Legea 9/2025, care impune pensionarilor din sistemul sanitar să își lase posturile, va afecta grav spitalele ieșene. În Institutul Regional de Oncologie Iași, nu există personal medical în prag de pensionare sau deja pensionar. Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” va fi însă afectat, un singur medic al Departamentului de Prevenire a Infecțiilor Asociate îngrijirii medicale urmând să își înceteze activitatea.
Legea 9/2025 și impactul asupra spitalelor ieșene
Guvernul a adoptat, marți, 11 martie 2025, o lege prin care angajații pensionari din spitale și alte instituții publice sunt obligați să își părăsească funcțiile. Conform articolului IV, punctul 10 din legea 9/2025, contractul de muncă al personalului plătit din fonduri publice, care îndeplinesc condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, este automat reziliat, chiar dacă acesta a solicitat suspendarea pensiei.
Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” este una dintre instituțiile grav afectate de această lege, deoarece va pierde un specialist crucial în cadrul Departamentului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale.
„Aplicarea Legii 9/2025 va afecta Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” în Departamentul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, prin plecarea singurei persoane din acest departament. Spitalul este în contact cu DSP și Ministerul Sănătății, în vederea amânării aplicării legii și a asigurării continuității serviciilor medicale în acest compartiment,” a declarat Bogdan Cojocaru, managerul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au explicat că numărul semnificativ de medici cu vârste cuprinse între 65 și 70 de ani ar putea fi afectați de această lege. Încearcă să gestioneze situația prin organizarea unor concursuri de angajare pentru asistenți și infirmiere, pentru a ocupa posturile vacante.
„Medicii din cadrul UMF pot lucra până la 70 de ani, existând o categorie semnificativă de cadre cu vârste cuprinse între 65 și 70 de ani. Pentru asistenți și infirmieri, s-au organizat concursuri de angajare în 2024, asigurând o ocupare a posturilor în jur de 80-90%,” a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
Spitalele de copii și oncologie, neafectate deocamdată
Institutul Regional de Oncologie Iași nu va fi afectat de modificările legislative. Legea se aplică doar unui brancardier și unui muncitor calificat I.
„Niciun medic, niciun asistent medical angajat al Institutului Regional de Oncologie Iași nu este vizat de legea 9/2025. Modificarea se aplică unui brancardier și unui muncitor calificat I,” au precizat reprezentanții IRO Iași.
Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași nu va fi, de asemenea, afectat de această dispoziție.
„În cadrul unității noastre nu există medici afectați de prevederile legii 9/2025,” a comunicat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că intrarea în vigoare a legii va fi amânată până la sfârșitul anului. Această decizie va avea un impact direct asupra spitalelor ieșene.