Nu doar că ne refugiem în idealismul trecutului, ci chiar considerăm că acel trecut trebuie rehabilitat astăzi, într-o formă instituționalizată, iar „aici este pericolul”, afirmă Daniel Șandru, președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc, într-un interviu pentru publicația HotNews.
- Președintele IICCMER, profesorul Daniel Șandru, răspunde rezultatelor unui sondaj realizat de INSCOP Research în colaborare cu IICCMER, care evidențiază că peste jumătate dintre cetățenii români consideră că regimul comunist a reprezentat „mai degrabă un lucru benefic pentru România”, în timp ce doar 35% îl percep ca fiind mai degrabă negativ.
- El explică modul în care se stimulează „discursul simbolic” despre un trecut glorios al României: narațiuni vechi reimprospătate de angajați ai fostei Securități, susținute de zone din sfera culturală și religioasă, și amplificate mediatic.
- „Atunci când este utilizată în scop politic, nostalgia pentru perioada comunistă se poate transforma într-un risc pentru democrație.”
- Daniel Șandru vorbește despre slăbiciunea statului în administrarea memoriei totalitarismului în România și afirmă că „unii dintre oficiali judiciari manifestă o lipsă totală de cultură umanistă, un fel de analfabetism funcțional din punct de vedere istoric”.
- „Intenția mea este ca și procurorii, și judecătorii să înțeleagă că avem nevoie de o recunoaștere sinceră a trecutului. Dacă instituțiile statului nu o fac, nu putem cere acestor cetățeni, care idealizează trecutul comunist, să procedeze diferit.”
„Aici e pericolul pe care îl văd eu”
HotNews.ro: Credeți că oamenii percep că viața era mai bună în comunism?
Daniel Șandru: Consider că există o linie subtilă între percepție și realitate. Realitatea este că, cel puțin după aderarea la Uniunea Europeană, România a înregistrat progrese semnificative. În toate domeniile, de la productivitate, până la indicatorii culturali, țara depășește nivelul comunist.
Pe de altă parte, beneficiile aderării la Uniunea Europeană și ale procesului de democratizare post-1989 nu au fost împărțite în mod egal. Astfel, apare o percepție a unor categorii de cetățeni care au acumulat nemulțumiri și frustrări, raportându-se la o clasă politică și decizii nedrepte pentru majoritate. Acești indivizi se bazează pe o memorie idealizată, favorizând ceea ce considerați a fi bine, iar printre aceste beneficii, se numără tinerii și cei aflați în putere.
Aceasta generează nemulțumire, mai ales pentru că nu au avut acces la resursele aduse de democratizare și europenizare. Ca urmare, se refugiază în un trecut perfectificat.
– Sunt doar oamenii responsabili pentru această percepție?
– Cu siguranță, sunt și alte cauze. În plus față de cele economice și frustrările legate de inechitate, un factor semnificativ este discursul simbolic utilizat în ultimii 35 de ani.
Acest discurs a fost transmis până la a ajunge la o intersecție în care nostalgia, fie ea psihologică sau reflexivă, devine instrumentalizată politic pentru a câștiga capital electoral, fiind fabricată și transformată într-o nostalgie restaurativă.
Adică nu doar ne refugiem în idealizarea trecutului, ci chiar susținem ideea de a reînvia acel trecut, într-o formă instituționalizată. Acesta reprezintă un pericol major. Nu faptul că oamenii au această percepție – această atitudine poate fi schimbată, cel puțin prin educație. Problema reală este modul în care reacționăm acum, ca stat, în contextul unui război informațional evident.
– Care este rolul IICCMER în această dinamică?
– Instituția noastră are ca principal obiectiv documentarea crimelor regimului comunist și, atunci când identifică situații relevante, sesizează organele penale. Nu funcționăm ca un institut de cercetare științifică, ci ne concentrăm pe politici educaționale și programe editoriale.
Investigarea procesuală într-un mod problematic
– Torționarii au murit deja. În ce alte cazuri mai sunt continuate sesizările penale?
– Începând din 2017, am finalizat cercetări legate de copiii uciși sistematic în cele 27 de cămine-spital ale regimului Ceaușescu. De asemenea, monitorizăm cazul frontieriștilor, cei care încercau să evadeze din regimul comunist spre Occident, și alte situații din perioada anilor ’80, precum opt modernizări violente în cartierul Uranus, București, unde 54.000 de familii au suferit injustiții. Aceste cazuri rămân în analiza noastră pentru potențiale acțiuni judiciare.
