La câţiva sute de metri de locuinţă se află o clădire cu mai multe apartamente – un grup de locuinţe unde Gheorghe a locuit odată cu familia sa. După un conflict cu soţia, Viorica, aceasta a contactat autorităţile, iar bărbatul a primit interdicţie de a se apropia de clădire. Astfel, s-a mutat puţin mai departe.
Născut în casa de la pășune
„Mi-am construit singur adăpostul aici. Să locuiesc aici, să nu plătesc chirie. Să mănânc bine. Să beau ceva”. Gheorghe are o pensie de „peste 2.000 de lei”, după ce a muncit la Apă-Canal în Iași. Se deplasează personal la oficiul poștal pentru a primi banii, întrucât nu are o adresă de domiciliu convenţională.
Adevărul, spune bătrânul, a cărui pălărie iese de sub pătura pe care o are, este că s-a născut într-un cămin modest. Părinţii lui aveau oi şi le păstoreau pe dealuri, nu în cartierul din Păcurari, unde aveau locuinţă proprie. Pe deal, aveau un adăpost şi „acolo m-a născut mama”. Au fost patru fraţi, dintre care mai trăiesc trei.
Ajutat de un jurnalist din Iași
Toamna trecută, Gheorghe s-a accidentat grav la spate. De atunci, se deplasează cu ajutorul unui dispozitiv de sprijin. O răceală l-a ţinut la pat în luna ianuarie. A stat culcat, folosind câteva pături aşezate direct pe pământ şi o pătură galbenă primită de la un jurnalist local, care a făcut public cazul său.
După ce presa din Iași a relatat despre „pustnicul din Ciric”, Gheorghe a primit donaţii de la diverși binefăcători – hrană, haine şi un vehicul mic.
„A venit o femeie dintr-un sat apropiat, care a citit despre mine pe telefon, şi mi-a adus acest lucru”. Gheorghe scoate un borcan dintr-o cutie de plastic. „Micul preparat pentru răceală”. Drumul până la adăpostul său este dificil. Trebuie parcurs pe jos, după ce ieşi de pe şosea. Donaţiile sunt sporadice.
Lipit de radio, în întuneric
În adăpostul său domneşte un întuneric aproape total. O lampă cu baterii este agăţată de tavan. Lângă capul lui Gheorghe se află o drujbă şi un mic aparat de radio. Sobă din fier se află în stare avariată, „mi s-au stricat elementele de încălzire, făceam anterior băi aici, dar nu mai este posibil”. Lângă sobă, se află o cutie mare de plastic, folosită ca oală de noapte după ce a servit la depozitarea produselor lactate.
„Dacă voi supravieţui iernii, e bine…”, spune Gheorghe. Din colţurile adăpostului ies pisici domestice, blânde, interesate de aparatul foto. „Acestea sunt prietenii mei… Am aproximativ 15-20 de pisici. Când primesc pensia, mai aduc câte un sac de hrană… Sunt obişnuite şi cu mezeluri… Mai sunt doi oameni, doi profesori, care îmi aduc mâncare. Oamenii aceia fac o faptă bună”.
Când Gheorghe deschide o conservă de pate, mănâncă şi pisicile. Are şi un câine, care păzeşte adăpostul. „Dacă aş fi sănătos, aş fi afară, aş face focul, aş găti pentru mine şi pentru animale”, explică omul cu voce slăbită. Voluntarii de la o asociaţie de protecţie a animalelor l-au ajutat, în timp, să sterilizeze câinii.
Nora sa, care locuieşte în apartament, împreună cu soţul şi copiii ei, confirmă că pisicile socrului ei erau o sursă de disconfort. „Camera lui era în partea aceasta. Şi avea, cam vreo 60 de pisici. Se urcau peste tot. Nu se mai putea”, declară femeia. În curte, sunt acum frânghii cu rufe la uscat.
Unul dintre fiii lui Gheorghe, Răzvan, alias Bârdănică, descrie relaţia părinţilor săi cu o exprimare mai pacifistă. „A fost un gospodar, nu un fraier. A muncit, ne-a crescut”.
O condamnare pentru instigare la omor
Viorica, soţia lui Gheorghe, spune că „nu există o strategie pentru a-l face pe Gheorghe să se schimbe”.
În 2004, un fiu al lor a fost arestat şi condamnat pentru o infracţiune gravă. Gheorghe a fost judecat pentru instigare la omor în aceeaşi perioadă. N-a recunoscut fapta.
.
