Perioada dintre formarea României Mari și instaurarea regimului comunist a fost una tulbure, marcată de ample transformări politice. O epocă plină de tensiuni și contradicții, cu un sistem politic în continuă dezvoltare, în care campaniile electorale au inclus strategii de manipulare sofisticate: modificarea legilor înaintea scrutinului, remaniări teritoriale ale circumscripțiilor, mită și finanțări secrete, cenzură a presei, intimidări, abuzuri și violențe, inclusiv decese provocate și falsificarea rezultatelor. Aceste tactici au fost folosite de partidele politice pentru a-și asigura succesul.
Această perioadă este deseori privită cu nostalgie, având aura unei epoci de aur pentru democrație, dar o examinare mai detaliată dezvăluie o realitate mult mai complexă și mai puțin idilică. De la „votul universal” din 1919 până la fraudele electorale masive din 1946, sistemul electoral românesc a devenit un teren de experiment al manipulării politice.
Contextul politic
După Marea Unire din 1918, România a suferit o expansiune teritorială importantă. Noua configurație geografică a adus noi provocări sistemului politic, necesitând o integrare a regiunilor cu tradiții juridice și administrative diferite.
Principalele forțe politice ale vremii au fost: Partidul Național Liberal, reprezentând interesele burgheziei urbane; Partidul Național Țărănesc, apărut în 1926 prin unirea unor formațiuni politice; Partidul Poporului condus de generalul Alexandru Averescu; Partidul Conservator, aflat în declin după război, și partide cu ideologie naționalistă, antisemită și autoritaristă, cum ar fi Liga Apărării Național-Creștine și, ulterior, Garda de Fier.
În acest peisaj politic complex, manipularea electorală a devenit un instrument comun pentru dobândirea și menținerea puterii.
Lupta pentru vot
Uneori, candidații erau nevoiți să parcurgă o serie considerabilă de eforturi pentru a obține voturi. Spre exemplu, trebuiau să viziteze fiecare alegător, pentru a-i convinge de propriile lor calități și de beneficiile pe care le-ar aduce votul pentru ei. Astfel de vizite electorale au fost evocate în amintirile lui Constantin Argetoianu.
„Toamna și primăvara, vizitele electorale mai mergeau, vara pe căldură și iarna pe ger, erau un supliciu. Intrai într-o casă încălzită la 30 grade și în cea următoare erai primit într-o încăpere neîncălzită… Ce să mai spui de cafele, de paharul amar de pelin, de diferitele «serbeturi» ce se urmau fără nici o ordine, pe care nu le puteai refuza sub pedeapsă de pierdere a votului și care pedepseau stomacurile și intestinele neobișnuite cu asemenea amestecături!”.
Guvernele au recurşit la diverse practici pentru a-și asigura victoria electorală. Metodele variază de la oferirea de recompense băneşti la intimidări şi violenţe, inclusiv uciderea unor alegători.
Alte metode de manipulare includeau „suveica”, o tactică prin care agenții partidului furau plicuri cu buletine de vot precompletate cu voturi pentru candidații guvernamentali.
De asemenea, alegătorii ostili guvernului erau amenințați şi deseori pedepsiţi (bătute, umilinţe etc.). În anumite situaţii, s-a ajuns în situaţia în care alegerile au fost câștigate chiar de delegațiile de bătăuși care aveau grijă de succesul unor partide politice.
Publicațiile vremii, cum ar fi ziarul „Adevărul”, descriu aceste practici ilegale și bandele de bătăuși care terorizau alegătorii.
De asemenea, se utilizau strategii de corupere (mită, promisiuni de favoruri) și intimidare a alegătorilor.
Existau strategii specifice pentru seducția alegătorilor, chiar și înainte de Primul Război Mondial. Acestea au fost ulterior diversificate și rafinate pe parcursul deceniilor următoare.
Folosirea aparatului administrativ
Metodele de manipulare electorală includeau și utilizarea aparatului administrativ, inclusiv numirea unor prefecți loiali partidului la conducerea respectivă prefectură.
Modificarea legislației electorale a fost un alt instrument important de manipulare, partidele la putere adoptând modificări în favoarea lor. Acestea includeau introducerea unui bonus de mandate, schimbarea criteriilor de eligibilitate pentru a exclude anumite categorii de alegători şi redesenarea circumscripțiilor electorale pentru a favoriza anumite partide.
Harta electorală a fost reconfigurată pentru a diminua importanța unor zone cu tradiție democratică.
Violenţe şi intimidări
Intimidarea alegătorilor opoziției, mai ales în zonele rurale, a fost o altă tactică utilizată.
Jandarmii și poliția au fost adesea implicați în acte de intimidare, restricționând accesul la secțiile de votare și aplicând presiuni asupra alegătorilor din localitățile unde guvernul se temea de rezultate nefavorabile.
Unele publicații din perioada respectivă au acuzat autoritățile implicate în alegeri de abuzuri grave.
Fraude electorale
Frauda directă a procesului electoral era extrem de răspândită: „vâstile electorale” („votul multiplu”), „vâstile electorale” („votul în turmă”) din zonele rurale, în care țăranii erau aduși în grup la secțiile de votare sub supravegherea autorităților,„votul morților”, „urne cu fund dublu”, „creionul chimic” (buletine de vot completate cu un anumit tip de creion ce deveneau ilizibile după câteva ore), „potrivirea proceselor verbale”, adică modificarea rezultatelor după închiderea urnelor.
Corupția electorală a jucat un rol important, sub formă de mită, dar nu numai, manipularea opiniei publice și controlul presei au fost alte elemente cheie.
Toate aceste metode au erodat încrederea în democrație și au contribuit la instabilitatea politică, facilitând ascensiunea extremismului. Alegerile din 1946, cu prezența trupelor sovietice, au fost marcate de fraude extinse, consolidând poziția partidului comunist la putere.
Fraudele din acea perioadă pot servi ca lecții pentru viitor și pentru o mai bună înțelegere a importanței respectării regulilor democratice.
