Acum 15 ani, zona arabă a fost martoră la o serie de revolte populare care au dus la schimbarea puterii în Tunisia, Egipt, Yemen, Siria și Libia. Numite „primăvara arabă”, aceste evenimente au restructurat scena politică din mai multe state și au atras reacții și intervenții globale. De la prăbușirea unor regimuri dictatoriale considerate invincibile până la ascensiunea și căderea unui „califat” jihadist, Orientul Mijlociu a experimentat, în al doilea deceniu al secolului XXI, un intens val de schimbări geopolitice și reacții ale acestora. Cum a început totul și unde se află în prezent liderii înlăturați de valul de proteste?
Cum a început totul?
Colaj de imagini Al Jazeera
Au trecut cincisprezece ani de la momentul în care Mohamed Bouazizi, un vânzător ambulant tunisian de 26 de ani, a ars de viu în semn de protest față de hărțuirea poliției și indiferența autorităților, după ce caruța sa a fost confiscată.
Mohamed Bouazizi – 2011, „Primăvara Arabă”, Tunisia. Fotografie: europa.eu
Gestul său extrem a declanșat proteste la nivel național, la care au luat parte milioane de cetățeni, confruntați cu o realitate dureroasă: șomaj crescut, corupție endemică și un sistem politic învechit de decenii, cu puțin spațiu pentru exprimare sau reformă.
În doar 28 de zile, manifestațiile au dus la înlăturarea președintelui Zine El Abidine Ben Ali, aflat la conducere timp de 23 de ani.
Inspirate de revolta din Tunisia, milioane de egipteni, libieni, yemeniti și sirieni au ieșit în stradă în 2011.
Această mișcare, numită Primăvara Arabă, a avut ca rezultat răsturnarea a cinci lideri ce dețineau puterea de mult timp, conform Al Jazeera.
Zine El Abidine Ben Ali – Tunisia
- 1936-2019
- Perioadă la conducere: 1987-2011 (23 de ani)
- Status: Decedat în exil
Zine el-Abidine Ben Ali, al doilea președinte al Tunisiei. Foto: Wikipedia
Zine El Abidine Ben Ali a urcat la conducere în 1987, după ce, în calitate de prim-ministru, l-a declarat incapabil din motive medicale pe președintele Habib Bourguiba pentru a exercita funcția.
În timpul mandatului său, fostul șef de securitate a reprimat orice formă de opoziție și a instaurat un regim rigid, susținut de servicii de securitate și de un partid de guvernământ loial.
A liberalizat economia, ceea ce a adus creștere economică, însă țara era sufocată de corupție, inegalități și cenzură mediatică, ceea ce a stârnit nemulțumiri și revolte în rândul populației.
Nemulțumirile legate de abuzurile poliției, șomajul ridicat în rândul tinerilor și corupția endemică au escaladat după autoincendierea lui Mohamed Bouazizi, pe 17 decembrie 2010.
După aproape o lună de proteste continue, pe 14 ianuarie, Ben Ali a dizolvat guvernul, a instituit stare de urgență și a fugit în Arabia Saudită.
Ulterior, un tribunal tunisian l-a condamnat în lipsă la închisoare pe viață, pedeapsă ce nu a fost executată. Opt ani mai târziu, pe 19 septembrie 2019, Ben Ali a decedat în exil, la Jeddah, Arabia Saudită, la vârsta de 83 de ani.
Hosni Mubarak – Egipt
- 1928-2020
- Perioadă la conducere: 1981-2011 (30 de ani)
- Status: Decedat în Egipt, după eliberare
Președintele egiptean Hosni Mubarak, participând la o conferință de presă la Kremlin. Fotografie: Hepta / Vladimir Rodionov / Sputnik
Hosni Mubarak a preluat funcția de președinte al Egiptului în 1981, după asasinarea lui Anwar Sadat.
Fostul comandant al forțelor aeriene și-a consolidat autoritatea printr-un amestec de dominație militară și legi ale stării de urgență, menținând o conducere autoritară, caracterizată de reprimarea disidenței, libertăți limitate și corupție extinsă.
La 25 ianuarie 2011, ziua anuală a poliției egiptene, cetățenii din cea mai populată națiune arabă au ieșit în stradă pentru a cere plecarea lui Mubarak, nemulțumiți de șomaj, sărăcie și represiune politică.
După 18 zile de proteste, pe 11 februarie 2011, Mubarak a fost forțat să demisioneze, încheind o președinție de trei decenii.
A fost judecat și condamnat ulterior la închisoare pe viață pentru implicare în uciderea protestatarilor pașnici, însă această sentință a fost anulată de instanța supremă, care a dispus rejudecarea procesului. În timpul reevaluării, el a fost condamnat pentru acte de corupție și a petrecut șase ani în detenție, fiind eliberat în 2017 din cauza stării de sănătate și a schimbărilor politice.