Investigațiile penale inițiate după 2017, în special de către echipa condusă de expertul Florin Soare, au fost uneori incomplete sau gestionate neprofesional. De exemplu, în 2022, am preluat un caz de forensică la Păstrăveni, unde au fost exhumate schelete de copii, însă răspunsurile legale întârzie. Ne-am adresat instanțelor pentru a relua cercetările.
„Situația din căminele-spital ceaușiste seamănă cu regimul T4 nazist”
La 12 decembrie 2023, am depus o sesizare pentru cazul de la căminul-spital nr. 4 din Plătărești, unde mortalitatea infantilă foarte ridicată indică, susțin specialiștii și istorici, o formă sistematică de exterminare. În opinia noastră, aproximativ 15.000 de copii au fost omorâți în toate cele 27 de astfel de centre.
Expertiza istorică compară aceste practici cu regimul T4 al naziștilor, unde pacienți considerați neinstruitabili erau eutansiați în mod sistematic, ceea ce reflectă o percepție a acestor copii ca resurse inutile pentru statul socialist.
„Unii magistrați prezintă un fel de analfabetism istoric funcțional”
– 15.000 de copii omorâți sistematic în anii ’70-’80 de către regimul comunist, același regim despre care peste jumătate dintre români spun că regretă astăzi. Este această situație o limitare a capacității institutului de a schimba percepțiile?
– Problema e mai complexă. Am constatat că unii judecători și oficiali au dificultăți în înțelegerea importanței condamnării crimelor comuniste și a regimurilor totalitare, manifestând un anumit analfabetism funcțional din punct de vedere istoric. În consecință, nu percep gravitatea acestor crime.
– Credeți că justiția manifestă o preocupare reală pentru astfel de teme?
– Da, dar într-un număr redus. Exemple sunt procurorii militari precum Irinel Rotariu sau cei implicați în cercetarea gropilor comune de la Popricani. Însă astfel de profesioniști sunt rari și, deși pot solicita detașări, solicitările noastre rămân adesea fără răspuns.
„Noi trebuie să acceptăm că români de-ai noștri au comis crime”
– Ce direcție urmează IICCMER?
– La nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, ar trebui instituită o politică de formare pentru judecători și procurori asupra totalitarismului, crimelor și abuzurilor din perioadele interbelică și comunistă. Dorința mea este ca oficialii să înțeleagă nevoie de o recunoaștere sinceră a trecutului pentru a putea proceda corect și responsabil.
Societatea noastră nu a reușit încă să se privească în oglindă în mod corect. Nu am internalizat faptul că avem o istorie complexă, marcate atât de aspecte pozitive, cât și negative, precum și crime și abuzuri. Este esențial pentru dezvoltarea unei mentalități sănătoase ca românii noștri să accepte că, în trecut, unele persoane de-ai noștri au comis acte criminale.
Sunt persoane care, în fabrici, polit, spitale sau în administrație, au fost martori la aceste abuzuri și le-au ascuns. Această confuzie mentală s-a transmis societății, fie prin tăcere, fie prin dezinteres oficial, ceea ce a condus la perpetuarea unor narațiuni idealizate și transformarea trecutului într-un simbol politic și intern, exploatat și manipulativ.
În context internațional, această vulnerabilitate favorizează fragilitatea democrației, mai ales în țările occidentale, unde ascensiunea populismului extremist și a tendințelor autoritariste, precum și retragerea unor state din valorile democratice, devin o problemă globală. La noi, această tentație se manifestă în mod similar, amestecând expresii ale fascismului interbelic și național-ceaușismului.
„Discurso-ul ideologic instrumentalizat politic, inclusiv din partea unor sectoare ale Academiei Române”
– Cum s-a construit această retorică?
– După anul 1990, la nivelul acțiunilor securiștilor și al funcționarilor din structurile statului, s-au promovat interpretări duale ale comunismului: un regim rău, condus de torționari, și un comunism „bun”, reprezentat de perioada lui Ceaușescu, în care locuitorii au trăit bine. Astfel, Securitatea a fost prezentată atât ca autoritară, cât și ca patriotică.
De asemenea, anumite zone ale Academiei Române și ale Bisericii Ortodoxe, precum și mulți intelectuali, au fost implicați într-o retorică care relativizează crimele comuniste, promovând un discurs ambiguu sau chiar apologetic. Diversitatea mediatică, de la filme cu Sergiu Nicolaescu, până la concerte și evenimente culturale, a fost folosită pentru a idealiza perioadele totalitare, alimentând o imagine romanticizată a unui trecut problematic.
