Puține escrocherii de stradă au avut o notorietate atât de durabilă și internațională precum jocul alba-neagra. Cu rădăcini antice și importat în România din Occident, această farsă cu trei pahare a cunoscut o explozie după anul 1989, când piețele, gările și târgurile s-au populat cu „maeștri” care promit câștiguri rapide.
În anii ’90, a devenit aproape un sport național de înșelăciune, iar odată cu migratia românilor în Europa, această practică a fost dusă în exterior. De la Piața Obor până în parcările autostrăzilor din Austria și în centrul Londrei, jocul aparent simplu continuă să aducă profit celor care manipulează capacele și cauzează pierderi celor convinși că, de această dată, vor fi ei mai vârți decât „maestrul”.
Alba-neagra, escrocheria care a ajuns în marile capitale ale lumii
Alba-neagra nu este niciodată un act singular. Aceasta reprezintă, mai degrabă, o scenetă ambulantă montată pe trotuar, cu roluri clar distribuite și cu un final prestabilit. Spectacolul începe discret: o bucată de mochetă pe o masă improvizată, uneori chiar pe capacul unui tomberon, trei recipiente de sticlă sau trei cărți de joc și o bilă de burete, care devine vedeta actului.
În centrul scenei se află „trăgătorul”, magicianul improvisat ce manevrează capacele. Are mâini rapide, ochi ageri și un talent aproape artistic de a face obiectele să dispară exact atunci când martorii cred că au urmărit totul atent. În jurul său se învârt câțiva indivizi care par interesați. Unul plasează bani și câștigă instantaneu. Altul încercă și iar câștigă. Mulțimea începe să murmure admirativ: „Uite, dom’le, chiar funcționează!”
Totuși, acești norocoși nu sunt spectatori, ci membri ai echipei. Ei sunt martorii acestui mic spectacol de stradă. Ei determină tonul entuziasmului și îi încurajează subtil pe ceilalți să-și încerce norocul. Când cineva decide în sfârșit să parieze, jocul devine mai serios.
Capacele încep să danseze pe mochetă, mâinile trăgătorului se mișcă amețitor, iar bila, cea urmărită de spectatori, devine brusc invizibilă. Uneori dispare direct din palmă, alteori mocheta este rotită discret pentru a schimba poziția capacelelor. Totul se petrece în câteva secunde. Consecința? În mod constant, jucătorul pierde.
În anii ’90, o echipă pricepută de alba-neagra putea câștiga într-o zi cât un muncitor pe o lună. Nu este de mirare că pentru unii, această activitate a devenit o adevărată carieră.
Anul 1992: eforturile statului de a legaliza alba-neagra
În 1992, apar o scenă atât de românească încât pare scrisă de Caragiale după o noapte grea. În acel an, autoritățile române au încercat să asigure un cadru legal pentru jocul de alba-neagra. Da, pentru acel joc despre care știa deja toată lumea că nu este altceva decât o înșelătorie promovată ca divertisment, cu decor de bâlci și reflexe de iluzionist de ocazie. În loc să clarifice că este vorba despre o farsă, oficialii au inclus de-a dreptul alba-neagra în lista jocurilor de noroc, alături de poker, ruletă și cazinou.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 86, publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 13 octombrie 1992, s-a aprobat regulamentul pentru organizarea și funcționarea Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc, iar printre acestea a fost menționat clar și alba-neagra. Astfel, statul încerca să aplice formalități, taxe și autorizări unui joc care trăia tocmai din faptul că evita regulile și reglementările.
Era, de fapt, o absurditate românească în toiul tranziției: se încerca legalizarea unei iluzii, a unei înșelătorii. Se oferea aviz pentru o mână ce se mișca repede, pretinzând că reglementează o practică ilegală și înșelătoare. Numai într-o țară aflată în tumultul începutului de ev mediu putea fi ideea de a aduce alba-neagra în legalitate, deși aceasta era concepută ca să fure banii și încrederea oamenilor fără urmă de reglementare reală.
