Sărbătoarea de Florii are o semnificație profundă pentru creștini, fiind celebrată în fiecare an în ultima duminică înainte de Paște. Spre deosebire de alte sărbători religioase, data Floriilor și a Paștelui nu este fixă și variază anual. Calculul datei este realizat de către Biserica Ortodoxă Română (BOR) conform unor criterii precise. Data Paștelui a fost stabilită la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325 d.Hr., fiind fixată în prima duminică de după echinocțiul de primăvară, când luna plină coincide cu această dată.
Momentul sărbătoririi Paștelui și, implicit, al Floriilor, depind de două fenomene astronomice esențiale: echinocțiul de primăvară, stabilit pentru 21 martie, și prima lună plină după acesta, cunoscută drept „luna plină pascală”. Mișcarea lunii în orbită face ca data Învierii și sărbătoarea Floriilor să fie diferite de la un an la altul.
Modul de calcul al datei a fost adoptat până în 1582, când Papa Grigore al XIII-lea a introdus calendarul gregorian, pentru a corecta întârzierea anuală cauzată de calendarul iulian. Anul astronomic este aproximativ cu 11 minute mai lung decât cel iulian, ceea ce duce, la fiecare 128 de ani, la o deviere de o zi.
Reformele formulate de Papa Grigore al XIII-lea au readus echinocțiul de primăvară la data de 21 martie, iar adoptarea calendarului gregorian a avut loc treptat în întreaga lume creștină, cu excepția Patriarhiei Ierusalimului, Bisericii Ortodoxe Ruse și Bisericii Ortodoxe Sârbe, care continuă să folosească calendarul vechi. Biserica Ortodoxă Română a adoptat calendarul gregorian în anul 1924.
Pentru a evita diferențele între diferitele biserici ortodoxe și pentru a păstra unitatea în privința datei Paștelui, în 1927 s-a stabilit ca, în toate bisericile ortodoxe ce utilizează noul calendar, Paștele să fie sărbătorit concomitent cu cei care folosesc calendarul vechi, conform Doxologia.ro.
Sărbătoarea de Florii este una dintre cele mai semnificative zile din calendarul creștin-ortodox, fiind marcată întotdeauna în duminica precedentă Paștelui, marcând începutul Săptămânii Mari sau Săptămânii Patimilor, perioada de pregătire spirituală intensă pentru Înviere.
În anul 2026, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 12 aprilie, astfel că Duminica Floriilor va cade pe 5 aprilie.
Semnificația Floriilor
Duminica Floriilor are o însemnătate specială pentru credincioși. Conform textelor religioase, Iisus a intrat în Ierusalim așezat pe un asin, fiind întâmpinat de mulțimi cu ramuri de măslin, strigând „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!”.
Acest gest simboliza acceptarea Sa ca Mesia și Împărat spiritual al poporului. În acea epocă, era obiceiul ca un conducător victorios să fie întâmpinat astfel în cetate, însă Iisus a ales o intrare umilă.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim reprezintă momentul unic în viața Sa pământească în care a acceptat titulatura de Împărat. Duminica Floriilor are, astfel, o dublă semnificație — una de speranță și recunoștință, și de pregătire pentru Săptămâna Patimilor, perioadă solemnă și plină de evlavie.
FOTO – Imagine ilustrativă: Alexandra Pandrea
Anterior, Duminica Floriilor era considerată și Duminica aspirantilor sau a candidaților la botez, fiind ziua în care cei ce urmau să se boteze mergeau cu solemnitate la episcop pentru a cere admiterea și a primi Crezul. De asemenea, era cunoscută și ca Duminica grațierilor, aceasta fiind o zi în care autoritățile acordau amnistie.
Tradiții și superstiții de Florii
În țara noastră, în această zi, credincioșii participă activ la liturghie, iar postul se relaxează prin dezlegare la pește, iar masa de Duminică devine adesea o ocazie festivă. Se crede că vremea de Florii indică condițiile pentru Paște: dacă vremea este caldă și însorită, sărbătoarea Învierii va fi vreme bună.
O superstiție veche avertizează că nu este indicat să se planteze în această zi, pentru a evita recolte slabe. În popor, această zi mai poartă numele de „Nunta urzicilor”, deoarece urzicile înfloresc în această zi și nu mai sunt comestibile.
Una dintre cele mai răspândite tradiții de Florii este sfințirea ramurilor de salcie, care înlocuiesc, de obicei, ramurile de măslin sau finic, rare în România. Se spune că salcia ar fi fost folosită ca punte peste un râu pentru Fecioara Maria, iar ca mulțumire, aceasta i-ar fi oferit sfințenie.
