Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă (Michiko Aoyama, Editura Nemira Fiction)
Scriitoarea japoneză Michiko Aoyama își fundamentază întreaga operă pe tema eternă a căutării umane, o căutare care uneori este clară și sigură, iar alteori devine o rețea confuză și tulburătoare. Căutări exterioare și interioare, ce ne formează și ne modelează, în final, ca indivizi unici, oferindu-ne lecții, revelații, succese sau eșecuri din care trebuie să extragem învățături.
Tradus din limba japoneză de Andreea Sion, volumul se concentrează pe Sayuri Komachi, o bibliotecară enigmatică din Tokyo, care întreabă fiecare vizitator ce anume caută. Deși pare cea mai simplă întrebare, ea ascunde o complexitate profundă. Fiindcă, la fel ca și cunoștințele sale ample despre fiecare carte din bibliotecă, Sayuri are o înțelegere profundă asupra stărilor sufletești ale celor care vin să caute răspunsuri în pagini.
Recomandări
Dorinel Umbrărescu planifică un nou oraș pentru angajați: 200 de hectare cu locuințe, școli, parcuri, drumuri, căi ferate și zonă industrială
De la titlu, această lucrare devine un îndemn către explorare – la nivel macro sau micro, în ordinea preferată – iar bibliotecașul din poveste se dedică să personalizeze experiența fiecărui cititor, pentru că, dintr-o privire, poate pătrunde în cele mai intime colțuri ale ființei lor, știind exact ce lipsește fiecăruia și oferind cartea ideală pentru învățare, dezvoltare, revelație sau regenerare.
Cei care ajung în biblioteca lui Sayuri se află, de obicei, într-un moment decisiv al vieții lor și împărtășesc un aspect comun – doresc să redefinească cursul destinului lor. Nu numai că lectura recomandată are puterea de a reseta existența, ci și dialogul pe care aceștia îl poartă cu bibliotecara, care, cu o precizie aproape științifică, le identifică volumul potrivit poveștii lor personale.
Stilul lui Aoyama readuce în prim-plan ideea că, în lumea agitată și impatientă de astăzi, înțelepciunea se află în carte, oricât de vechi sau demodată ar părea. Uneori, peste umăr, spre bibliotecile clasice, prind viață idei și speranțe reînviate cu un strop de magie.
Fetele iernii (Laurie Halse Anderson, Editura Young Art)
Și în acest volum, tot despre căutări, însă abordate într-un mod diferit. Scris de Laurie Halse Anderson și tradus de Cezar Petrilă, acesta vorbește despre destine aflate în pericol, despre tulburări alimentare care provoacă suferință sau care pun capăt vieții.
Este o lectură esențială, întrucât standardele de „frumusețe” ale vremurilor noastre pot avea efecte negative, chiar și mai grave decât excesul caloric, în încercarea de a atinge o perfecțiune imposibilă, care cere sacrificii și eforturi din ce în ce mai mari.
Lia și Cassie sunt „prietene pentru totdeauna”, dar ceea ce le unește, dincolo de momentele de prietenie din copilărie și adolescență, este o obsesie comună: dorința de a avea corpul perfect, o problemă des întâlnită în rândul tinerelor de astăzi, și care reflectă dificultățile de a-și accepta propriul fizic și teama de privirile critice ale oamenilor din jur.
Cele două fete cad încă din fragedă copilărie în capcanele bulimiei și anorexiei, iar moartea bruscă a Cassiei adâncește trauma și mai mult pe Lia. Ea trăiește acum cu regretul de a nu fi reușit să o salveze și este chinuită de prezența fantomei fostei prietene, combinată cu sentimentul de vinovăție pentru neputința de a o proteja în timpul vieții.
Cartea servește ca un apel dur și sincer despre confruntarea cu tulburările de alimentație. Este un semnal important, deoarece adesea victimele imposibilității de a se conforma standardelor sociale trăiesc în singurătate, izolare, intimidare și rușine pentru aspectul lor fizic, fiind captivate de obsesia pentru numărul de kilograme și calorii, care aproape întotdeauna nu corespunde așteptărilor.
„Când îmi este foame, adrenalina devine stăpâna mea. Nimeni nu înțelege asta. În plus față de senzația de foame și frig, mă simt incredibil, capabilă de orice. Pot percepe gândurile celorlalți, sunt cu un pas înaintea lor. Sunt atentă la temele școlare pentru a nu atrage suspiciuni. În fiecare noapte, urc mii de trepte spre cer pentru a mă epuiza atât de tare, încât să cad înainte de a observa Cassie. Apoi, dimineața sosește brusc, iar eu mă recup pe cercul meu de exerciții, apoi totul începe de la zero”, povestește personajul Lia despre lupta zilnică cu propriile trăiri.
Există multă durere, singurătate și neputință în aceste cuvinte. Ascultați-le!
