Bărbat dispărut în Iași, 72 de ani

Tudor Oana
3 Citit minim
Un bărbat de 72 de ani, din Iași, este dispărut de peste

Un tânăr de 39 de ani, Marian Avram, caută tatăl său natural, Gheorghe Avram, dispărut de aproximativ 30 de ani din comuna Verșeni, Miroslovești, județul Iași. El a fost abandonat la naștere și își dorește să-l întâlnească pe tatăl său, sperând că îi va putea găsi și frații, și ei abandonați.

Gheorghe Avram, un ieșean dispărut de peste 30 de ani, este căutat de fiul său

Marian Avram a aflat de la un frate al lui Gheorghe Avram că acesta a plecat din satul natal cu peste 30 de ani în urmă. De atunci, nimeni nu mai are nicio veste despre el. Tânărul se întreabă dacă tatăl său și-a întemeiat o nouă familie, posibil fără să-și mai dorească să-și reia legătura cu copiii mai mari.

„Tatăl meu, Gheorghe Avram, născut la 21 aprilie 1953, cunoscut ca Gheorghiță, este dispărut de 30 de ani. Mama mea a decedat şi nici pe ea nu am cunoscut-o. Am crescut într-un centru de plasament din București. Tatăl și mama mea locuiau împreună, însă în perioada comunistă era obligatorie recunoaşterea copiilor. Am și frați, și ei au fost adoptați. Este dificil să-i găsesc, pentru că nu mai poartă numele meu. Vreau mai întâi să-mi găsesc tatăl, poate că îmi va facilita și reîntâlnirea cu frații. Am fost în Verșeni și am vorbit cu un frate al tatălui meu, dar informațiile pe care le-am primit au fost extrem de limitate. El a spus că tatăl meu a plecat de acolo și nu știe nimic despre el de 30 de ani. Acum mă întreb dacă și-a întemeiat o familie nouă, dacă există vreo cale să-l contacteze sau dacă locuieste în continuare în zonă, dar fratele nu dorește să mă ajute.”, a spus Marian Avram.

În trecut, alte cazuri similare au fost relatate în presă, precum cel al Alinei Elena-Pâșu, o ieșeancă crescută de un profesor universitar.

Marian Avram: „Mă întreb de ce poliția nu reușește să-l găsească?”

Marian Avram a apelat și la autorități, dar demersurile sale au rămas până acum fără succes.

„Mă întreb de ce nu reușește poliția să-l găsească pe tatăl meu folosind datele din baza de date. Datele arată că locuiește tot în Verșeni. Cumva, el nu mai avea acte în regulă de atâția ani. M-am adresat și unui avocat pentru a mă ajuta să-l găsesc.”, a spus Marian Avram.

Recent, s-a relatat și cazul lui Michael Pietro Palumbo, un tânăr abandonat și care își caută frații. Asemenea lui, Marian Avram caută să-și unească familia.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *