Mamoudou Karamoko (26 ani), atacantul cu două goluri pentru Dinamo, a acordat un interviu în care a detaliat debutul său în fotbal, idolii din copilărie și obiectivele sale personale.
Născut la Paris, Karamoko provine dintr-o familie numeroasă.
Inspirat de Ronaldinho, de driblingurile și zâmbetul său, atacantul a început să joace fotbal la Paris FC la vârsta de 11 ani.
Cel mai memorabil moment din cariera sa a fost participarea în Liga Campionilor din 2022, atunci când echipa sa, Copenhaga, a întâlnit Manchester City. Cu toate că au pierdut, experiența a fost o trăire remarcabilă.
VIDEO: Povestea lui Mamoudou Karamoko: „Am visat să fiu ca Ronaldinho”
– Bună, Mamoudou! Cum ai început fotbalul?
– Am început la 11 ani, dar am jucat și pe stradă încă de la 3-4 ani. La 10 ani am intrat la Paris FC și acum sunt la Dinamo.
– Care a fost prima ta echipă profesională?
– Lask Linz, în Austria. Acolo mi-am semnat primul contract profesionist. Am fost foarte fericit, era un vis.
– De ce ai ales fotbalul? Ce îți place cel mai mult?
– Îl urmăream la televizor când eram copil. Acum, fotbalul nu mai e la fel. Înainte erau jucători excepționali. Ronaldinho era idolul meu, îl urmăream și visam să fiu ca el.
– Ce admirai la Ronaldinho?
– Manevrarea mingii și bucuria de a juca. El zâmbea mereu.
– Care a fost cel mai important moment din cariera ta?
– Atunci când eram la Strasbourg, în academie. Nu mi-au oferit contract profesionist. Agentul meu mi-a deschis o cale în Germania, în divizia a treia sau a patra. Am jucat bine un meci și am fost remarcat de un scout de la Wolfsburg. A urmat un test, apoi un contract. A fost un pas important din cariera mea.
– Care a fost cel mai frumos moment din carieră?
– Participarea la Liga Campionilor. Era un vis. Pierderea cu 5-0 a fost o dezamagire dar și o experiență extraordinară.
Mamodou Karamoko, noul atacant Dinamo
– Care a fost cel mai dur adversar?
– Manchester City. Jucătorii lor sunt la un alt nivel.
– Cum a fost să îl întâlnești pe Neymar?
– Aveam 18, 19 ani. A fost incredibil să-l văd în acțiune.
– Cum a fost copilăria ta?
– A fost plină de provocări, dar părinții m-au sprijinit. A fost o copilărie normală.
Karamoko este din familie numeroasă: „Suntem zece frați și surori!”
– Ai mulți frați?
– Suntem zece. Nu avem aceeași mamă. Este minunat să fim împreună.
– Toți sunt pasionați de sport?
– O soră joacă handbal, restul nu sunt sportiviste.
– Ce părere ai despre România și București?
– Este un oraș frumos, cu un climat plăcut.
– Care este cel mai greu lucru de adaptat în România?
– Nu am probleme.
– Cum e mâncarea?
– Nu am încercat-o încă.
– Mult trafic e aici, e greu?
– Nu locuiesc în oraș, nu am probleme.
– Mesaj pentru fanii Dinamo?
– Avem nevoie de voi, indiferent de rezultat. Vom face tot posibilul.
– Ce nu știu fanii despre tine?
– Cred că știu totul despre jocul meu.
– Care sunt cele trei calități ale tale ca jucător?
– Viteză, dribbling și forță.
– Ce este cel mai mare obiectiv în viitor?
– Să joc la Cupa Mondială cu Coasta de Fildeș. Sper să reușesc.
– Ai un campionat preferat?
– Bundesliga din Germania. E o ligă excelentă.