Conform datelor Institutului Național de Statistică, România a înregistrat o scădere substanțială a numărului de pensionari, dar raportul pensionari/salariați rămâne ridicat.
În al doilea trimestru al anului, numărul mediu de pensionari a fost de 4.918.000, în creştere cu 18.000 de persoane faţă de primul trimestru din 2025, iar pensia medie lunară a ajuns la 2.932 lei, crescând cu 0,5% faţă de trimestrul precedent.
„În trimestrul II 2025, numărul mediu de pensionari a fost de 4.918.000 persoane, în creştere cu 18.000 persoane faţă de trimestrul I 2025; numărul mediu de pensionari din sistemul public de asigurări sociale a fost de 4.562.000 persoane, în creştere cu 19.000 persoane faţă de trimestrul precedent; pensia medie lunară (care ia în calcul sumele totale plătite tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, etc. – de către casele de pensii) a fost de 2.932 lei, în creştere cu 0,5% faţă de trimestrul anterior”, arată datele INS.
Pensia medie din sistemul public de asigurări sociale a fost de 2.813 lei, iar pensia medie netă, fără impozit, pentru pensionarii cu stagiu complet de cotizare a reprezentat 59,6% din salariul mediu net (59% în trimestrul anterior).
Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent (calculat prin raportarea pensiei nominale nete la indicele preţurilor de consum) a fost de 99,5%.
Comparativ cu trimestrul II al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 53.000 de persoane, iar cel din sistemul public de asigurări sociale a scăzut cu 37.000 de persoane.
Pensia medie lunară şi pensia medie din sistemul public de asigurări sociale au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu respectiv 20,8%, şi 22,7%.
Numărul mediu de pensionari a crescut cu 18.000 de persoane în comparație cu trimestrul anterior, iar numărul pensionarilor din sistemul public de asigurări sociale a evoluat crescător cu 19.000 de persoane.
Pensia medie lunară şi pensia medie din sistemul public de asigurări sociale au crescut faţă de trimestrul anterior, cu 0,5% respectiv 0,1%.
Al Doilea Trimestru 2025
Pensionarii din sistemul public de asigurări sociale dețin ponderea majoritară (92,8%) în numărul total de pensionari. Dintre aceştia, pensionarii cu pensie la limita de vârstă sunt majoritari (80%), urmati de beneficiarii de pensii pentru urmaşi (9,5%) şi pensionarii cu pensii de invaliditate (8,3%).
Cele mai mici ponderi în categoria pensionarilor din sistemul public de asigurări sociale le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parțiale (2,2%) şi cei cu pensii anticipate (0,1%).
Raportul dintre numărul mediu de pensionari din sistemul public de asigurări sociale și numărul de salariați a fost de 8 la 10, cu variații semnificative la nivel teritorial: de la 4 pensionari la 10 salariați în București și Ilfov, până la 14 pensionari la 10 salariați în Teleorman și 13 pensionari la 10 salariați în Vaslui.
Pensia medie din sistemul public de asigurări sociale a variat semnificativ teritorial: diferența maximă a fost de 1.321 de lei (de la 2.228 lei în Botoşani, 2.265 lei în Vrancea, 2.281 lei în Giurgiu la 3.549 lei în Bucureşti, 3.505 lei în Hunedoara şi 3.325 lei în Braşov).
În ceea ce privește numărul pensionarilor, cei mai mulți sunt în categoria pensiei la limita de vârstă (1.762.000 bărbaţi şi 2.170.000 femei), majoritatea cu stagiu complet de cotizare, 1.451.000 bărbaţi (82,3% din totalul bărbaţilor) şi 1.712.000 femei (78,9% din totalul femeilor).
Pensia femeilor, mai mică decât a bărbaţilor
Pensia medie lunară din sistemul public de asigurări sociale pentru femei este mai mică decât cea a bărbaţilor, chiar şi în categoriile în care numărul femeilor este superior.
Astfel, în cazul pensiei la limita de vârstă, pensia femeilor este de 61,2% din cea a bărbaţilor. Diferența cea mai mare s-a înregistrat la pensia medie pentru stagiu incomplet de cotizare, unde pensia femeilor a constituit doar 48,7% din pensia bărbaţilor.
Cele mai apropiate valori între pensiile femeilor şi bărbaţilor se observă la categoria pensiei anticipate.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009, în trimestrul II 2025, a fost de 913.100 persoane, structurat astfel:
- 831.400 persoane din sistemul asigurărilor publice, reprezentând 18,2% din totalul pensionarilor din sistemul public;
- 77.800 persoane din fostul sistem agricol, reprezentând 61,1% din totalul pensionarilor agricoli;
- 3.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 1,8% din totalul pensionarilor militari.

