În bucătăria tradițională românească, rețetele de post au avut întotdeauna un rol fundamental, mai ales în zonele rurale, unde perioadele de post erau respectate cu strictețe și transformate într-o adevărată artă culinară. Una dintre cele mai vechi și mai puțin cunoscute mâncăruri de post din România este preparatul numit hremzli sau hremzii, o rețetă arhaică conservată în special în regiunea Moldovei, transmisă din generație în generație.
Hremziile erau servite, de obicei, fierbinți, alături de murături, varză acră sau o salată simplă de ceapă. În anumite zone, erau consumate și reci, fiind considerate la fel de delicioase și a doua zi. Deși par un preparat simplu, ele reflectă o filozofie culinară bazată pe respectul față de ingrediente, economie și adaptare la ritmurile naturii.
Mod de preparare tradițională a hremziilor din zona Moldovei
Hremziile sunt considerate o mâncare simplă, dar foarte sățioasă, apărută din necesitatea țăranilor de a valorifica ingrediente simple, locale, care să ofere energie pentru munca câmpului. Spre deosebire de chiftelele clasice, această rețetă nu include ou, fiind adaptată perioadelor de post prelungit, iar rolul de agent de legare este preluat de un ingredient neașteptat: nuca măcinată. Acest element conferă preparatului o aromă profundă, o textură particulară și o consistență care, surprinzător, amintește de mâncărurile cu carne.
INGREDIENTE
– 1 kg de cartofi (preferabil din cei roz, mai sfărâmicioși);
– 2 cepe mari, fin tocate;
– 100 g de nuci măcinate fin (înlocuiește oul și sporește sațietatea);
– 3-4 linguri de făină (sau griș);
– 3 căței de usturoi zdrobiți;
– Sare, piper și opțional puțin cimbru uscat;
– Ulei pentru prăjit.
Cartofii, ingredient de bază, erau ușor de cultivat și de păstrat peste iarnă, devenind un aliment esențial în gospodăriile moldovenești. Pentru hremzi, se folosesc în mod tradițional cartofi mai sfărâmicioși, care se leagă bine după stoarcere. Aceștia sunt curățați și raziți fin, apoi stoarși cu grijă pentru a elimina excesul de lichid. Zeama nu este respinsă complet, deoarece amidonul depus în vas se recuperează și se adaugă în compoziție, fiind o tehnică veche ce evidențiază ingeniozitatea bucătăriei țărănești.
Ceapa fin tocată este un element indispensabil, oferind dulceață și aromă, în timp ce usturoiul adaugă intensitate gustului. Nuca măcinată fin nu doar că înlocuiește oul, ci îmbogățește preparatul cu grăsimi naturale și proteine vegetale, transformând hremziile într-o masă consistentă și nutritivă. În unele sate, nuca era considerată un ingredient valoros, rezervat pentru mâncărurile „cu rost”, pregătite în zilele importante de post.
Pentru a obține textura ideală, se adaugă făină sau griș, în funcție de disponibilitatea în gospodărie. Condimentarea rămâne simplă: sare, piper și uneori, puțin cimbru uscat, o plantă frecvent întâlnită în grădinile moldovenești. Amestecul trebuie să fie suficient de legat pentru a putea fi porționat cu lingura, fără a deveni prea dens.
Gătirea se realizează, conform metodei tradiționale, într-o tigaie robustă, de preferință din fontă, bine încinsă cu ulei. Compoziția se rotește cu lingura direct în tigaie și se aplatizează ușor, formând mici chifteluțe sau clătite turtite. Prăjirea se face la foc mediu, pentru a permite cartofilor să se gătească uniform, iar nucilor să se coacă lent în interior, dezvoltând o aromă intensă și ușor prăjită. Rezultatul este o crustă crocantă, de culoare aurie până la brun, și un interior moale, dar consistent.
