Termenul până la care benzinăriile Lukoil din afara Rusiei sunt scutite de sancțiunile americane este 29 octombrie, conform documentelor publicate de Trezoreria SUA.
Biroul pentru controlul activelor străine (OFAC) al Trezoreriei americane a emis marți o nouă autorizare, deoarece cea existentă expiră peste două săptămâni, pe 29 aprilie.
Lukoil România administrază o rețea de 321 de magazine de distribuție și cinci depozite regionale, conform informațiilor oficiale.
Autorizarea OFAC din 14 aprilie
Măsuri pentru redeschiderea rafinăriei Petrotel
Este de menționat că Executivul a adoptat, pe 12 februarie, o hotărâre de Guvern care prevede implementarea măsurii de monitorizare extinsă – după ce a reglementat cadrul de aplicare și în situațiile sancțiunilor internaționale – în cazul activelor deținute de Lukoil în România. În calitate de supraveghetor al activității operatorilor a fost desemnat Ion-Bogdan Bugheanu, consilier în Ministerul Energiei, angajat ca personal contractual în cadrul Cabinetului ministrului.
Cele patru entități aflate sub monitorizare extinsă sunt:
- Lukoil România SRL
- Petrotel-Lukoil S.A.
- Lukoil Lubricants East Europe
- Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam, Sucursala București
Pentru rafinăria Petrotel, un activ valoros într-un context de criză a carburantilor, Ministerul Energiei a solicitat autorităților americane prelungirea duratei licenței OFAC cu cel puțin trei luni, conform informațiilor confirmate pentru Mediafax, după ce aceasta a fost extinsă recent cu o frecvență lunară, pentru a crea condiții mai favorabile redeschiderii uneia dintre cele mai importante rafinării din țară.
Activitatea rafinăriei Petrotel, cu o contribuție de 21% la producția națională de carburanți, a fost suspendată în octombrie anul trecut pentru întrețineri planificate, dar nu a mai fost reluată din cauza sancțiunilor internaționale impuse.
În contextul conflictului din Orientul Mijlociu, momentan suspendat în urma armistițiului de două săptămâni, Guvernul a adoptat un pachet de măsuri pentru reducerea scumpirilor la pompă — declararea crizei pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 30 iunie, limitarea adaosurilor comerciale, condiționarea exporturilor, reducerea accizei la motorină și impunerea unei taxe de solidaritate.
Rafinăriile active în România
În prezent, în România funcționează rafinăria Petrobrazi din Ploiești, administrată de OMV Petrom, iar recent au fost redeschise după reviziile planificate, operând la capacitate maximă Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, ambele gestionate de Rompetrol.
Cea mai mare rafinărie din România este Petromidia, cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone de materie primă anual, fiind una dintre cele mai moderne din sud-estul Europei. Vega, a doua rafinărie a Grupului KMG Internațional, situată în Ploiești, Prahova, funcționează în regim integrat cu rafinăria Petromidia, asigurând materia primă. Cu o capacitate de 350.000 de tone anual (rafinat, păcură, jet A1, fracție C5-C6), rafinăria Vega este singurul producător pentru anumite produse petroliere specializate.
Investitorii majori ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Rafinăria Petrobrazi, administrată de OMV Petrom, care are o suprafață de 400 de hectare, echivalentul a 700 de terenuri de fotbal, este a doua din țară ca și capacitate anuală de 4,5 milioane de tone. Aceasta procesează întreaga producție internă de țiței și satisface aproximativ o treime din consumul național de combustibil.
OMV Petrom este deținută de grupul omonim din Austria, iar statul român deține, prin Ministerul Energiei, 20,69% din acțiuni.


