Ce este Superluna Castorului, cea mai mare lună plină a anului 2025, ce va avea loc săptămâna viitoare

Darius Cojocaru
6 Citit minim
Ce este Superluna Castorului. Cea mai mare lună plină a anului 2025, săptămâna viitoare – HotNews.ro

Sateliul natural al Pământului se va comporta săptămâna viitoare mai mare și mai spectaculos pe cer, iar această fază de lună plină poartă denumirea de „Superluna Castorului” în SUA, fiind a doua dintr-o serie de trei superluni consecutive din acest an.

Evenimentul astronomic va avea loc miercuri, 5 noiembrie. Superlunile reprezintă, în esență, faze de lună plină care apar mai mari și mai luminoase decât în mod normal, conform Sky News.

Aceste fenomene apar deoarece orbita Lunii în jurul Pământului nu este perfect circulară.

Mișcându-se pe o orbită eliptică, cel mai apropiat punct de Pământ este numit perigeu, iar cel mai îndepărtat, apogeu. Conjuncția dintre faza de lună plină și trecerea prin perigeu este adesea denumită popular „superluna”, explică Rai News.

Superluna Castorului are loc aproape de cel mai apropiat punct al orbitei sale în raport cu Pământul, la o distanță de circa 356.500 km, comparativ cu o distanță medie de peste 384.000 km, motiv pentru care va părea mai mare și mai strălucitoare pentru observatorii de pe planetă.

Dacă condițiile meteo vor fi favorabile, sateliul natural al Pământului va părea cu peste 7% mai mare și mai luminos decât o lună plină obișnuită.

Faza de lună plină de miercuri este denumită în SUA „Superluna Castorului”, deoarece castorii sunt mai activi în această perioadă, sapă și își repară sau pregătesc vizuinele pentru hibernare, uneori în timpul fazei de lună plină.

Termenul de „superlună” nu are o bază astronomică formală și a fost introdus pentru prima dată în 1979, de astrologul Richard Nolle, și ulterior a fost preluat de NASA și mass-media.

În tradiția americană, există numeroase denumiri atractive pentru Luna plină din diverse luni ale anului, precum „Strawberry Moon”, „Pink Moon” sau „Flower Moon”, însă acestea nu indică neapărat o schimbare de culoare reală a lunii, precum roșu, roz sau de nuanța florilor. De asemenea, există și „Harvest Moon” (Luna Recoltei, în septembrie) și „Hunter Moon” (Luna Vânătorului).

Profesoara Sara Russell, cercetătoare la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, afirmă pentru Sky News că această superlună va fi cea mai „mare” din acest an, după luna plină din octombrie și înainte de „Luna rece”, vizibilă pe 4 decembrie 2025, fiind ultima dintre cele trei superluni din 2025.

De obicei, anual, se produc 3-4 superluni, iar pentru specialiști, acestea nu reprezintă fenomene neobișnuite.

„Nu sunt evenimente extraordinare”, afirmă Derrick Pitts, astronom-șef la Franklin Institute din Philadelphia.

Faza de lună plină în luna noiembrie

Chiar și așa, acest eveniment constituie o ocazie ideală pentru a admira satelitul natural al Pământului, încontextul unui cer din ce în ce mai neglijat, inaccesibil și uitat, susține astrofizicianul Gianluca Masi.

„Superluna reprezintă, de fapt, un motiv bun pentru a încuraja publicul larg să redescopere cerul, chiar și în orașe, unde poluarea luminoasă limitează observarea stelelor”, explică specialiștii, citat de Rai News.

Deși luna va fi oficial plină miercuri, cel mai benefic moment pentru observare va fi în seara zilei de joi, 6 noiembrie. De asemenea, luna va fi vizibilă și marți, 4 noiembrie, ca lună plină.

În România, faza de Lună plină va fi atinsă miercuri, 5 noiembrie, la ora 15:19 (ora locală), conform datelor de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Deși apariția lunii pline în mijlocul după-amiezii poate părea neobișnuită, experții indică faptul că fazele lunii sunt determinate de poziția orbitală, nu de vizibilitatea acesteia.

Superluna Castorului – observare fără echipament special

Conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, deși majoritatea oamenilor cred că Luna poate fi admirată doar noaptea, aceasta poate fi vizibilă și ziua, atât timp cât se află pe cer.

„Importantă este poziția față de Soare. Dacă Luna se află în partea opusă față de Soare, va fi vizibilă pe tot parcursul nopții, răsărind la apusul acestuia. Dacă este la 90° față de Soare, va fi vizibilă atât ziua, cât și seara. La 270°, va fi vizibilă în ultimele ore ale nopții și în primele ale zilei, iar dacă se află în dreptul Soarelui, va fi dificil de observat”, explică specialiștii.

Astfel, luna plină va fi vizibilă câteva seri înainte și după data de 5 noiembrie. Cum puteți observa cel mai clar Superluna Castorului?

Nu este necesar un telescop sofisticat sau alte echipamente speciale; un binoclu este suficient dacă doriți să o vedeți mai aproape.

Dr. Noelia Noel, conferențiar universitar în astrofizică la Universitatea din Surrey, recomandă ieșirea afară în perioada imediat următoare apusului de soare și privirea spre est pentru o vizualizare optimă.

ETICHETATE:
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *