Actorul George Ivașcu, ajuns la 57 de ani, este profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (UNATC) și activează şi pe scena teatrelor.
George Ivașcu, mândru de echipa cu care colaborează la PRO TV
Recent, un cunoscut cotidian a avut un dialog cu renumitul actor român, pentru a afla mai multe despre viitoarele sale proiecte având în vedere munca consistentă la serialele de la PRO TV și de pe VOYO.
„Înregistrările pentru serialele de la PRO TV îmi ocupă o bună parte din timp şi mă bucură. Ele sunt însă foarte bine organizate din punct de vedere al calendarului de lucru. Filmarile nu se suprapun, ci se succed, ceea ce îmi permite să mă ocup de noii studenți și de programul meu de spectacole. Sunt extrem de încântat de echipa extraordinară de pe platou, pentru că succesul acestor proiecte se datorează în primul rând colegilor. Am reușit să creăm o adevărată familie”, a declarat George Ivașcu în exclusivitate pentru publicația respectivă.
Întrebat cu cine a lucrat cel mai mult în ultima perioadă, având în vedere aparițiile sale pe VOYO în „Betoane” și „Tătuțu'”, actorul a menționat colaborările cu Monica Bîrlădeanu și Ana Radu.
„Alături de Monica Bîrlădeanu și Ana Radu, am avut cele mai multe scene de filmat. Am colaborat foarte bine cu toată echipa. Consider că în acest proiect am avut parte de o echipă de succes. Ne bucurăm să ne întâlnim și să lucrăm împreună. Am devenit practic o echipă unitară”.
VOYO dorește să creeze o moștenire pentru cinematografia românească
Actorul a abordat și strategia PRO TV și VOYO de a produce și difuza seriale românești, afirmând că scopul este crearea unei moșteniri valoroase pentru cinematografia românească pe termen lung.
„Din câte am înțeles, primul episod din «Betoane» a fost bine primit de public, bucurându-se de o audiență mare la TV. Cred că strategia VOYO și PRO TV este aceea de a crea o moștenire pentru cinematografia românească, investind în producții originale românești, precum «Clanul», «Tătuțu’», «Betoane» etc. Prin angajarea unei echipe de actori, scenaristi, regizori, designeri, români consider că aceste producții vor rămâne ca o valoroasă moștenire, așa cum ne bucurăm de filme celebre precum «BD». Aceste seriale vor fi păstrate pe platforma digitală dedicată cinematografiei românești. Cred că este foarte bine.”

