Crăciunul simbolizează nașterea lui Iisus Hristos și este una dintre cele mai recunoscute sărbători creștine. Totuși, această zi nu a fost marcată în mod obligatoriu de primii creștini în fiecare an.
De la începutul secolului al XX-lea, Crăciunul a evoluat de la o sărbătoare religioasă la o tradiție culturală extrem de populară, celebrată de creștini și laici din întreaga lume, care se adună cu familiile, fac schimb de cadouri și felicitări și împodobesc brazi de Crăciun.
Origini și evoluție
Potrivit AP News, primii urmași ai lui Iisus nu considerau importanța zilei nașterii sale, concentrându-se mai mult asupra Paștelui și a credinței în Înviere. Nașterea lui Iisus apare doar în Evangheliile după Matei și Luca, care oferă relatări diferite, dar ambele indică Betleemul ca loc al nașterii.
Data precisă a nașterii lui Iisus este, de fapt, necunoscută, afirmă Christine Shepardson, profesoară la Universitatea din Tennessee.
Stabilirea datei de 25 decembrie a avut loc abia în secolul al IV-lea.
„Este dificil să subliniem suficiente cât de importantă a fost perioada secolului al IV-lea pentru conturarea creștinismului așa cum îl cunoaștem în zilele noastre”, a afirmat Shepardson.
În acea perioadă, sub conducerea împăratului Constantin, creștinii au început să se reunească în biserici. Există și teorii care leagă data de 25 decembrie de vechi festivități păgâne ale solstițiului de iarnă, precum festivalul roman consacrat lui Sol Invictus, sau „Soarele nepătruns”.
Deși majoritatea creștinilor sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie, unele biserici ortodoxe îl marchează pe 7 ianuarie, din cauza folosirii calendarului iulian.
De la festivități zgomotoase la eveniment familial
Timp de secole, în special în Evul Mediu, Crăciunul era asociat cu parade zgomotoase în stradă, mese festive și consum de alcool, iar pentru mulți creștini „nu reprezenta o sărbătoare acceptată”, a explicat Thomas Ruys Smith, profesor de literatură și cultură americană la Universitatea din East Anglia, Anglia.
„Puritanii”, a menționat el, „aveau o opinie negativă despre Crăciun”.
Transformarea a avut loc în secolul al XIX-lea, când Crăciunul a devenit „respectabil” și s-a reinventat ca „sărbătoare intimă în familie, axată pe cei dragi și cadouri”.
Rădăcinile Crăciunului modern sunt în Germania. La sfârșitul secolului al XIX-lea, relatări despre brazii de Crăciun și darurile de sărbătoare au răspândit în Marea Britanie și America, contribuind la redobândirea semnificației acestei festivități pe ambele maluri ale Atlanticului.
Popularitatea sărbătorii a crescut odată cu publicarea romanului „Colind de Crăciun” de Charles Dickens și prin operele lui Washington Irving.
În New York, primul brad de Crăciun de la Rockefeller Center a fost instalat în 1931. De atunci, aprinderea luminilor a devenit o tradiție renumită.
Moș Crăciun și originile sale
Sfântul Nicolae a fost un episcop creștin din secolul al IV-lea, originar din orașul portuar Myra, situat în Turcia de astăzi. Generozitatea sa a inspirat legenda seculară a lui Moș Crăciun.
Legendele asociate cu Sfântul Nicolae, serbat anual pe 6 decembrie, depășesc simpla distribuție de dulciuri și jucării. Se crede că a intervenit în mod miraculos în favoarea prizonierilor condamnați pe nedrept și a salvato marinari din furtuni.
Venerația pentru Sfântul Nicolae a fost răspândită în Evul Mediu în întreaga Europă, fiind un subiect preferat al artiștilor medievali și compozitorilor religioși.
Este patronul navigatorilor, al copiilor, precum și al Greciei, Rusiei și New York-ului.
Devotamentul față de Sfântul Nicolae a scăzut după Reforma protestantă din secolul al XVI-lea, cu excepția Țărilor de Jos, unde legenda sa a persistat sub denumirea de Sinterklaas.
În secolul al XVII-lea, protestanții olandezi migrând în New York au adus tradiția Sinterklaas. În timp, figura s-a transformat în Moș Crăciun, o reprezentare secularizată.
Nu doar Moș Crăciun dăruiește cadouri
În Marea Britanie, cadourile sunt aduse de Moș Crăciun. În Grecia și Cipru, acestea vin de la Sfântul Vasile, care sosește în ajunul Anului Nou. În anumite zone din Italia, cadourile sunt oferite de Sfânta Lucia (la începutul lui decembrie), iar în alte regiuni, de Befana, o figură asemănătoare unei vrăjitoare, care aduce daruri în ziua Epifaniei, pe 6 ianuarie.
În loc de Moș Crăciun prietenos, copiii din Islanda primesc daruri de la cei 13 frați troli Răutăcioși, numiți Yule Lads, care, conform folclorului, coboară din peștera lor montană cu 13 zile înainte de sărbătoare.
Tradiții religioase și simboluri
Aducerea plantelor verzi în locuințe reprezintă una dintre cele mai vechi obiceiuri legate de Crăciun, iar stabilitatea acestei tradiții nu este clară din punct de vedere religios.
„Pentru mulți, verdele etern simbolizează promisiunea lui Hristos despre viața veșnică și revenirea sa din moarte”, a explicat Thomas Ruys Smith.
Decorarea brazilor de Crăciun are rădăcini germane, fiind un obicei introdus în secolul al XVI-lea și ulterior popularizat în Anglia și America de Nord.
„Vâscul, un arbust peren, era utilizat în festivalurile antice celtice, fiind simbolul nemuririi. Era asociat cu continuitatea vieții în cele mai triste perioade ale anului, fructele sale fiind albe, chiar și atunci când totul în jur era mort”, a menționat Maria Kennedy în „Istoria surprinzătoare a tradițiilor de Crăciun”.
„Vâscul simbolizează nemurirea, datorită faptului că continuă să crească în cele mai întunecate zile și produce fructe albe în sezonul rece.”
Alte tradiții includ serviciile religioase de Crăciun și scenele nașterii lui Iisus, redate atât în case, cât și în biserici.
Colindele de Crăciun își au originea în tradițiile europene, unde oamenii vizitau casele din comunitate în timpul celei mai întunecate perioade, pentru a reînnoi legăturile sociale și pentru a adresa urări de sănătate, prosperitate și noroc pentru anul următor.
„Aceștia recitau poezii, cântau și interpretau scenete, în speranța că aceste acte vor aduce noroc și vor influența recoltele viitoare”, a încheiat Kennedy.
