Acest parteneriat simbolizează colaborarea naturală între autoritatea monetară fundamentală a României și cea mai influentă organizație patronală dedicată antreprenoriatului feminin, unite de convingerea că educația economică și financiară reprezintă o condiție esențială pentru maturizarea societății, consolidarea mediului de afaceri și sporirea capacității de decizie informată la nivel individual și colectiv.
Obiectivul Acordului este promovarea colaborării dintre CONAF și BNR pentru dezvoltarea unor proiecte comune în educație economico-financiară, într-un cadru inter-instituțional în care inițiativele ambelor entități să fie corelate, coordonate unitar și orientate spre un impact sistemic. Parteneriatul facilitează un schimb continuu de expertiză și experiență, valorificând rezultatele celor două instituții în domeniul educației financiare și economice.
„Educația economico-financiară nu reprezintă un capitol opțional într-o economie modernă. Este fundamentul tăcut pe care se sprijină stabilitatea, încrederea și abilitatea unei societăți de a lua decizii eficiente în contexte complexe. Parteneriatul dintre CONAF și Banca Națională a României pornește de la realitatea simplă: economiile nu se prăbușesc din lipsă de ambiție, ci din lipsă de înțelegere. Deciziile durabile în timp sunt cele construite pe educație, rigoare și claritate. Acest acord nu urmărește doar să marcheze o inițiativă, ci să modifice un reflex – să plaseze educația economică în centrul vieții antreprenoriale și instituționale, într-un moment în care volatilitatea globală devine norma. Parteneriatul unui ONG patronal național și banca centrală creează posibilitatea unui impact durabil, care depășește ciclurile scurte și generează efecte structurale. Pentru CONAF, colaborarea reprezintă asumarea unei responsabilități pe termen lung: transformarea cunoașterii economice într-un avantaj competitiv autentic, un instrument pentru reducerea riscurilor și un sprijin concret pentru decizii antreprenoriale bine fundamentate. Pentru economia României, este un pas necesar către o cultură economică mai matură, capabilă să ofere direcție, stabilitate și repere clare pentru generațiile viitoare,” a afirmat Cristina Chiriac, Președinta CONAF.
Referitor la banca centrală, conform mesajelor transmise în cadrul evenimentelor de profil de către Viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, „Investiția în educația economică generală, din care derivă și cea financiară, reprezintă cea mai sigură investiție din portofoliul de capital uman al unei națiuni. De aici pornește construcția unei societăți responsabile și prospere, capabile să înfrunte provocările în mod competitiv, cu echilibru și înțelepciune.
Educația economică și financiară înseamnă, în primul rând, cetățeni bine informați, orientați spre obiective realiste și alegeri responsabile, înseamnă antreprenoriat solid și competitiv, bună guvernare și politici economice sănătoase. În acest context, rolul autorităților este esențial, însă succesul va fi obținut doar printr-un efort comun, prin parteneriate solide cu mediul academic și comunitățile antreprenoriale.”
Astfel, colaborarea dintre CONAF și BNR are ca obiectiv dezvoltarea și implementarea de noi programe educaționale adaptate nevoilor grupurilor țintă, precum și schimbul de informații pentru eficientizarea proiectelor și sporirea impactului național.
Prin acest acord, cele două organizații își asumă responsabilitatea unei colaborări active și riguroase: realizarea de activități comune de cercetare, educație și diseminare, sprijin reciproc în promovarea inițiativelor, asigurarea vizibilității proiectelor comune, precum și planificarea, monitorizarea, evaluarea și comunicarea rezultatelor, respectând identitatea și rolul fiecărei instituții.
Acordul a fost semnat pentru o perioadă de trei ani și reprezintă un pas strategic în crearea unui cadru național unificat pentru educație economico-financiară, bazat pe responsabilitate, rigoare și viziune pe termen mediu și lung.
Cu ajutorul acestui parteneriat, CONAF își reafirmă scopul de a contribui activ la dezvoltarea capitalului economic și antreprenorial al României, în timp ce Banca Națională a României întărește rolul său de pilon al stabilității și educației financiare, într-un demers comun ce vizează nu doar prezentul, ci și viitorul structural al economiei.
Despre CONAF
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai influentă organizație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, colaborare în elaborarea politicilor publice pentru creștere economică durabilă și sprijin pentru antreprenori, valorizând meritele acestora. CONAF reprezintă cea mai extinsă entitate de acest tip din țară, fiind o organizație ce susține și promovează antreprenoriatul românesc, deschizând oportunități de colaborare atât național, cât și internațional. Înființată pentru a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu doar pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întreg mediul de business. Structura sa include 31 de sucursale, 3 federații, 16 patronate, 55 de asociații și peste 10.000 de companii, reprezentând peste 245.000 de angajați.
CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, axate pe educație continuă, conștientizare și găsirea de soluții pentru probleme și domenii de interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu impact semnificativ, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Dintre proiectele CONAF se numără „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, Forumul „De Vocație Antreprenoare”, „SuraTAX”, „Forum 24 Trends for 2024”, „DigitalUP”, „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, „Romanian Venture Forum” și seria de dialoguri deschise „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, care au generat ecouri în spațiul public și au condus la inițiative legislative și schimbări de mentalitate. Mii de antreprenori și speakeri au discutat în cele mai importante orașe ale țării cele mai stringente probleme, în căutarea celor mai eficiente soluții și strategii pentru viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Nicoleta Munteanu, Marius Ghenea, Anca Damour, Tatian Diaconu, Hildegard Brandl, Daniela Marișcu, Gabriel Biriş, Dan Oros, Görkem Oran, Theodora Popa.


