Un nou sector de pe bulevardul Poitiers din Iași este în faza de modernizare. Este vorba despre o porțiune de drum de pe pod, pe sensul către cartierul Frumoasa, dinspre cartierul CUG.
Recent, echipele de muncitori au început lucrări pe bulevardul Poitiers, la nivelul podului din zona Selgros. În consecință, șoferii sunt nevoiți să utilizeze o singură bandă pe porțiunea reabilitată și terminată în 2024.
Un alt sector al bulevardului Poitiers, Iași, se modernizează
La jumătatea lunii februarie 2025, tronsonul de drum dintre podul Bucium și intersecția cu magazinul Lidl de pe bulevardul Poitiers a fost închis circulației. În prezent, echipele de muncitori realizează modernizarea străzii. Astfel, șoferii care utilizează bulevardul Poitiers circulă pe porțiunea reabilitată și finalizată la sfârșitul anului 2024. Similar, circulația de pe podul din zona Selgros a fost restricționată; echipele lucrează la partea carosabilă și șoferii circulă pe o singură bandă pe sens.
Menționăm că drumul care leagă cartierele Bucium și CUG este intens circulat, fiind una dintre principalele artere din Iași. Cu toate acestea, suprafața rutieră prezenta denivelări și deteriorări, iar reabilitarea sa a fost promisă, de ani de zile, de Primăria Municipiului Iași. Acest bulevard este o arteră vitală pentru oraș, deoarece leagă zone importante și asigură accesul la spitale, universități și centre comerciale.
Lucrările de modernizare a bulevardului Poitiers, din Iași, sunt realizate de o asociere de firme (SC Conest SA – SC Luconsa BM SRL – SC Symmetrica SRL), pentru un cost de 37.306.656,26 lei, fără TVA, respectiv 44.394.920,94 lei, cu TVA. Lucrările se desfășoară pe întreaga lungime a bulevardului de 2.610 metri, cu patru benzi de 3,5 metri, cu spațiu verde și trotuare, inclusiv pasajul Cetățuia – CUG, cu o lungime de 280 de metri. Primăria Iași a semnat contractul pentru modernizarea bulevardului Poitiers în iunie 2024, iar lucrările se estimează a fi terminate în maxim 15 luni.
Proiectul cuprinde modernizarea străzii, trotuarelor, spațiilor verzi și a mobilierului urban
Proiectul implică lucrări de modernizare a drumului, construirea trotuarelor ornamentate, stații de transport public, amenajarea spațiilor verzi și montarea mobilierului urban. În ceea ce privește pasajul, se efectuează înlocuirea hidroizolației, reabilitarea trotuarelor și înlocuirea parapetului. Echipele au finalizat lucrările pe o parte a podului care leagă cartierul GUG.
„Scopul general al proiectului este de a îmbunătăți condițiile de trafic, sporind capacitatea de încărcare și crescând confortul și siguranța. Scopul specific implică modernizarea bulevardului, lucrări de întreținere la pasajul CUG – Cetățuia, asigurând continuitatea peste calea ferată CF 600 Tecuci – Iași, și instalarea de noi stâlpi de iluminat în zona intersecției cu strada Libertății”, se menționează în caietul de sarcini al licitației.
Astfel, lucrările de modernizare au început pe o nouă porțiune de pe bulevardul Poitiers, Iași.


