Studiul publicat în Nature Communications aduce o perspectivă nouă asupra modului în care parazitul cauzează boli. Descoperirea explică de ce infecția a rămas dificil de tratat cu terapiile existente.
Timp de ani, specialiștii au presupus că fiecare chist conține un singur tip de parazit, care rămâne inactiv până la activare. Prin analize avansate ale celulelor individuale, echipa de la UC Riverside a demonstrat că această teorie nu este corectă.
Studiile indică faptul că fiecare chist cuprinde cel puțin cinci subtipuri de paraziți, fiecare având funcții biologice distincte.
„Chistul nu este doar un adăpost pasiv, ci un centru activ ce găzduiește diverse tipuri de paraziți orientați spre supraviețuire, dispersie sau reactivare”, explică Emma Wilson, profesor de științe biomedicale la Facultatea de Medicină a UCR și cercetător principal al studiului.
Modalități de transmitere a toxoplasmozei
Principalul mod de infectare cu toxoplasmoză se face prin consumul de carne insuficient preparată, contactul cu sol contaminat sau fecale de pisici. Odată în organism, parazitul evită detectarea formând chisturi microscopice, în special în creier și țesutul muscular.
De cele mai multe ori, persoanele infectate nu prezintă simptome evidente. Parazitul rămâne totuși în organism pe termen lung, fiind incapsulat în chisturi ce pot conține sute de paraziți.
Reactivarea provoacă afecțiuni grave
Forma latentă poate deveni activă din nou, mai ales la persoane cu sistem imunitar compromis. Reactivarea poate duce la complicații severe, afectând creierul sau ochii.
Odată reactivat, parazitul se transformă în tahizoite, multiplicându-se rapid și dispersându-se în corp. Acest proces poate provoca encefalită toxoplasmică sau toxoplasmoză retiniană, cu risc de pierdere a vederii.
Infecția în timpul sarcinii prezintă riscur adiționali. Parazitul poate genera probleme grave de sănătate pentru fetus, având sistemul imunitar inadecvat.
Compoziția chisturilor de Toxoplasma
Chisturile evoluează gradual sub presiunea sistemului imunitar asupra parazitului. Fiecare chist este înconjurat de o membrană protectoare și conține sute de bradizoite, paraziți cu creștere lentă.
Deși sunt microscopice, aceste chisturi pot ajunge până la 80 de microni în diametru, în timp ce bradizoitele au în jur de cinci microni lungime.
Chisturi sunt cel mai frecvent localizate în neuroni, dar pot fi întâlnite și în mușchii scheletici și cardiaci. Infectarea apare frecvent prin ingestie de carne insuficient preparată, conținând aceste structuri.
Tratamentele curente nu pot elimina chisturile
Wilson menționează că medicamentele actuale pot controla forma acută cu dezvoltare rapidă a parazitului, dar nu pot eradica chisturile.
„Prin identificarea diverselor subtipuri de paraziți din interiorul chisturilor, studiul nostru clarifică care dintre aceștia sunt mai predispuși la reactivare și cauzare de leziuni”, explică ea.
„Aceasta explică de ce dezvoltarea medicamentelor a întâmpinat dificultăți și indică ținte precise pentru terapiile viitoare”.
Reconsiderarea ciclului de viață al Toxoplasmei
„Decenii la rând, ciclul de viață al Toxoplasmei a fost înțeles printr-un model simplist”, spune Wilson. „Studiul nostru contestă această interpretare. În loc de o populație uniformă, chisturile conțin cel puțin cinci subtipuri distincte de bradizoite. Deși toate sunt clasificate ca bradizoite, funcțiile lor diferă, inclusiv subseturi pregătite pentru reactivare și manifestarea bolii.”
Cercetarea modifică percepția asupra chistului Toxoplasma, iar Wilson speră ca descoperirile să impulsioneze o abordare nouă în studiul acestei boli infecțioase răspândite.
