V Sagittae, sistem stelar situat la aproximativ 10.000 de ani-lumină în constelația Săgeata, a devenit una dintre cele mai impresionante „bombe cu ceas” din Calea Lactee, observată de astronomi. Format dintr-o pitică albă – nucleul dens al unei stele asemănătoare Soarelui, dar aflat în stadiu de sfârșit de viață – și o stea companion mai masivă, acest sistem reprezintă un laborator natural pentru fizica extreme.
Pitica albă „se hrănește” cu material din steaua însoțitoare, într-un ritm fără precedent, conform cercetărilor. Cele două corpuri orbitează una în jurul celeilalte la intervale de 12,3 ore, într-un dans gravitațional atât de strâns încât se apropie incet, dar sigur, de un final catastrofal. În timp ce materialul se adaugă pe suprafața piticei albe, are loc o reacție termonucleară continuă, transformând-o într-o „bombă” atomică orbitală, extrem de vizibilă.
Specialiștii considera că, înainte de colapsul final, sistemul va trece prin diverse faze de eruptivitate, inclusiv explozii de tip novă, suficient de intense pentru a fi observabile cu ochiul liber de pe Pământ. În cel mult un secol, coliziunea finală dintre cele două stele ar putea genera o supernovă atât de strălucitoare încât să fie vizibilă chiar și în timpul zilei.
Descoperiri ale astronomilor despre V Sagittae
Pentru înțelegerea mai profundă a naturii acestui sistem neobișnuit, o echipă internațională de cercetători, coordonată de Universitatea din Turku (Finlanda), a analizat lumina emisă de V Sagittae folosind spectrograful X-Shooter de pe Very Large Telescope (VLT), amplasat pe vârful Cerro Paranal, în deșertul Atacama, Chile.
Timp de 120 de zile, instrumentul a colectat date detaliate, separând lumina în diferite lungimi de undă pentru a „interpreta” compoziția și comportamentul gazelor din jurul stelelor.
Este interesant că estimările anterioare, din anii ’60, indicau mase de circa 0,7 mase solare pentru pitica albă și 2,8 mase solare pentru steaua companionă – valori care au generat discuții. Studiul recent sugerează un scenariu mai „compact”: ambele stele ar avea fiecare aproximativ o masă solară, cu masa totală a sistemului sub 2,1 mase solare. Totuși, incertitudinile persistă, în special din cauza variabilității extreme a luminii.
Luminozitatea lui V Sagittae variază rapid, uneori în doar câteva zile. Aceste fluctuații nu sunt doar determinate de mișcarea orbitală, ci și de fluxuri de gaz accelerate, care se revarsă din discul de acreție și sunt expulzate în spațiu. O parte din acest material formează, probabil, un disc de gaz înconjurând sistemul – un „disc circumbinar” cu diametru mai mare decât distanța dintre cele două stele.
De asemenea, V Sagittae a fost identificat ca o sursă de raze X „supersoft” (SSS), emițând raze X de energie mai mică comparativ cu obiecte precum găurile negre active sau stelele neutronice în coliziune. Aceste surse sunt caracteristice pentru sistemele unde o pitică albă acumulează gaz de la steaua companion și menține o ardere termonucleară stabilă pe suprafață. În cazul lui V Sagittae, intensitatea și stabilitatea acestui proces o fac cea mai luminoasă sursă SSS cunoscută în galaxia noastră.
De la novă la supernovă: un spectacol cosmic în două acte
Următorul capitol pentru V Sagittae poate fi descris ca un spectacol în două părți. Prima: o explozie de tip novă. Pe măsură ce pitica albă acumulează tot mai mult material din steaua companion, condițiile de la suprafața sa devin din ce în ce mai instabile. Când o cantitate suficientă de gaz se adună, presiunea și temperatura cresc până la declanșarea unei explozii termonucleare. Aceasta elimină o parte din material și face ca sistemul să devină, pentru scurt timp, de sute de mii de ori mai luminat decât Soarele.
Astfel de evenimente nu distrug pitica albă – ea poate continua să acumuleze material și să repeats ciclurile de novă de-a lungul a mii sau milioane de ani. În cazul lui V Sagittae, specialiștii cred că o astfel de explozie este iminentă, posibil chiar în următorii ani sau decenii. Când va avea loc, va putea fi observată cu ochiul liber pe cer, ca o stea apărută „din neant”, mult mai strălucitoare decât în mod obișnuit.
Al doilea act: supernova finală
Pe termen lung, pe măsură ce cele două corpuri pierd energie orbitală și se apropie tot mai mult, inevitabil va surveni coliziunea. Conform unui studiu din 2020 realizat de cercetători de la Louisiana State University, această coliziune ar putea avea loc chiar începând cu anul 2067, deși există o marjă considerabilă de incertitudine. Astrofizicienii evidențiază scăderea treptată a perioadei orbitale, semn al pierderii treptate a energiei sistemului, dar evoluția precisă este dificil de previzionat.
Un nou soare strălucitor în timpul zilei
La impact, energia eliberată va fi uriașă. Explozia va fi atât de intensă încât supernova rezultată va putea fi observată chiar și în timpul zilei, ca un punct luminos pe cer. Acest fenomen va oferi astronomilor o oportunitate unică de a studia în detaliu procesul de transformare a unui sistem binar extrem în o supernovă.
Până atunci, V Sagittae rămâne un obiect de cercetare intensă, reprezentând un exemplu impresionant al modului în care stelele pot sfida așteptările și pot oferi, de la mii de ani-lumină distanță, o perspectivă asupra unor fenomene cosmice de o dimensiune ireversibilă. Pentru noile generații de astronomi și pasionați de cer, acest obiect poate deveni atracția principală în studierea unui fenomen vizibil chiar în timpul zilei.