Pe 25 februarie 2020, Mubarak a decedat la Cairo, la vârsta de 91 de ani.
Ali Abdullah Saleh – Yemen
- 1947-2017
- Perioadă la conducere: 1978-2012 (33 de ani)
- Status: Ucis de rebelii houthi
Ali Abdullah Saleh, fost președinte al Yemenului între 1990-2012. Fotografie: Wikipedia
Ali Abdullah Saleh a fost lider autoritar al Yemenului, conducând statul timp de 33 de ani, mai întâi ca președinte al Yemenului de Nord din 1978, apoi al Yemenului unificat din 1990.
Saleh era recunoscut pentru abilitatea sa în politica tribală și militară, fiind descris drept „un dans pe capetele șerpilor”, exploatând alianțele fluctuante din regiune.
După protestele Primăverii Arabe din 2011, Saleh a fost forțat să plece de la putere conform unui acord de transfer de autoritate în 2012.
Imediat, și-a format o alianță surprinzătoare cu foștii săi conflicți, grupul houthi, ajutându-i să ocupe capitala Sanaa în 2014.
În 2017, această înțelegere s-a destrămat, iar Saleh a rupt legătura cu Houthii pentru a încerca să ajungă la un acord cu coaliția condusă de Arabia Saudită, care se lupta împotriva lor. El a fost ucis la vârsta de 75 de ani de către forțele houthi.
Muammar Gaddafi – Libia
- 1942-2011
- Perioadă la conducere: 1969-2011 (42 de ani)
- Status: Ucis de rebeli
Muammar Gaddafi, cunoscut și ca Colonelul Gaddafi. Fotografie: Hepta / MARCO MARIANELLA / OLYCOM
Muammar Gaddafi, un ofițer al armatei, a preluat puterea prin lovitură de stat în 1969, abolind monarhia din Libia și promovându-se ca colonel de-a lungul întregii sale perioade la conducere.
Gaddafi a realizat un sistem extrem de personalizat și restrictiv, guvernând prin comitete revoluționare în locul instituțiilor tradiționale și menținând controlul prin utilizarea strategică a bogățiilor petroliere ale Libiei.
Chiar dacă a fost izolat internațional timp de decenii, Gaddafi și-a îmbunătățit relațiile cu statele occidentale la începutul anilor 2000, după renunțarea la programele de arme nucleare, chimice și biologice.
Pe 15 februarie 2011, proteste la Benghazi au fost declanșate după arestarea unui avocat pentru drepturile omului. Ca în alte țări afectate de Primăvara Arabă, aceste incidente au fost catalizatorul pentru escaladarea violentă a demonstrațiilor pașnice, transformându-le într-un conflicte civile.
Până în august 2011, forțele opozante au preluat controlul asupra Tripoli, marcând începutul sfârșitului regimului. O campanie aeriană NATO și dezertări din rândul oficialilor superiori au fost decisive pentru înclinarea balanței împotriva lui Gaddafi.
După retragerea în orașul natal, Sirte, Gaddafi a fost capturat și ucis de forțele rebele la 20 octombrie 2011, încheind cele 42 de ani de domnie.
Bashar al-Assad – Siria
- 1965-prezent
- Perioadă la conducere: 2000-2024 (24 de ani)
- Status: Înlăturat de la conducere și exilat în Rusia
Fostul președinte al Siriei, Bashar al-Assad. Fotografie: kremlin.ru
Bashar al-Assad a devenit președinte al Siriei în 2000, la vârsta de 34 de ani, după o modificare constituțională specială ce a redus vârsta minimă pentru funcție, adoptată la scurt timp după moartea tatălui său.
Tatăl său, Hafez al-Assad, un militar, a preluat puterea în 1970 prin lovitură de stat și a condus Siria timp de 29 de ani, menținând un regim centralizat și strict controlat, pe care Bashar l-a continuat timp de aproape 24 de ani.
Revolta siriană a început cu câțiva adolescenți care au scris graffiti împotriva guvernului în orașul Deraa. Acest simplu act de sfidare a fost catalizatorul protestelor ce s-au extins rapid în întreaga țară, iar drept răspuns au fost ordonate violențe și o escaladare a conflictului armat.
Războiul a atras intervenția marilor actori internaționali, precum Rusia, Iran, Turcia și Statele Unite, și a durat aproape 14 ani, devenind unul dintre cele mai lungi conflicte din zonă. A cauzat strămutarea a peste jumătate din populație și a generat o criză a refugiaților.
Pe 8 decembrie 2024, cele 53 de ani de guvernare ai familiei Assad s-au încheiat.
Cu o ofensivă rapidă, susținută de grupările rebele precum Hayat Tahrir al-Sham și alte facțiuni, armata siriană s-a prăbușit în câteva zile.
Bashar al-Assad și familia sa au părăsit țara cu avionul spre Moscova, unde au fost primiți cu azil și trăiesc în prezent în exil.
