Basarab Panduru, oaspete al emisiunii „Apropieri Sportive”. Fostul mijlocaș de talie internațională a evoluat pentru cluburi prestigioase, printre care Steaua, Benfica și Porto, precum și pentru echipa națională a României.
– Pandi, te simți în formă maximă? Ai rezistența necesară pentru o repriză de 50 de minute?
– Bună seara, da!
– Să începem de la început. Originar din comuna Mârzănești, Teleorman?
– M-am născut în Teleorman, însă părinții mei locuiau la Reșița. Tot acolo am petrecut copilăria, de la grădiniță până la liceu.
– Este adevărat că te-ai remarcat la competițiile de copii?
– Îmi amintesc că, în timpul vacanțelor, jucam fotbal și probabil… (continuația răspunsului)
– Când ai simțit prima pasiune pentru fotbal?
– Încă de la o vârstă fragedă! De la vârsta de 10 ani am format o echipă. Majoritatea am jucat până la 18 ani. Am obținut titlul de campioni, și am reprezentat Reșița la categoria juniori republicani, în acea perioadă, cu echipe precum Steaua. Universitatea Craiova, FC Bihor au fost alte echipe. Am obținut două victorii, un egal şi am obținut locul patru la juniori republicani în acel an.
– Deci ai crescut la Reșița.
– Exact.
– Cum îți pare poezia asta, cu Mârzănești…
– Este frumoasă și ea, pentru că m-am născut acolo. Am crescut la Reșița, alături de Cristi Pușcaș și Leo Doană.
– Te consideri reșițean?
– Da, într-un fel, sunt în ambele locuri. M-am născut în Teleorman, însă am trăit copilăria și adolescența la Reșița. În ianuarie 1991 am ajuns la Steaua.
Povestea lui Basarab Panduru: „Ajuns la Steaua, nici nu cred că mă cunoșteau”
– Cum ai ajuns de la Reșița la Steaua?
– În perioada respectivă, am avut o serie de contacte, și până la urmă am ajuns la Steaua în ianuarie 1991, după câțiva ani petrecuți în Liga a II-a cu CSM Reșița.
– Tot mijlocaș?
– La început, eram mai mult atacant la categorii de vârstă inferioare, însă ulterior am evoluat în poziția de mijlocaș.
– Cum te-ai integrat la Steaua? Care erau vedetele?
– Toți erau jucători de excepție.
– Adică toți marii jucători?
– Absolut! Dan Petrescu, Iovan, Bumbescu, Ungureanu, Minea I, Minea II, Ilie Stan, Ilie Dumitrescu. Toți erau celebrități în acel moment.
– Te-au primit bine?
– Da. Săvoiu, Artimon, ceilalți jucători mai tineri de atunci m-au inclus foarte bine. Dar nu sunt sigur dacă mă cunoșteau, probabil că nu. Jucasem la Reșița, în liga secundă, și niciodată nu evoluasem în prima ligă. Eram un jucător necunoscut.
Imagine cu Basarab Panduru din 1995, la Steaua. FOTO: Arhiva GSP
– Dar cine a decis venirea ta?
– Nea Tică Dănilescu s-a interesat, printre alții.
– Implicațiile mutare de la un oraș de provincie, la București, au fost importante?
– Da. Am intrat imediat în cantonament. Știți foarte bine că în ianuarie, se organizau cantonamente, după care urmau turnee prin Europa, cum ar fi Olanda și Belgia. Ne-am integrat repede în echipă.
– Care antrenor ai avut în acea perioadă?
– În acel moment, antrenor era nea Bujor Hălmăgeanu. Au mai urmat antrenori, Piți, Tudorel Stoica, după care nea Emi, Mihai Stoichiță, nea Țiți, nea Puiu.
– Care ți-a fost cel mai apropiat antrenor?
– Cu Mihai Stoichiță m-am înțeles foarte bine.
Mitul evoluțiilor în America de Sud al lui Basarab Panduru: „Am fost aproape de Fluminense, dar…”
– Pe internet apar referințe la o potențială carieră în America de Sud…
– Nu am jucat niciodată în America de Sud. Am avut două oferte de acest gen. La un moment dat am fost aproape de Fluminense, unde au existat momente neclare. Am refuzat această oportunitate.
– A explicat Basarab Panduru…
– Iar altă opțiune, implicând un antrenor brazilian, Paulo Autori, la Benfica, nu s-a materializat.
– Ai evoluat la echipe importante, astfel încât ai jucat în Portugalia.
– Da. N-a fost ușor, am jucat contra unor rivali acerbi.
Basarab Panduru la Benfica, fotografie.
– Bine, dar Benfica de ce te-a lăsat să pleci?
– Pentru că asa au considerat ei.
– Și după aceea nu a regretat?
– Nu, cred că nu a regretat.
– Succesul cu Benfica şi Porto!
– Echipe imense, cu o istorie bogată.
– Singurul jucător român care a jucat la ambele echipe?
– Da. Din păcate, este extrem de dificil să se întâmple.
Ioan Săpunaru cu porto
– Dar cum percepi ambiția portughezilor față de cea a românilor?
– Portughezii sunt devotați fotbalului, cu o pasiune remarcabilă. Dar stadiul Benfica era altfel din punctul meu de vedere.
– Mai pasionați la Porto, decât la Benfica?
– Atmosfera la Porto era diferită. La Benfica, performanțele și joc frumos erau mai importante.
– Care a fost principalul lucru învățat în Portugalia?
– Am învățat o serie de lucruri tehnice, dar și schimbarea în stilul de joc.
Motivul pentru care jucătorii români nu reușesc în străinătate: „M-am dus unde nu trebuia”
– Ce consideri că diferențiază performanța străinilor comparativ cu cea a românilor?
– Mulți jucători români, din păcate nu reușesc din cauza unor factori externi.
Costel Gâlcă la Mallorca
– Ianis Hagi, transferuri străine, e adevărat.
– Este o chestiune complexă.
– Există dificultăți în Franța pentru noi?
– Da, pentru că dimensiunile corporale sunt diferite.
– Generația de aur vs. echipa națională 1970?
– Îmi este greu să compar.
– Basarab Panduru, parte din Generația de Aur?
– Da, pentru că am participat la Campionatul Mondial din ‘94, unde am obținut un rezultat excepțional.
– Cum preferi să analizezi fotbalul?
– Prefer performanțe corecte, decât să fiu subiectiv.
– Presiuni la meseria de analist TV?
– Nu sunt.
– Și jucând în Portugalia?
– Nu.
– Ce părere ai despre implicarea cluburilor la TV?
– Cluburile care își creează un avantaj în mod subiectiv nu sunt bune.
– Din cariera de fotbalist, ce te bucură și ce regreți?
– Mă bucur de drumul parcurs. Nu regret nimic.
– Care a fost calitatea ta cea mai importantă ca jucător?
– Am avut o tehnică deosebită și driblarea m-a caracterizat.
– Care a fost defectul tău?
– Nu știu. Nu știu ce anume.
– Unde te-ai recunoscut mai mult pe stradă?
– La Lisabona, cred.
