Un accident rutier grav s-a produs pe o rută între Cârlig și Popricani, în județul Iași. Un autoturism a lovit un obstacol, răsturându-se în afara părţii carosabile. Patru persoane au fost accidentate, dintre care două au rămas blocate în vehicul. La faţa locului au intervenit rapid un număr considerabil de echipe de salvare, inclusiv o autospecială de stingere și descarcerare pentru acordare de prim ajutor, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă calificată, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă și trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.
Din păcate, un tânăr de 14 ani a fost găsit în stop cardio-respirator și, deşi echipele medicale au depus eforturi susţinute, a fost declarat decedat. Ceilalţi doi minori, de 16 și 17 ani, au fost transportaţi la Spitalul de Neurochirurgie, cu leziuni grave.
Băiatul de 17 ani a ajuns la spital într-o stare critică, cu hemoragie cerebrală și fracturi la nivelul feţei.
„Pacientul este internat în stare gravă, fiind în comă profundă. Este intubat şi ventilat mecanic, menţinându-se în viaţă doar cu ajutorul aparatelor”, a declarat pentru Libertatea medicul Vlad Hârtie, şef de secţie ATI, la Spitalul de Neurochirurgie Iași.
Pasagerul de 16 ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral şi contuzie toraco-abdominală şi este monitorizat permanent.
Şoferul, un bărbat de 40 de ani, a fost preluat conştient de echipajele medicale și transportat la Urgenţe Spitalul Sf. Spiridon din Iași, având multiple leziuni, printre care fracturi costale și o posibilă perforare pulmonară.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale accidentului. Conform primelor informaţii, viteza excesivă şi pierderea controlului asupra vehiculului ar fi putut contribui la producerea tragediei.


