Vizita ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, în Republica Arabă Egipt, are loc în perioada 1-2 noiembrie, în ziua inaugurării Marelui Muzeu Egiptean. Oficialul a fost invitat de autoritățile din Cairo pentru acest eveniment de importanță globală.
Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Apărării Naționale, în cadrul acestei vizite va avea loc ieșirea în evidență a „semnării Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea militară între Ministerul Apărării Naționale al României și Ministerul Apărării și Producției Militare al Republicii Arabe Egipt, condus de generalul Abdel Mageed Saqr.”
„Acest acord reprezintă o etapă importantă în întărirea relațiilor bilaterale în domeniul apărării și deschide noi posibilități de colaborare în instruire, pregătire militară, cercetare și logistică de apărare.
Programul vizitei include întâlniri bilaterale între oficiali, depunerea unei coroane la Monumentul Memorial din Cairo, precum și o discuție cu reprezentanții comunității românești din Egipt, la sediul Ambasadei din Cairo.
Vizita stimulează consolidarea relațiilor bilaterale româno-egiptene în domeniul securității și apărării”, se precizează în comunicat.
Negocierile pentru acest tratat au început în 1996 între România și Egipt, însă au fost finalizate prin acceptarea versiunii finale de către ambele părți abia în septembrie 2024.
„Discuțiile cu partenerul egiptean au avut o dinamică variată, fiind purtate în principal prin corespondență și, în unele cazuri, prin întâlniri directe. Cele mai importante negocieri, datorită rezultatelor, au avut loc la Cairo, în 2015, între experți.
Atunci, s-a convenit ca documentul să fie semnat la nivel guvernamental. Deși acest moment a fost o evoluție semnificativă, partea egipteană a revenit asupra unor prevederi din 2015, în special cele legate de jurisdicția asupra personalului.
În timpul negocierilor, partea română a solicitat și includerea unei clauze pentru încetarea valabilității Acordului din 1976 între Guvernul României și Guvernul Egiptului privind cooperarea tehnico-militară și economico-militară, semnat la București.
După o perioadă de stagnare și ca urmare a schimbărilor politice din Egipt, în decembrie 2022, partenerul egiptean a transmis un nou proiect al documentului. În această versiune, au fost acceptate propunerile românești, inclusiv cele referitoare la jurisdicție”, rezultă din Memorandum.
Se menționează că, în septembrie 2024, după analizarea ultimei variante primite, structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naționale au comunicat partenerului egiptean că textul poate fi considerat aprobat la nivel de experți.
Documentul face referire și la istoria relațiilor româno-egiptene și la parteneriatele dintre NATO și UE cu Egiptul.
Prin urmare, Ionuț Moșteanu va finaliza un acord inițiat în perioada președintelui Klaus Iohannis, când Marcel Ciolacu era prim-ministru, Marian Neacșu viceprim-ministru, Angel Tîlvăr ministrul Apărării, Alina Gorghiu ministrul Justiției și Luminița Odobescu ministrul Afacerilor Externe.
Pe 1 noiembrie se va inaugura cel mai mare muzeu din lume, a cărui construcție și amenajare au costat un miliard de dolari. Autoritățile din Egipt estimează că până în 2030 va fi vizitat de aproximativ 30 de milioane de persoane.
Dr. AHMED GHONEIM, director general al Muzeului Egiptean, a declarat că evenimentul va fi onorat de „regele, reginele, șefii de state, prinții și alți invitați importanți.”
Peste 100 de lideri mondiali, membri ai familiilor regale și oficiali au confirmat participarea la ceremonialul de deschidere, iar peste 100.000 de artefacte ale civilizației egiptene vor fi expuse publicului.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
CEREMONIE IMENȘĂ. Egiptul Antic prinde viață la Cairo. Imagini cu cele mai impresionante artefacte din epoca faraonilor
Muzeul de un miliard de dolari din Egipt își deschide porțile. Masca de aur a lui Tutankhamon și peste 100.000 de exponate, în cel mai valoros și extins muzeu de arheologie din lume

