„Domnul Crin Antonescu a fost singura persoană în care am avut încredere să-i mărturisesc intențiile înainte de plecarea mea. L-am rugat să anunțe familia mea, părinții mei, după trei săptămâni de la plecarea mea. Credeam că, dacă treceau aceste trei săptămâni, călătoria mea era reușită și că voi putea să-i asigur că sunt în siguranță și că îi voi contacta cât mai curând posibil”, a declarat el.
„Nu am nicio îndoială sau suspiciune că domnul Crin Antonescu ar fi fost informator. Este o calomnie”, a adăugat prietenul său.
Ștefan Costache a precizat că nu a fost profesor de istorie, așa cum au susținut unele surse media care au preluat comunicatul CNSAS. „Am absolvit Facultatea de Construcții. Am avut un plan, împreună cu un bun prieten din Brașov, care avea aceleași intenții și suntem amândoi aici (n. red. în Canada)”, a comentat el.
Pot să afirm că este un individ cu integritate, a fost întotdeauna aşa şi am fost prieteni foarte apropiați. Nu îmi pun nicio secundă la îndoială bunele sale intenții. Este un om cinstit, deci am avut totală încredere în el. În același timp, amândoi eram nemulțumiți de direcția în care se îndreptă țara la acel moment și de opresiunea comunistă. Nu cred că e nevoie de detalii, întrucât sper că toată lumea, inclusiv generația mai tânără, înţelege ce înseamnă această perioadă.
Ștefan Costache, prietenul lui Crin Antonescu:
În final, prietenul lui Crin Antonescu a transmis: „Dacă m-ar fi trădat și ar fi informat autoritățile, plecarea mea din România nu ar fi fost posibilă. Mi se pare absolut absurd. Nu a făcut și nu ar fi făcut niciodată o asemenea faptă josnică. Sunt convins că nu a acționat în acest fel”.
Precizările au venit după ce CNSAS a anunțat că Crin Antonescu nu a fost agent sau colaborator al Securității, dar a dat o declarație la Securitate în 1988 referitoare la un prieten.
Totodată, Crin Antonescu a declarat că a fost urmărit de Securitate și că dorește ca declarația din 1988 să fie făcută publică, pentru a demonstra că nu are nimic de ascuns.
Crin Antonescu a devenit candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidențiale din 4 mai, la propunerea președintelui UDMR. Informații sugerează că candidatura sa a fost dorită și pregătită de o parte din tabăra PNL.

