După întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, perspectiva unui acord de încetare a ostilităților pare puțin probabilă, potrivit experților. Un acord definitiv pare încă departe, într-un context extrem de complex.
Vladimir Putin a declarat că întâlnirea cu Donald Trump a fost „productivă”, exprimându-și încrederea că se poate ajunge la o soluție de rezolvare a conflictului din Ucraina prin eliminarea cauzelor crizei și reconfigurarea arhitecturii europene a securității.
Potrivit lui Benjamin Jensen, directorul Futures Lab și cercetător senior la Centrul pentru Studiul Strategiei și Relațiilor Internaționale (CSIS), analizele istorice arată că 31% dintre războaiele interstatale se finalizează într-un impas, bazate pe acorduri de încetare a focului care, deși opresc violența majoră, nu rezolvă divergențele fundamentale.
Mai grav, majoritatea acestor încetări a focului experimentează eșecuri minore în primele 10 zile, iar eșecurile semnificative au loc de obicei între 65 și 193 de zile.
Prezența observatorilor externi poate contribui la reducerea violenței majore, dar nu și a ciocnirilor minore. În consecință, orice încetare a focului în Ucraina este probabil să nu aibă succes fără o monitorizare externă și garanții de securitate.
În al doilea rând, Rusia are un istoric de încălcare a acordurilor de încetare a focului.
- Ucraina acuză Moscova de încălcarea a 25 de acorduri de încetare a focului din 2014.
- Protocolul de la Minsk I (2014) și memorandumul ulterior au eșuat rapid, deschizând calea pentru noi ofensive.
- În istorie, Rusia a utilizat încetinirile focului mai degrabă pentru a-și poziționa forțele pe câmpul de luptă decât pentru a căuta pacea pe termen lung.
Chiar și Acordul de la Minsk II a reușit doar să încetinească luptele până la linia de contact din Donbas, pregătindu-i scena pentru invazia din 2022. Această situație subliniază și mai mult necesitatea monitorizării și garanțiilor de securitate pentru a asigura durabilitatea unei încetiniri a focului.
Asigurarea unor negocieri de pace eficiente necesită supraveghere aeriană automatizată, senzori în timp real și detașamente multinaționale de aplicare a legii.„, notează Benjamin Jensen.
„Zonele tampon vagi și observatorii neînarmați nu opresc ostilitățile”
Un armistițiu durabil ar necesita monitorizare externă și garanții de securitate internațională. Indiferent dacă președintele Trump poate convinge pe Putin să inițieze negocieri multilaterale cu implicarea Ucrainei și Uniunii Europene, supravegherea externă va fi esențială.
În trecut, eșecurile precum cel de la Minsk au demonstrat că zonele tampon vagi și observatorii neînarmați nu opresc ostilitățile. O abordare mai robustă, ce combină forțe ucrainene, observatori NATO sau forțe neutre de menținere a păcii, capabile să monitorizeze peste 1000 de kilometri de front și să descurajeze atacurile locale, ar necesita, printre altele, roiuri de drone, artilerie și avioane de luptă pentru susținerea forțelor expediționare.
Forțele terestre ar putea funcționa ca o forță de descurajare prin prezența unor echipe mici de monitorizare distribuite de-a lungul unei noi zone demilitarizate. Similar cu misiunile de menținere a păcii ONU, forța ar fi probabil multinațională, cu un accent pe documentare și descurajare, mai degrabă decât pe apărare.
- O forță mai credibilă ar include cel mai probabil mai multe unități multinaționale, amplasate fie de-a lungul frontului, fie în zone de antrenament din vestul Ucrainei,
- O prezență anterioară ar putea avertiza Rusia, cel mai probabi agresor, că orice acțiune riscă să implice mai multe țări direct în conflict.
- Această strategie necesită, însă, diplomație și voință politică sporită, dar și o finanțare pentru operațiunile complexe.
O altă opțiune mai sigură ar fi o forță de antrenament amplasată strategic în vestul Ucrainei. Aceasta ar sprijini antrenarea noilor forțe ucrainene, eliberând unitățile de luptă pentru pozițiile de pe front.
