Imagini de la epava companiei aeriene Air India la Ahmedabad.
Accidentul avionului Air India declanșează o criză profundă, amenințând ambițiile grupului Tata de a transforma compania într-un transportator aerian de top, conform agenției Reuters.
După preluarea Air India de la stat, în 2022, conglomeratul Tata a demarat un program vast de modernizare a flotei și a serviciilor, într-o încercare de a remedia imaginea afectată de ani de subinvestiții, întârzieri și reclamații ale clienților, precum și de pierderi financiare.
Directorul executiv Campbell Wilson a afirmat anterior că Air India trebuie să ajungă la standardele companiilor aeriene de top. Însă, accidentul de joi ar putea compromite această redresare.
Avionele vechi și întârzierile
„Pentru supraviețuirea Air India, sunt necesare aeronave mai moderne și întreținere impecabilă”, a declarat Vibhuti Deora, fost expert al Biroului de Investigații Aeronautice din India. El a amintit de tragediile din trecut, inclusiv accidentul din 2010, cu 158 de victime, și cel din 2020, al filialei low-cost Air India Express, soldat cu 21 de morți.
Accidentul a avut loc la scurt timp după ce premierul Narendra Modi a elogiat la New Delhi ascensiunea industriei aeriene indiene.
„Pentru o companie aeriană, siguranța este esențială. Air India a suferit o grea lovitură în acest domeniu”, a declarat consultantul în comunicare Dilip Cherian.
Cu o flotă de 198 de aeronave, inclusiv aproape 70 de aparate cu peste 10 ani vechime, Air India este depășită de concurenți, precum IndiGo, cu o flotă mai modernă. Air India Express, divizia low-cost, operează 101 aeronave, dintre care 37% au peste 15 ani. Aeronava implicată în accident avea 11 ani, conform datelor Flightradar24.
În ciuda comenzilor pentru 570 de avioane noi și extinderii rețelei internaționale, clienții continuă să se plângă de probleme precum scaune murdare, ecrane defectuoase și întârzieri. În Marea Britanie, Air India a fost cotată drept compania cu cele mai multe întârzieri în 2024, cu o medie de 46 de minute.
Un istoric marcat de tragedii
Pe lângă provocările operaționale și pierderile financiare (520 de milioane de dolari pierdere în 2023-2024 la venituri de 4,6 miliarde de dolari), compania trebuie acum să facă față unuia dintre cele mai grave accidente din istoria aviației indiene. ”Este o zi extrem de dificilă pentru toți cei de la Air India. Ancheta va continua”, a declarat directorul executiv Campbell Wilson într-un mesaj video.
Istoria Air India include mai multe tragedii. În 2010, un Boeing 737 venit din Dubai s-a prăbușit în sudul Indiei, ducând la moartea a 158 de persoane. În 2020, un avion Air India Express a ieșit de pe pistă, cu 21 de victime.
Air India, celebră cândva pentru serviciile sale de lux, a suferit o deteriorare semnificativă a reputației începând cu mijlocul anilor 2000, afectată de dificultăți financiare. Au existat probleme cu aeronavele widebody, scaunele deteriorate din clasa business și avioane noi care au stat la sol din lipsă de piese de schimb.
La preluarea companiei, Air India era „într-o stare precară”, a declarat CEO-ul Wilson într-un interviu pentru Reuters în 2024. El a precizat că unele aeronave nu mai fuseseră modernizate de la livrare în 2010-2011.