Astăzi, deschidem robinetul și consumăm apă fără a ne gândi prea mult la conținutul din pahar. În urmă cu doar două decenii, în județul Botoșani, calitatea apei era o problemă gravă, nu o banalitate. Timp de ani, mii de locuitori au ingerat apă contaminată cu nitrați și nitriți, în ciuda controalelor autorităților, marcării fântânilor periculoase și apoi abandonării acestora. Privind acum în trecut, ne întrebăm trist cum a fost posibil ca această criză să dureze mai mult de zece ani, într-o zonă din România, nu într-o regiune neparticipată.
2001 – Semnele timpurii ale unei crize ignorate
La începutul anilor 2000, controalele amănunțite au relevat o situație alarmantă. În 2001, voluntari ai Organizației Tineretului Liber Botoșani și ai Peace Corps au verificat calitatea apei din 3.657 de fântâni din județ. Rezultatele au fost îngrijorătoare: peste 2.600 dintre acestea erau contaminate cu nitrați și nitriți.
Mai mult de 80% din fântâni aveau apă nepotabilă. Substanțele provin din dejecțiile animale, conductele de canalizare improvizate sau amplasate prea aproape de sursele de apă, precum și din îngrășămintele chimice infiltrate în sol și ajungând la nivelul pânzei freatice.
Deși concluziile erau clare și riscurile evidente, măsurile luate au fost insuficiente. S-au emis avertismente și s-au instalat semne de pericol, însă problema a persistat.
2009 – Consumul de apă periculoasă și refuzul de a folosi apa de la robinet
Opt ani mai târziu, situația era aproape neschimbată. În 2009, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au anunțat că 75% dintre fântânile inspectate conțineau nitrați la concentrații periculoase.
Locuitorii din comune precum Călărași, Răuseni, Santa Mare sau Românești continuau să folosească apa contaminată. Motivul principal era obișnuința și lipsa resurselor financiare.
Mulți săteni refuzau apa de la robinet, afirmând că are „gust neplăcut”, preferând apa din fântâni, chiar dacă știau că este nocivă.
Imaginea copilului Grigore Aivăncesei, de doar 12 ani, care mergea zilnic cu căruța la fântână pentru a aduce apă familiei, a devenit simbolul acelei perioade. Împreună cu sora sa mai mică, Maria, copilul umplea bidoane și butoaie pentru întreaga gospodărie. Bunicul său, Ion Aivăncesei, în vârstă de 78 de ani, spunea simplu că prefera să consume doar apă din fântână, fiind obișnuit cu acest lucru.
Aceeași apă era utilizată pentru gătit, consum și adăpatul animalelor, în ciuda avertismentelor din partea medicilor.
2010 – Copii care ajungeau la spital după consumul de apă contaminată
În 2010, situația devenea dramatică. În satul Sadoveni, analizele au indicat concentrații de nitrați de 407 mg/litru, de peste opt ori depășind limita maximă admisă.
Specialiștii au semnalat că nitrații afectează sângele, rinichii și pot induce retard mintal la copii. În primele nouă luni ale anului 2010, zece copii din județ au fost internați în stare gravă după ce au consumat apă contaminată.
Rata mortalității infantile în regiunea Nord-Est ajunsese la 27 la mie, fiind dublă față de media națională. Autoritățile au invocat probleme legate de igienă și sărăcie, însă medicii și organizațiile non-guvernamentale atrăgeau atenția asupra motivului real: copiii se îmbolnăveau din cauza consumului de apă toxică.
Satul Sadoveni – simbolul unei tragedii tăcute
Sadoveni a devenit exemplul perfect al incapacității și lipsei de reacție a autorităților. Din toate fântânile satului, doar trei asigurau apă potabilă. Restul fântânilor primiseră semne de avertizare – buline roșii și portocalii – indicând riscul la care erau supuși consumatorii.
Problematica avea rădăcini structurale. Casele erau construite aproape de grajduri și latrine, iar pânza freatică se afla la doar opt metri adâncime. Dejecțiile și substanțele chimice ajungeau rapid în apa subterană.
Locuitorii știau de pericol, dar sărăcia îi obliga să continue să folosească sursele periculoase. Mulți afirmau că nu își permit consumul de apă îmbuteliată, iar accesul la apă sigură era limitat.
În anii 2000, sute de fântâni au fost închise oficial, însă localnicii au continuat să le folosească. Bulinele roșii dispăreau treptat, iar viața mergea înainte, nesocotind riscurile.
Statisticile indicau faptul că în nordul Moldovei se concentra peste un sfert din comunile vulnerabile la poluarea apelor din întreaga țară, iar județul Botoșani devenea unul dintre cele mai afectate din regiune.
Actualitatea – situație ameliorată, dar cu urme dureroase
În prezent, condițiile s-au îmbunătățit semnificativ. Extinderea rețelelor de apă potabilă și actualizarea sistemelor de tratare reduc riscurile pentru populație.
Totuși, amintirea acelor ani rămâne vie. O generație întreagă a crescut într-un județ în care accesul la apă reprezenta un lux sau un pericol. Ocazional, criza apei potabile poate reapărea, precum în acest an în județul Argeș.
Privind înapoi, stă întrebarea: cum a fost posibil ca această dramă să dureze mai mult de un deceniu? Răspunsul reflectă sărăcia, nepăsarea, lipsa infrastructurii și rezistența oamenilor care au fost nevoiți să trăiască, zi de zi, cu frica în pahar.