Rusia este expusă unor riscuri mai mari în cazul unui atac, în timp ce forțele multinaționale au un rol de susținere, creând în același timp o rezervă strategică.„, completează Benjamin Jensen.
„Marea Neagră rămâne un punct strategic de conflict”
Un armistițiu modern trebuie să includă garanții pentru diverse aspecte ale conflictului, dincolo de armata terestră.
„În spațiul aerian, necesitatea unei supravegheri extensive și eventuale misiuni de poliție aeriană este evidentă. Rusia nu se limitează la atacurile de pe front, optând pentru atacuri aeriene și cu rachete de rază lungă, pentru a slăbi voința poporului ucrainean.
În acest caz, încălcările armistițiului ar putea implica drone în masă mai degrabă decât tancuri. Stoparea acestei abordări necesită consolidarea apărării aeriene și antirachete integrate a Ucrainei.
- Orice supraveghere a armistițiului trebuie extinsă și la marină.
- Marea Neagră rămâne un punct crucial de potențial conflict.
- Asigurarea unor coridoare maritime sigure pentru porturile ucrainene, prevenirea escaladărilor navale și monitorizarea zonelor maritime sunt esențiale.
În concluzie, un armistițiu modern trebuie să ia în considerare domeniul digital și orbital, prin securizarea comunicațiilor, protejarea infrastructurii critice de atacuri cibernetice și apărarea sistemelor satelitare pentru asigurarea comenzii și controlului în timpul negocierilor de pace.”, explică Jensen.
„Statele Europene trebuie să investească mai mult în industria lor de apărare”
Orice armistițiu oferă lui Putin o oportunitate de reaprovizionare și repoziționare a trupelor. Pentru succesul negocierilor, este vital să se creeze piedici prin diplomație și strategii economice.
În primul rând, comunitatea internațională trebuie să ia măsuri ferme pentru limitarea importurilor de tehnologii și materiale electronice utilizate de Rusia în război.
În al doilea rând, este necesară o scalare a sancțiunilor asupra petrolului și gazelor rusești, conditionate de anumite progrese. Acest set de instrumente de constrângere economică ar trebui să includă sancțiuni secundare și măsuri care vizează contrabanda rusească.
În final, statele europene trebuie să investească masiv în industria de apărare, inclusiv prin extinderea cooperării cu Ucraina. O forță capabilă de un conflict prelungit descurajează alte potențiale agresiuni.
Aceasta ar putea include accelerarea inițiativelor precum Acțiunea de Securitate pentru Europa (SAFE), care utilizează împrumuturi pentru a întări industria europeană de apărare. Garantarea acestor împrumuturi cu fonduri rusești înghețate trimite un semnal puternic de descurajare către Moscova și alți potențiali agresori.
„Părțile trebuie să ajungă la un acord privind o arhitectură integrată de monitorizare”
Primul pas este crearea unui cadru de negociere care să abordeze aspecte mai largi decât teritoriul, inclusiv securitatea maritimă, controlarea spațiului aerian, apărarea cibernetică și comunicațiile spațiale, pentru a închide lacunele exploatate de Rusia.
Odată stabilit cadru, părțile trebuie să ajungă la acord privind o arhitectură integrată de monitorizare, care să combine și să partajeze în timp real informații obținute prin sateliți, drone, senzori terieni, operate de o organizație internațională de încredere.
Pentru o aplicare consecventă, sancțiunile ar trebui clar definite și automate pentru încălcările acordului de încetare a ostilităților, asigurându-se costuri previzibile și crescânde în cazul unor încălcări.
În concluzie, chiar și în timpul armistițiului, statele occidentale, inclusiv NATO, trebuie să mențină un angajament puternic față de apărărea Ucrainei prin instruire, dotări și asigurarea interoperabilității forțelor aliate, astfel încât Moscova să înțeleagă că o nouă agresiune va confrunta o rezistență credibilă.
