Lucrările de reabilitare completă a Planșeului Unirii, o construcție cu o vechime de aproape 100 de ani, aflată în pericol de colaps, vor debuta în jurul datei de 10 iunie, au declarat surse din cadrul Primăriei Sectorului 4.
Cel mai probabil, săpăturile vor începe în zona Hanul lui Manuc
„Lucrările vor începe peste zece zile, cel mai probabil în apropierea zonei Hanul lui Manuc, însă nu se exclude posibilitatea de a începe lucrările cu parcul din centrul Pieței Unirii”, au precizat sursele.
Intervențiile includ modernizarea spațiilor publice din zona Pieței Unirii, refacerea canalului râului Dâmbovița, a Planșeului Unirii și a infrastructurii edilitare, marcaje rutiere actualizate și sisteme de irigații, precum și lucrări temporare la fântânile arteziene.
Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, va organiza o conferință de presă luni, 2 iunie, pentru a detalia proiectul.
Întârzieri și controverse la Planșeul Unirii, de peste un an
Contractul pentru reabilitarea structurii masive din beton a fost semnat în ianuarie 2024. Inițial, lucrările de consolidare trebuiau să înceapă pe 1 octombrie 2024, însă au fost amânate după refuzul Primăriei Capitalei, condusă de Nicușor Dan, de a emite avizele necesare.
Pe 14 octombrie 2024, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat începerea lucrărilor, declarând că nu mai aștepta avizele. Această decizie a declanșat o serie de evenimente tensionate. Nicușor Dan s-a opus și s-a deplasat pe șantier pentru a demara acțiuni de demolare, însă Poliția Locală Sector 4 a apelat la autorități invocând acuzații de instigare la violență.
În seara zilei de 14 octombrie 2024, Nicușor Dan a revenit pe șantier cu utilaje grele, iar Poliția Capitalei și Jandarmeria au precizat că doar instanța competentă poate stabili drepturile fiecărei părți. De atunci, situația a rămas blocată, primarul Băluță inițiind o acțiune judiciară împotriva lui Nicușor Dan pentru obținerea avizelor.
După șapte luni, pe 26 mai 2025, Nicușor Dan, în ultima zi de mandat la Primăria Capitalei, înainte de preluarea funcției de președinte al țării, a emis autorizația necesară pentru reabilitarea Planșeului Unirii.
Imaginile prezintă deteriorări ale betonului, coroziune a armaturilor și infiltrații la placa de beton a planșeului din Piața Unirii, realizată din beton armat și aflată în uz de aproape 100 de ani.
Piața Unirii este așezată deasupra unei structuri de beton construite în 1935, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea. Râul Dâmbovița curge chiar sub planșeu, iar specialiștii în construcții au semnalat pericol de prăbușire din cauza degradării avansate.

