Acum 12 ani, România a traversat una dintre cele mai semnificative transformări din justiția penală post-decembristă. Implementarea noului Cod Penal a dus la modificări majore, precum eliberarea rapidă a deținuților, substituirea arestului preventiv cu arest la domiciliu, dezincriminarea anumitor delicte și reducerea pedepselor. Pentru unii, un pas către integrarea europeană. Pentru alții, o cale spre instabilitate.
2014: anul în care legislația a devenit mai permisivă
Intrarea în vigoare a Noului Cod Penal în anul 2014 a provocat un val de interes printre cei aflați deja în detenție sau arest preventiv. Experții au afirmat clar: noua lege este mai indulgentă decât cea anterioară. Și această veste s-a răspândit rapid, de la o celulă la alta, din arest în arest.
Instanțele au fost copleșite de cereri de înlocuire a măsurii preventivă a arestului cu arestul la domiciliu. Pentru prima dată, ideea de a fi cercetat penal din confortul casei nu mai părea un privilegiu exclusivist, ci o opțiune concretă.
Arestul la domiciliu – visul celor obosiți de detenție
Arestul la domiciliu, inspirat din modelul european clasic, a devenit o speranță pentru mulți inculpați care nu mai doreau condiții grele, aglomerație, frig și celule insalubre împărțite cu necunoscuți.
Judecătorii puteau decide menținerea cercetărilor în libertate, sub control strict, dacă fapta nu reprezenta un pericol social major. Și nu, nu însemna supraveghere continuă 24/7.
Contrar miturilor, arestul la domiciliu nu presupunea izolarea totală. Persoana inculpată putea părăsi locuința în anumite condiții: pentru muncă, educație, cumpărături, audieri sau instanță.
Programul era strict, iar orice abatere putea duce rapid la revocarea măsurii și reincarcerare. Aceasta avea același cadru juridic ca alte măsuri preventive și putea fi prelungită lunar.
Economii statale și aer de libertate pentru infractori
Pe lângă componentele umane, o altă dimensiune importantă era cea financiară: pentru un deținut sau persoană aflată în arest preventiv, statul român cheltuia peste 2.200 de lei zilnic. Arestul la domiciliu reducea considerabil aceste cheltuieli, influențând deciziile politice și judiciare de atunci. Unii au susținut că măsura avantajează mai mult bugetul public decât siguranța cetățenilor.
Imediat după adoptarea Noului Cod Penal, au fost înregistrate primele cazuri concrete. Judecătoria Buftea a aprobat înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu pentru inculpați acuzați de furt și șantaj.
Printre cei care sperau să petreacă timpul acasă se afla și Viorel Motoi, cunoscut și sub numele de Gongoi, legat de un caz de înșelăciune legat de Oana Zăvoranu. Deciziile nu erau definitive și puteau fi contestate, semnând astfel că noua legislație a generat tensiuni, temeri și dezbateri aprinse.
Dezincriminări și pedepse mai mici: adevăratele schimbări
Noul Cod Penal nu a introdus doar măsura arestului la domiciliu. A fost eliminată incriminarea unor infracțiuni minore, redefinite delictele cu risc social redus, dezincriminarea relațiilor homosexuale, precum și pedepse mai mici pentru anumite infracțiuni non-violente. S-a pus accent pe alternative la detenție.
Pentru unii, aceste modificări au reprezentat alinierea la standardele europene. Pentru alții, un semnal de slăbire a controlului asupra criminalității.
La peste un deceniu de la acele reforme, România resimte încă influența Noului Cod Penal. Măsuri precum arestul la domiciliu, controlul judiciar și sancțiunile alternative au devenit parte integrantă a sistemului legal.
În 2014, însă, totul părea o schimbare radicală. O legislație mai blândă, care muta infractorii din închisori în locuințe și obliga societatea să reflecteze: unde se oprește umanizarea justiției și unde începe riscul?