Toate acestea contribuie la crearea unei imagini patriarhale și autarhică, în care România era izolată și idealizată ca fiind autosuficientă, o iluzie comparabilă cu mitul unei „Românii suverane”, în timp ce realitatea reflectă o societate închisă și dominată de măsuri regimenare absurde.
Cum a monopolizat „grupuscule legionaroide” discursul anticomunist
– Cum trebuie să percepem rezistența din munți și la ce personalități precum Ioan Gavrilă Ogoranu trebuie să ne raportăm?
– Nu sunt istoric, dar, din cercetări și opinii ale experților, precum Dorin Dobrincu sau Mihai Demetriade, rezultă că după 1990, discursul despre rezistența montană a fost monopolizat de grupări legionar și de neolegionari. Organizații precum Fundația Gavrilă Ogoranu și Asociația Frăția Ortodoxă sunt exemple în acest sens.
Mulți dintre cei care au participat la rezistență au avut legături cu Mișcarea Legionară sau cu Farfiza Ortodoxă, însă participarea lor nu asigură o responsabilitate morală sau politică pentru crimele fascismului legionar. Pentru mulți, aceștia erau motivați de un ideal naționalist, nu de dorința de democratizare.
Potrivit lui Mihai Demetriade, aceste mișcări aveau un ideal utopic naționalist, dar totalitar, și nu reflectă o atitudine pro-democratică. Membrii acestor grupări aveau mentalități autoritare, chiar și în momentele de rezistență, și nu putem judeca întreaga larghețe morală a acestor actori doar după implicarea în lupta anticomunistă.
Nota explicativă pentru operele lui Eliade, Cioran și Noica
– Dacă separăm implicarea în Mișcarea Legionară de activitatea de rezistență montană, putem face același lucru și în cazul persoanelor precum Mircea Vulcănescu?
– În privința victimelor comunismului, trebuie luat în considerare cadrul juridic, istoric și memorialistic. Mircea Vulcănescu a fost condamnat pentru crime împotriva umanității, iar sentința a fost menținută și după 1990. Cu toate acestea, nu neg că a fost și o victimă a regimului, însă trebuie integrat în context, fără a-l separa de celați.
Între a judeca opțiunea politică și activitatea sistemului de stat, trebuie să existe o abordare echilibrată, nu numai pe orizontul personal, ci și din perspectiva responsabilităților istorice și juridice.
Intelectualii noștri de marcă, precum Eliade, Cioran sau Noica, au omis adesea să includă o notă de contextualizare în volumele lor, ceea ce ar fi trebuit să expliciteze opțiunile politice și implicarea lor în acea perioadă. Aceasta este o necesitate pentru a evita interpretări incomplete sau eronate.
Ce a realizat Cehia cu simbolurile comuniste
– Ar trebui să aplicăm și noi aceeași abordare la nivel legislativ, precum în Cehia?
– Da. În Cehia, recent, președintele a promulgat legea ce interzice simbolurile totalitare, inclusiv cele comuniste. În România, există o rezoluție a Parlamentului European din 2019, care avertizează asupra utilizării simbolurilor comuniste și a pericolului pe care îl reprezintă pentru valorile democratice.
Este esențial să mergem mai departe și să explicăm modul în care anumite personalități, precum Sadoveanu sau Călinescu, au interacționat cu perioada comunistă, inclusiv implicarea lor în structurile de stat și condamnarea sau colaborarea la acte abuzive, astfel încât mesajul să fie comprehensiv și contextualizat, nu doar literar.
„A avea o cană cu Nicolae Ceaușescu, chiar și ironic, intră în sfera ilegalului”
– Puteți explica impactul influenței ruse asupra discursului nostalgiilor comuniste din România?
– Această influență se manifestă în special prin promovarea de meme-uri sau narative generate de inteligența artificială, care idealizează viceversa viața de dinainte de 1989 – „Eram fericiți, eram liberi”, chiar dacă aceste povești sunt false sau exagerate.
– Sunt doar glume?
– Nu, pentru că aceste mesaje, chiar și dacă sunt ironice, pot adânci problemele sociale și pot alimenta narative nostalgice periculoase. Dacă astfel de simboluri sau mesaje devin frecvent întâlnite, se pot considera forme de promovare a unor valori incompatibile cu valorile europene și democratice. Astfel, utilizarea unor simboluri precum cel al lui Ceaușescu în obiecte sau evenimente contravine legii, întrucât acestea sunt interzise prin lege.