„În urma şedinţei Colegiului Naţional al IMM România, din data de 13 ianuarie 2025, participanți fiind 60 de preşedinţi ai asociaţiilor patronale, IMM România îşi exprimă opoziţia faţă de ordonanţa de urgenţă referitoare la înregistrarea şi obligaţiile angajatorilor de străini, autorizarea și funcţionarea agenţiilor de plasare a muncitorilor străini pe piaţa muncii din România, precum și pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în forma sa actuală”, se menţionează în comunicat.
IMM România consideră că această inițiativă legislativă îngreunează procesul de recrutare a forţei de muncă din străinătate, esențială pentru IMM-urile din România, pe care acestea nu o pot identifica pe piaţa internă. În plus, prevederile propuse determină creşterea semnificativă a costurilor, care vor fi suportate în final de către IMM-uri, riscând să blocheze recrutarea legală şi să afecteze activitatea economică, scrie Agerpres.
„Susținem adoptarea unei iniţiative legislative care să faciliteze accesul la forţă de muncă din străinătate, să reducă termenele de procesare şi să minimizeze costurile administrative şi birocratice. Având în vedere că IMM-urile parcurg acest proces şi suportă integral cheltuielile asociate, este esenţial ca acestea să fie protejate şi să beneficieze de predictibilitate, inclusiv prin garantarea menţinerii raportului de muncă cu angajatul pentru o perioadă de doi ani”, afirmă reprezentanţii organizaţiei.
De asemenea, IMM România solicită „eliminarea listei ocupațiilor deficitare şi reducerea duratei de procesare a cererilor unice pentru muncitorii din străinătate”.
„Având în vedere deficitul forţei de muncă şi necesitatea de a accelera procesarea cererilor pentru forță de muncă din alte ţări, este imperativ să se elimine prevederile legate de Lista ocupaţiilor deficitare, altfel IMM-urile vor fi nevoite să aştepte până la şase luni pentru actualizarea acesteia, fără garanţia reflectării nevoilor reale ale economiei. Inițiativele inovative sau de nişă, precum și proiectele ce necesită competenţe speciale, nu se vor putea dezvolta în România din cauza lipsei accesului la resursa umană necesară”, se mai precizează în document.
Pe de altă parte, IMM România cere ca IMM-urile să suporte exclusiv cheltuielile rezonabile ale procesului de recrutare, în conformitate cu principiile internaţionale, astfel încât angajaţii să nu plătească pentru dreptul de a munci, iar obligaţiile financiare să nu fie transferate asupra lor în mod abuziv.
Este necesară stabilirea unei perioade de tranziţie pentru procesarea tuturor dosarelor depuse conform legislaţiei în vigoare, pentru a evita blocajele administrative şi pierderile financiare. Termenul de 1 lună prevăzut de ordonanţa de urgenţă este insuficient pentru soluţionarea eficientă a dosarelor, precizează sursa citată.
„În privinţa obligaţiei de a constitui un depozit de garanţie de 200.000 de euro pentru agenţiile de recrutare, IMM România consideră că această măsură transferă indirect costuri suplimentare asupra IMM-urilor şi duce la eliminarea de pe piaţă a agenţiilor mici şi mijlocii, care nu îşi pot permite o astfel de garanţie”, se mai arată în document.
Organizaţia propune crearea unui fond de garantare în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Crediteor pentru IMM-uri, ca un fond iniţial şi o contribuţie pentru fiecare muncitor adus în România.
IMM România atenţionează că sistemul de sancţiuni prevăzut de proiectul legislativ este excesiv de sever şi disproporţionat faţă de faptele sancţionabile, reflectând o lipsă de încredere a autorităților faţă de mediul privat. Se cere ca acest sistem să fie conform principiilor legale, astfel încât IMM-urile şi agenţiile private să nu răspundă pentru acţiuni ale terţilor şi sancţiunile să fie proporţionale cu faptele lor.
„Prin acest proiect de lege, statul îşi recunoaşte implicit incapacitatea de a-şi îndeplini responsabilităţile, manifestată constant în ultimii ani, şi încearcă să transfere aceste atribuţii mediului privat. Această abordare distorsionează relaţiile comerciale şi sancţionează operatorii privaţi pentru neîndeplinirea unor obligaţii care nu le aparţin”, se mai arată în comunicat.
Organizaţia patronală consideră inacceptabil faptul că IMM-urile şi agenţiile private sunt sancţionate pentru situaţii care nu depind de voinţa sau controlul lor, şi pentru care nu dispun de un mijloc real de prevenţie sau control, reprezentând un abuz de autoritate şi generând un climat de nesiguranţă juridică pentru mediul de afaceri din România.
„Implementarea acestui proiect de lege va dezavantaja întreprinderile româneşti în comparaţie cu cele din alte state UE, unde legislaţia privind recrutarea forţei de muncă din țări non-UE este mai permisivă şi mai redus birocratic. În alte state membre ale Uniunii Europene există deja modele eficiente de recrutare a muncitorilor din afara spaţiului UE”, arată documentul.
De exemplu, în Ungaria, pentru meserii calificate şi poziţii deficitare, perioada totală a procesului de recrutare a unui cetăţean dintr-o ţară terţă, incluzând selecţia, obţinerea permisului, emiterea vizei şi startul activităţii, este de obicei între 2 şi 3 luni, oferind un termen predictibil pentru planificarea activităţii economice fără blocaje birocratice majore.
De asemenea, statul ungar a încheiat acorduri bilaterale şi a creat mecanisme instituţionale cu anumite ţări sursă de forţă de muncă, facilitând un proces mai rapid şi sigur de angajare a muncitorilor non-UE şi repatrierea acestora în cazul neconformităţii, menţinând astfel un echilibru între cerinţele economiei şi controlul migrației legale.
IMM România solicită realizarea unui studiu de impact, aplicarea Testului IMM şi revizuirea legislatiei în colaborare cu mediul de afaceri, pentru a asigura o formulă echilibrată, previzibilă şi adaptată nevoilor reale ale economiei din România.