Expansiunea escrocheriei odată cu migrația în Europa
La începutul anilor 2000, românii au început să migrante masiv în Europa Occidentală. Au plecat cu valizele încărcate de speranță, cu rudele plângând la gară și uneori cu meserii ocazionale în bagaj. Printre acestea, a pătruns și alba-neagra.
Occidentul oferea avantaje clare: mult mai mulți turiști și sume de bani considerabil mai mari decât în piețele românești. Pentru cei pricepuți, care știau să manipuleze capacele, era o oportunitate extrem de profitabilă. Astfel, spectacolul care încânta târgurile din România a fost transportat în parcări, lângă gări, în apropierea autogărilor sau în zone turistice ale marilor orașe europene.
În perioadele în care biletele de avion erau un lux pentru muncitorii români, autocarele spre Italia, Spania sau Germania deveniseră adevărate caravane ale migratiei. La opriri, apareau băieți cu capacele, gata să realizeze jocul.
Uneori îi urmăreau pe traseu, alteori aveau ponturi de la șoferi privind locurile de pauză. Parcările de pe autostrăzi deveneau scena perfectă pentru câteva minute.
Parcările din Europa – noile terenuri de joc
Imaginea devenea similară cu cea din piețele din România din anii ’90, dar decorul se schimbase. În loc de tarabe cu legume și zgomot de târg, era o parcare modernă, luminată, rece, situată pe o autostradă austriacă.
Câțiva tineri începeau jocul, pretinzând că sunt călători obișnuiți. Unul paria și câștiga rapid. Altul relua și iar câștiga. În jur, persoanele coborâte din autocare, în pauze de zece minute, priveau fascinate. După ore de drum, tentația era mare. Cineva încerca și el, de obicei pierzând din prima, apoi încercând iar, convins că a urmărit perfect capacele. La margine, câțiva indivizi impasibili monitorizau situația, pregătiți în caz de revoltă.
În câteva minute, totul se sfârșea. Băieții strângeau capacele, masa și banii, apoi dispăreau la fel de repede cum apăruseră. În parcare, rămânea cineva cu buzunarele gole.
Londra și reacția autorităților
Pe măsură ce fenomenul s-a extins, a devenit vizibil și în capitalele europene. Londra, cu milioane de turiști anual, s-a transformat în teren ideal pentru astfel de escrocherii.
În zone aglomerate, unde oamenii se opresc pentru scurte momente să admire un artist stradal sau să achiziționeze un suvenir, alba-neagra funcționează perfect. Capacele începe să se miște, mulțimea se strânge, iar cineva pare să fi descoperit secretul jocului.
Poliția londoneză a realizat mai multe acțiuni împotriva acestor grupări. Într-un cazul celebru, zeci de români au fost arestați în flagrant, în timp ce jefuiau turiști în centrul orașului. Un american a pierdut două sute de dolari în mai puțin de două minute, experiență scurtă despre modul în care funcționează iluziile stradale.
O practică păstrată în timp
Deși este dezvăluită de secole și explicată în numeroase materiale, jocul alba-neagra nu dispare. Se deplasează doar dintr-un loc în altul, fiind adaptată vremurilor.
Motivul este simplu. Nu se bazează pe tehnologii avansate sau reguli complicate, ci pe dorința umană de a câștiga rapid și de a demonstra superioritatea. Cât timp există persoane convinse că pot păcăli „maestrul” cu capacele, acest spectacol continuă – indiferent dacă are loc pe un trotuar din București, în parcări europene sau pe străzile aglomerate din Londra. În joc, regula fundamentală rămâne: cine manipulează capacele nu va pierde niciodată.
Momentan, românii au răsuflat ușurați, căci în Occident încă există oportunități și resurse. Dar jocul acesta rămâne activ: care este câștigătorul?
