Europa trebuie să se pregătească pentru un conflict „generațional” cu Rusia, avertizează șeful forțelor de apărare suedeze, generalul Michael Claesson.
Rusia „va încerca probabil foarte curând” să testeze angajamentul NATO privind protecția colectivă (articolul 5 al tratatului fondator), a declarat pentru publicația Politico oficialul militar suedez, în contextul intensificării campaniei Moscovei de atacuri hibride împotriva Europei.
„Sunt sigur că rușii vor dori să verifice articolul 5 al NATO în orice moment, fie în statele baltice, fie în alte regiuni ale Europei”, a precizat generalul Claesson, comandantul suprem al forțelor armate suedeze, referindu-se la angajamentul de apărare comună al alianței.
„Ei sunt dispuși să își asume riscuri strategice majore pentru a obține câte ceva consideră posibil”, a adăugat el, amintind de campaniile militare anterioare ale președintelui rus Vladimir Putin. „Am observat acest comportament în Cecenia, Georgia și Crimeea.”
În ultimele luni, statele europene au fost martorii unui val fără precedent de atacuri hibride, de la incursiuni aeriene evidente ale avioanelor și dronelor rusești, până la falsificări ale semnalelor GPS deasupra Mării Baltice și incidente suspecte cu drone deasupra bazelor militare și aeroporturilor. Săptămâna aceasta, guvernul polonez a confirmat implicarea agenților ruși în explozia unei linii ferate ce leagă Polonia de Ucraina.
„Este o problemă majoră, ei folosesc mijloace relativ mici pentru a produce efecte semnificative”, a spus Claesson.
Vineri, șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a subliniat faptul că atacurile hibride reprezintă o amenințare extremă pentru infrastructura critică a Uniunii. În acest context, NATO a început să deplaseze echipamente militare, precum avioane și sisteme antiaeriene, în statele membre aflate în prim rang.
„Este o etapă foarte periculoasă de escaladare și trebuie tratată cu maximă seriozitate, fiindcă suntem la câteva minute distanță de multiple victime”, a afirmat ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Kęstutis Budrys, înaintea reuniunii de joi a miniștrilor de externe ai UE.
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a menționat recent că statele occidentale nu depun suficiente eforturi pentru a contracarya atacurile hibride rusești, care pot avea consecințe „catastrofale”.
„Visul umed al domnului Putin”
Michael Claesson a mai punctat, în interviul publicat miercuri, că Moscova nu intenționează să înceteze testele asupra alianței, indiferent dacă eforturile diplomatice ale SUA vor duce la încheierea conflictului din Ucraina.
„Uniunea colectivă a Occidentului se află într-un conflict sistemic cu Rusia, care va dura mult timp pentru a fi soluționat”, a spus generalul suedez. „Vorbim de cel puțin o generație… acest conflict nu se va rezolva odată cu un eventual armistițiu sau pact de pace în Ucraina.”
Această situație ar trebui să determine modificarea prioritatilor, a susținut el, deoarece țările sunt prea concentrate pe amenințarea viitoare a reconstrucției forțelor armate ruse, în timp ce trebuie să rămână vigilente la continuarea eforturilor Moscovei de exploatare a diviziunilor din Europa.
Recent, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a avertizat că Moscova ar putea iniția un atac asupra unui stat membru NATO până în 2028.
„Este interesant în teorie să urmărim momentul unui eventual atac militar convențional pe scară largă”, a spus Claesson, „dar această discuție ne deturnează de la problema esențială, și anume că Moscova destramă coaliția.”
„Politica de polarizare, prezentă în multe țări europene astăzi, creează oportunități pe care războinicul hibrid le poate folosi”, a explicat generalul. „Este visul umed al domnului Putin, pentru că această stare de incertitudine poate fi exploatată oricând.”
Europa trebuie să se reafirme în fața Moscovei, a subliniat el.
„Singurul limbaj pe care îl înțeleg este forța”, a declarat Claesson. „Trebuie să fim fermi… retragerile frecvente nu sunt răspunsul potrivit, deoarece încurajează”, a menționat șeful armatei suedeze.

