Un fenomen geologic uimitor continuă să atragă interesul comunității științifice: Luna suferă o contracție lentă, conform celor mai recente studii ale experților în geologia planetară.
Deși nu este o temă nouă, noile date oferă o perspectivă mai amplă asupra modului în care satelitul natural al Pământului evoluează din punct de vedere structural.
Motivul micșorării Lunii
Primele semne ale activității seismice de pe Lună au fost observate în epoca misiunilor Apollo, când instrumentele plasate la suprafață au înregistrat vibrări lunare. În ultimii ani, cercetările au indicat că Luna își reduce circumferința cu circa 50 de metri la fiecare 200 de milioane de ani, un ritm lent, dar semnificativ în scara geologică.
Procesul de contracție este legat de răcirea progresivă a interiorului satelitului. În trecut, Luna era mult mai activă din punct de vedere geologic, însă, pe măsură ce miezul s-a răcit, materialul intern s-a contractat. Această contracție a generat tensiuni în crustă, ducând la apariția unor fisuri și deformări la nivelul suprafeței.
Cercetătorii au descoperit de-a lungul timpului escarpamente lobate în zonele înalte ale Lunii, formațiuni asociate cu aceste procese tectonice. Recent, au fost identificate noi structuri în regiunile închise bazaltice, cunoscute sub denumirea de „mări” lunare, precum Marea Liniștii.
Aceste mici creste, numite SMR, au fost documentate în detaliu, iar numărul total ajunge la 2.634, după identificarea a încă 1.114 formațiuni.
Analizele indică faptul că atât SMR-urile, cât și escarpamentele lobate au vârste apropiate, de aproximativ 124 de milioane de ani și, respectiv, 105 milioane de ani. În plus, cele două structuri sunt adesea întâlnite în zonele de tranziție între regiunile înalte și câmpiile bazaltice, sugerând că aceeași forță de contracție a fost responsabilă pentru formarea lor.
„Detecția acestor creste mici și recente și identificarea cauzei lor completează imaginea globală a unei luni active și în contracție,” a declarat Tom Watters, specialist în geologie planetară.
Fenomenul a surprins experți
Șeful principal al cercetării, Cole Nypaver, a adăugat:
„Încă din perioada misiunilor Apollo știm cât de răspândite sunt escarpamentele lobate în zonele înalte ale Lunii. Aceasta este însă prima dată când documentăm extinderea la scară largă a unor structuri similare în ‘mările’ lunare.”
Nypaver a subliniat și semnificația acestor descoperiri pentru misiunile viitoare:
„Această cercetare ne oferă o perspectivă completă asupra tectonicii recente a Lunii, contribuind la o mai bună înțelegere a interiorului, a evoluției termice și seismice și a posibilității producerii unor viitoare cutremure lunare.”
Programul Artemis, destinat să readucă oamenii pe suprafața Lunii până la finalul deceniului, poate furniza date esențiale suplimentare. Misiunea Artemis II va duce echipaj uman în zona orbitei lunare, explorând regiuni neexplorate anterior de oameni.
„Suntem într-o etapă extrem de interesantă pentru știința și explorarea lunară,” a afirmat Nypaver.
„Misiunile viitoare de explorare, precum Artemis, vor oferi o cantitate imensă de informații noi despre Luna noastră. O mai bună înțelegere a tectonicii și activității seismice lunare va susține siguranta și succesul acestor expediții și al celor din viitor.”
