Ajustările reflectând valoarea tranzacțiilor între entități afiliate la o valoare de piață, conform politicii de prețuri de transfer, pot influența TVA.
Din perspectiva TVA, baza impozabilă este reprezentată de contrapartida efectivă primită sau de primit. În cazul tranzacțiilor între entități afiliate, stabilirea unei valori de piață pentru baza impozabilă TVA este condiționată de situații specifice, în care părțile nu beneficiază de deducere integrală. Prin urmare, atunci când părțile convin să alinieze prețurile tranzacțiilor la valoarea de piață, contrapartida acestora se modifică, iar regimul TVA aplicabil ajustării urmează regimul aplicabil tranzacției inițiale. Totuși, dacă ajustările vizează doar rezultatul fiscal, fără a afecta prețul dintre părți, impactul asupra TVA necesită o analiză individuală.
O altă categorie de ajustări vizează profitabilitatea entităților afiliate, pentru a se conforma acordurilor contractuale sau politicii de prețuri de transfer. În aceste situații, pozițiile statelor membre sunt divergente, lipsind clarificări specifice în legislația europeană privind TVA. Unele state consideră aceste ajustări drept remunerații pentru servicii intra-grup, în timp ce altele, bazându-se pe ghidurile grupului de experți în TVA (VAT Expert Group – VEG), susțin că ajustările nu generează o tranzacție nouă sau nu modifică una anterioară, astfel nefiind supuse TVA.
În ultimii ani, au fost formulate întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind tratarea TVA în cazul ajustărilor conform politicilor de prețuri de transfer. Este important de reținut că ghidurile VEG nu sunt obligatorii, deciziile CJUE în materie de drept european (inclusiv TVA), fiind obligatorii pentru statele membre.
Decizia CJUE în cazul Arcomet Cranetowers
O decizie recentă a CJUE analizând implicațiile TVA ale prețurilor de transfer este cazul C-726/23 Arcomet Cranetowers, din România.
Societatea Arcomet România avea un contract cu compania-mamă Arcomet Belgia, care stipula responsabilitățile fiecărei părți în modelul operațional. Arcomet Belgia era responsabilă de strategie, negocieri, inginerie, managementul flotei de echipamente, iar Arcomet România cumpăra sau închiria macarale de la furnizori autorizați și le vindea sau închiria ulterior. Contractul prevedea o marjă de profit operațională (TNMM) pentru Arcomet România, între 0,71-2,74%. Profitul excesiv sau insuficient urma să fie transferat către/din partea Arcomet Belgia.
Arcomet România a făcut obiectul unei inspecții fiscale, ANAF neacceptând dreptul de deducere a TVA pentru plățile către Arcomet Belgia. Instanța din România a adresat CJUE întrebări despre natura plăților necesare pentru alinierea profitului afiliatei la nivelul stabilit conform politicii de prețuri de transfer și despre necesitatea unor documente suplimentare pentru demonstrarea corectitudinii.
CJUE a considerat că aceste plăți reprezintă servicii intra-grup, Arcomet Belgia asigurând funcțiuni specifice operațiunilor Arcomet România, influențând pozitiv profitul acesteia. Decizia finală privind încadrarea în categoria de TVA revine instanței române.
CJUE a menționat că metoda de calcul a remunerației era clară, legătura dintre serviciile prestate și contravaloarea lor fiind evidentă. De asemenea, CJUE s-a referit doar la situația în care plățile s-au efectuat peste marja profit operațional, neabordând ipoteza marjei profit în interval sau sub interval.
Privind cerințele suplimentare de documentare, CJUE a stipulat că autoritatea fiscală poate solicita dovezi suplimentare, proporționale, pentru a demonstra utilizarea serviciilor într-un context fiscal, însă nu poate impune demonstrarea necesității sau oportunității serviciilor respective. Justificarea deducerii TVA, în consecință, revine entității impozabile, care trebuie să dovedească rolul serviciilor prestate.
Identificarea și documentarea funcțiunilor remunerate prin ajustările de profitabilitate devine esențială. Acest aspect este subliniat și de o altă decizie CJUE, unde a fost menționată necesitatea evaluării individuale a fiecărui serviciu, pentru determinarea impozitului. Această evaluare se aplică la orice structură contractuală intra-grup.
În contextul actual, unde cheltuielile intra-grup sunt subiect de audit riguros fiscal, cazul Arcomet evidențiază necesitatea unei reevaluări a încadrării acestor ajustări de prețuri de transfer în modelul operațional și a justificării documentării contractuale.
