Când eram copil, mă plângeam mamei mele că mă plictisesc, iar ea îmi recomanda să citesc o carte sau să îi spun o poveste pentru divertisment.
„Mă plictisesc” reprezenta un refren comun printre copii și adolescenți în trecut, relatează Michelle Kennedy, cercetătoare postdoctorală la Universitatea Sunshine Coast din Australia. În ultimii ani, însă, ea observă că părinții și-au programat atât de strict timpul copiilor, încât aceștia nu mai au ocazia să experimenteze…plictiseala.
Chiar dacă dispun de timp, mulți copii de astăzi au la îndemână un dispozitiv electronic pentru a le capta atenția.
„Preferă telefoanele în loc să mediteze și să se întrebe”, afirmă Kennedy. Au dezvoltat un obicei în fața ecranelor, susținut și de părinții care procedează similar în timpul lor liber.
Psihologul clinician Dr. Christian Chan, profesor asociat în departamentul de psihologie de la Universitatea din Hong Kong, este de acord.
„Adesea evităm rapid plictiseala apeland la telefoanele noastre”, explică Chan. „De-a lungul timpului, am învățat să le folosim nu doar când suntem plictisiți, ci chiar și la primul semn că atenția ne este distrasă.”
Această tendință de evadare rapidă ne împiedică să gestionăm plictiseala, avertizează Chan. În plus, ne împiedică să avem experiențe importante care necesită răbdare, precum învățarea, crearea sau perfecționarea unor abilități.
„Aceste activități semnificative păreau adesea monotone la început, dar tocmai ele conduc la creștere și dezvoltare.”
Chan a realizat mai multe cercetări despre plictiseală, inclusiv una intitulată „Atenția plutind în aer: Modelul de feedback al plictiselii”. Titlul sugerează amintiri despre copiii care au timp să viseze cu ochii deschiși.
Chan afirmă că, deși plictiseala este adesea percepută ca un sentiment neplăcut, „este mai complexă și mai semnificativă decât presupunem”.
Beneficiile plictiselii
Kennedy menționează că o doză moderată de plictiseală aduce multiple avantaje.
Întâi, permite sistemului nervos simpatic să se odihnească și să se reîncarce, fiind crucial într-o societate suprastimulantă.
Stimularea constantă poate suprasolicita sistemul nervos, ceea ce duce la o stare de „hiperactivitate”, fiind o cauză potentială a anxietății.
Astfel, evitarea completă a plictiselii poate priva de o metodă naturală de a reseta sistemul nervos, explică ea. Pentru unii, reflectarea asupra sentimentelor poate fi o soluție pentru gestionarea anxietății, care devine tot mai răspândită.
De asemenea, plictiseala ne oferă oportunitatea de a ne dezvolta și exersa gândurile, sporindu-ne creativitatea și abilitățile de rezolvare a problemelor.
Acest interval, continuă Kennedy, contribuie și la dezvoltarea unei gândiri mai autonome, în care activitățile sunt generate de procesele noastre mentale, nu de influențe externe constante. Crează o pauză și stimulează imaginația, precum și inventivitatea.
Așa cum durerea semnalează că ceva nu funcționează în corp, plictiseala are un rol similar.
Plictiseala devine un instrument valoros de autoreflecție, permițând evaluarea a ceea ce funcționează sau nu în viața noastră și facilitând alegeri conștiente, afirmă Chan. Este un „punct de decizie”: să continuăm activitatea sau să ne îndreptăm atenția spre ceva mai semnificativ sau satisfăcător.”
Plictiseala aduce beneficii cognitive, în special în ceea ce privește îmbunătățirea concentrării. Dispozitivele digitale stimulează crearea unui impuls de dopamină prin derularea continuă, iar dacă conținutul nu captează interesul, se trece rapid la altul.
„La copii și adolescenți, când creierul este în curs de dezvoltare, conectarea rețelelor de atenție poate duce la pierdere mai rapidă a concentrării?”
„Rămânerea departe de ecrane pentru o perioadă întrerupe acest ciclu al gratificării instantanee”, afirmă ea, contribuind la reducerea utilizării compulsive a dispozitivelor.
Plictiseala mai oferă timp pentru odihnă cerebrala și oculară, susținând dezvoltarea sănătoasă a creierelor tinere. Creierul în creștere este vulnerabil, iar hiperactivitatea sau suprastimularea frecventă pot avea repercusiuni negative. Studii despre sănătatea ochilor și postura au evidențiat aceste aspecte, adaugă ea.
Chan consideră că plictiseala poate fi un instrument de reflecție și de luare a deciziilor, ajutându-ne să creștem ca indivizi.
„Orice sportiv sau muzician de succes îți va spune că a exersa repetat poate fi plictisitor, dar esența rămâne: fără plictiseală, viața poate părea mai ușoară, dar și mai goală.”
Este important să evităm reacția automată de a fugi de plictiseală, ceea ce psihologii numesc „evitare experiențială”.
Un sfat esențial: evitare plictiselii poate însemna pierderea unor experiențe neașteptate și valoroase.
Sfaturi ale autorului
