rusă este inevitabilă. Europa trebuie să se alăture frontului comun occidental pentru securitate.
Libertatea este incompatibilă cu imperialismul totalitar, iar fermitatea și luciditatea reprezintă un antidot esențial pentru evitarea repetării tragediilor istorice.
