„În prezent, iau o pauză, deoarece nu spun niciodată niciodată. Aștept să văd ce va urma, care va fi următorul capitol din viața mea. Recunosc că nu las lucrurile la întâmplare. Mi-am conturat niște planuri de viitor, dar nu este nimic definitiv.
Nu am tras încă concluzii, nu am luat încă o decizie. Încă încerc să gestionez această perioadă și, pe de altă parte, încerc să mă bucur cât mai mult de libertate și de timpul petrecut cu fiica mea”, a declarat Maria.
Maria recunoaște că se simțea vinovată, deoarece nu petrecea suficient timp cu fiica ei.
„Da, mă simțeam vinovată și era destul de obositor. Deși pare că un prezentator doar merge la redacție, se pregătește și intră pe post, apoi pleacă acasă, lucrurile, cel puțin în cazul meu, nu se întâmplau așa.
Aveam intervenții la ore foarte diferite: la prânz, seara și noaptea. Pentru a face față și să fiu cât mai puțin departe de fiica mea, dar să fiu întotdeauna la locul de muncă, la momentul potrivit, pentru a fi online și pentru a avea totul pregătit, făceam eforturi enorme. Mergeam de trei ori pe zi la serviciu, de trei ori mă întorceam acasă. Era destul de obositor.
Schimbările au venit și când m-am mutat la celălalt capăt al Bucureștiului. Nu mai puteam face asta. În acel moment, trebuia să sacrific prea mult timp al fiicei mele, deplasându-mă mai mult de o zi, pentru că uneori mă întorceam la miezul nopții, când fiica mea era deja adormită.”, a adăugat vedeta.
Întrebată dacă numele Iordănescu a ajutat-o în carieră, Maria recunoaște că numele i-a închis uneori porți.
„Dacă aș trage linie, și aș spune cu mâna pe inimă, mai mult le-a închis, vorbesc mai mult în cazul meu. Cred că s-a observat că și în cazul fratelui a fost la fel. Întotdeauna s-a pus eticheta numelui. El a fost mereu, parcă, pus la zid și judecat conform numelui, ca și cum nu ar putea să facă o carieră independentă de tatăl său.
În ceea ce mă privește, mi s-au închis ușile, pentru că, când o tânără, să zicem așa, de 20 de ani, intră într-o redacție, oamenii se uită, analizează și se întreabă: «Dar oare de ce vrea să facă asta? Vrea și ea să fie la televizor?». Dar nu era așa!
Deseori, în perioada mea de reporter, îmi plăcea să stau în spatele camerei, să ajung la oameni, să empatizez cu ei și cu istoriile lor. Și nu neapărat să fiu în fața camerei. Pentru mine, televiziunea înseamnă fie în spatele, fie în fața camerei. Îmi doream ambele roluri. Doar că, până oamenii mă cunoșteau, până își puteau forma o părere, mă etichetaseră și mă judecauseră.
