Scriitorul și jurnalistul american James Bovard analizează, în editorialul publicat în New York Post, o comparație alarmantă între noul primar al New York-ului, Zohran Mamdani, și politicile de colectivizare ale regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Bovard pornește de la expresia folosită de Mamdani în discursul său de inaugurare, conform căreia „va înlocui cinismul individualist cu empatia colectivistă” – un termen care, chiar și după 36 de ani de la prăbușirea lui Ceaușescu, provoacă fiori oricărei persoane peste 40 de ani din România.
Individualism versus Colectivism
„Din fericire, specialiștii nu au catalogat încă „individualismul cinic” ca fiind o tulburare mintală”, scrie Bovard, relatând experiența sa din Bucureștiul comunist din 1987.
Paralela surprinzătoare dintre Mamdani și regimul comunist începe de la discursul inaugural al noului edil din New York, în care promitea subvenții, inclusiv servicii gratuite pentru copii, prezentate ca „elemente esențiale pentru viața plină de libertate”.
Impactul colectivismului în România, creând monștri, iar cetățenii din New York trebuie să fie atenți
Totuși, cuvintele, oricât de atractive, ale lui Mamdani nu l-au impresionat pe autorul american, care a recunoscut rapid natura subversivă a promisiunilor: „ajutoarele de stat sunt deseori mult mai costisitoare decât apar la prima vedere”.
Bovard face referire la politicile regimului comunist din România, care și-a afirmat controlul total asupra individului, sub aparența unui colectivism coerent: în domeniul sănătății – asistență gratuită, dar control strict asupra corpului (interzicerea contraceptivelor și a avorturilor, etc.), în economie – planurile de dezvoltare pe patru ani, caracterizate de măsuri de austeritate și muncă epuizantă, inclusiv oprirea furnizării de energie electrică pentru economisire (provocând, printre altele, mii de decese), precum și rata ridicată a mortalității infantile, ajungând până la refuzul guvernului de a înregistra nașterile copiilor care nu supraviețuiau prima lună de viață (Bovard).
O Românie paranoică și absurdă
Bovard a descris cu atenție „paranoia regimului comunist”:
„Regimul românesc era chiar mai paranoic decât teoriile conspiraționiste ale lui Alex Jones. Când am cerut portarului de hotel o hartă a orașului, acesta s-a uitat urât la mine: „Nu avem hărți. Dacă știți unde vreți să mergeți, spuneți-mi locația și vă voi indica cum să ajungeți acolo. Bănuiala mea era că tipul acela nu trăia din bacșișuri”.
Ceea ce face cu adevărat impressionantă această analiză este apropierea între un dictator comunist, paranoic, megaloman, plin de sine, și un tânăr primar al unui oraș situat la mii de kilometri distanță, născut cu doar doi ani înainte de prăbușirea lui Ceaușescu.
Mamdani nu se născuse când Ceaușescu fusese lichidat
O apropiere înfricoșătoare pentru cetățenii din New York, mai ales pentru cei cu lecturi de specialitate, o conexiune care provoacă o atenționare, nu o laudă.
O paralelă atât de periculoasă cu cât implică un tânăr necontaminat de idei comuniste, cu senzații de superioritate absolută.
„Ceaușescu și soția sa au fost împușcați lângă un zid, cu aproximație, cu două decenii înainte ca Mamdani să se nască.”
Bovard încheie spunând că retorica elevată a lui Ceaușescu nu a mai avut impact asupra românilor pe care i-a asuprit pentru mult timp.
