În vizitele sale prin orașe, Ilie Bolojan acordă atenție, printre altele, și gestionării deșeurilor și a cimitirelor. Observă starea pubelelor și a spațiilor funerare, considerând că modul în care sunt administrate reflectă nivelul de igienă și organizare al unei comunități. România contemporană, pe care orădeanul o vizează ca potențial prim-ministru, pare divizată, cu dispute intense, de la gestionarea eficientă a deșeurilor chiar și până la nivelul cimitirelor.
În calitate de primar al Oradei și ca rezultat al vizitelor sale în țară și în străinătate, Bolojan a observat că conducerea adecvată a cimitirelor și a gestionării deșeurilor constituie un indiciu clar al administrării de succes a unei comunități. De-a lungul timpului, aceste domenii au generat venituri importante. Gestionarea ineficientă amplifică problemele existente.
În anumite cartiere, lipsa unei gestionări adecvate a deșeurilor a dus la acumularea acestora, creând zone problematice. Când managementul deșeurilor este ineficient, acestea se dispersează, creând un disconfort semnificativ, conform observațiilor lui Bolojan.
La fel și în cazul cimitirelor, o gestionare adecvată este esențială. Piața funerară reprezintă un sector cu cerere constantă, iar tratarea cu demnitate a celor decedați oglindește respectul social.
Considerațiile lui Ilie Bolojan pot fi percepute de unii excesiv de directe sau dure. Atitudinea sa paternalistă nu este universal acceptată.
„Nimeni nu se străduiește, din nicio formațiune politică”
În contextul actual, există o lipsă de doritori pentru funcțiile de ministru și premier. Interesul este redus și manifestă o preocupare rațională. „Nu am întâlnit vreodată un astfel de fenomen. Nimănui nu-i pasă atât de funcția de ministru, din niciun partid”, a explicat unul dintre reprezentanții grupului tehnic din Palatul Cotroceni ce se ocupă de negocieri bugetare. Apariția unui lider care să indrume această situație complicată pare anevoioasă.
Totuși, există și un aspect pozitiv. Politicienii încep să recunoască dificultățile economice și sociale inherente guvernării. Diferența semnificativă între cheltuielile și veniturile publice este o problemă majoră. De exemplu, o proporție ridicată a cheltuielilor statului este comparabilă cu cele ale statelor dezvoltate, dar puterea economică este mult mai mică.
Un aspect grav este că costurile administrației depășesc veniturile, o problemă ce necesită o abordare urgentă.
Cum se poate convinge populația de necesitatea reducerii cheltuielilor într-o perioadă în care aproape jumătate din cetățeni consideră că alegerile au fost fraudate? Sondajele arată că scepticismul în rândul tinerilor este extins.
O neîncredere persistentă în instituții este evidentă la nivel global. Un număr ridicat de cetățeni din țările dezvoltate exprimă sentimentul de dezechilibru din societate.
Resentimentul nu se repară doar financiar
Contextul actual evidențiază că problemele culturale sunt mai complexe decât cele economice.
„Elitismul cultural este mai asfixiant decât cel economic”, subliniază un comentator.
„Fiecare comunitate are un sistem de valori. Când milioane de oameni se simt ignorați și marginalizați de sistem, furia e inevitabilă.” Acest fenomen se observă la nivel mondial.
Dacă soluția la criză ar fi exclusiv economică, contextul din țările vecine ar fi diferit.
Ce se poate face?
Nu distrugerea, ci reconstrucția instituțiilor
În fața amenințării populiștilor, este necesar un angajament ferm. Construirea de noi instituții este o misiune necesară. Un exemplu în acest sens este abordarea unui politician român.
Reconstrucția instituțiilor implică confruntări cu diverse grupuri de interese, inclusiv activiști, sindicate și reprezentanți ai afacerilor. De asemenea, poate exista opoziție din partea celor convinși că o parte semnificativă a populației nu se încadrează într-un model normal de guvernare.
Apărătorii valorilor tradiționale și identitare se confruntă cu rezistența unor grupuri influente. Criticii pot fi aspri, mai ales când este vorba de teme sensibile, cum ar fi migrația.
„Cei care aduc dezastrul”
În aceste condiții, se anticipează o confruntare. Resentimentul persistent evidențiază dificultățile de stabilizare ale societății. Există o energie disruptivă, care nu se stinge ușor.
Este remarcabil că problemele identificate se amplifică pe măsură ce sunt abordate.
„Cei care aduc dezastrul” nu sunt neapărat un grup bine definit, ci o stare de spirit generalizată, care exprimă dezamăgire și frustrare.
Este posibil un compromis pe termen lung, cu acceptarea unei co-existențe între „cei care aduc dezastrul” și „cei care construiesc”.
Viitorul țării depinde de capacitatea colectivă de abordare a acestei situații dilematice.
