Din ce în ce mai mulți români optează pentru vacanțe în afara sezonului estival clasic. Dacă anterior concediile se concentrau aproape exclusiv în perioada iunie-august, anul acesta septembrie a devenit o „a patra lună de vară”, cu sejururi mai extinse, prețuri mai mici și destinații mai puțin aglomerate.
Vacanțe prelungite la început de toamnă
O analiză recentă relevă o creștere a cererii pentru călătorii urbane accesibile, demonstrând o schimbare în modul în care românii își planifică deplasările. Prețurile mai accesibile, lipsa aglomerațiilor și temperaturile încă plăcute au transformat luna septembrie într-o nouă opțiune de vacanță pentru români.
Conform datelor colectate de o platformă românească de rezervări de bilete de avion, durata medie a sejururilor a ajuns la 8 zile, iar prețul mediu al unui bilet de avion a fost de doar 135 de euro.
În acest an, prețurile din septembrie sunt cu aproape 15% mai mici față de vara anului 2025 și cu 9,6% mai mici comparativ cu luna septembrie a anului 2024. Această perioadă este tot mai des aleasă de turiști pentru scurte sejururi urbane sau vacanțe mai lungi, profitând de avantajele prețurilor mai accesibile și ale destinațiilor mai libere.
În perioada octombrie-decembrie, tendința va fi de sejururi mai scurte, de 3-5 zile, dar cu aceeași preferință pentru destinații europene.
Sezonul estival a fost unul intens, cu avioane pline și aeroporturi aglomerate. Platforma Vola a înregistrat o creștere de 11% a rezervărilor față de anul trecut, iar prețul mediu al biletelor de avion, de 158 de euro, a fost cu 3,3% mai mic decât în vara anului 2024. Aproape 94% dintre zboruri au fost intra-europene, reflectând preferința românilor pentru destinații apropiate și accesibile.
Românii aleg destinații europene și surpriză
Cele mai solicitate țări au fost Italia, Spania, Franța și Germania, dar și destinații neașteptate, cum ar fi Armenia, care a câștigat popularitate în rândul celor ce doresc să exploreze noi locuri.
În topul orașelor preferate din vara anului 2025 s-au aflat Londra, Paris, Milano, Roma, Chișinău și Barcelona, principalele plecări fiind realizate de pe aeroporturile din București, Iași și Cluj. Cele mai aglomerate zile de plecare au fost vineri, sâmbătă și duminică, marți fiind evitată de majoritatea călătorilor.
Românii și-au planificat vacanțele cu aproximativ 28 de zile înainte, însă peste 20% au rezervat biletele cu 15-30 de zile înainte de plecare, iar 14% cu peste 90 de zile în avans. Majoritatea călătorilor (63%) au călătorit individual, iar 23% în cuplu.
Serviciile suplimentare solicitate au inclus check-in online (60%), opțiunea de rambursare rapidă (30%), bagaj de cală (17%) și rezervare locuri (10%), aceasta din urmă înregistrând o creștere de 77% față de vara precedentă.
Zboruri low-cost, sub 100 de euro, cum ar fi București – Verona, Timișoara – Milano sau Craiova – Bruxelles, au deschis oportunități de vacanțe urbane și deplasări accesibile pentru mulți români.