Antreprenorul Silviu Prigoană a decedat marți, 12 noiembrie 2024. Acesta avea 60 de ani și și-a pierdut viața într-un local din Bran. Echipele medicale au încercat resuscitarea, însă fără succes.
Cu doar patru zile înainte, antreprenorul a participat la un podcast cu Bursucu (nume real Adrian Cristea), emisiune programată pentru difuzare chiar în ziua decesului. În urma știrii, prezentatorul a decis amânarea difuzării. Contactat de Honorius Prigoană, fiul regretatului antreprenor, Bursucu a difuzat totuși episodul, cu acordul familiei.
„Sunt chiar ultimul om care a comunicat cu el prin mesaje. Eu, Silviu și Honorius aveam același mesaj pe telefon, pe care i l-am transmis eu și el l-a redirecționat. La început, nu am crezut când am fost sunat, fiindcă discutasem cu el cu doar 10 minute înainte prin mesaje”, a relatat Bursucu.
Bursucu a continuat: „Am crezut că e o ştire falsă, dar când l-am sunat pe Honorius și n-am primit răspuns, m-am panicat. Am verificat pe internet și am văzut situația și am hotărât să nu difuzăm episodul. Honorius m-a sunat și mi-a dat acordul pentru difuzare, spunându-mi că Silviu se simţea foarte bine la emisiune, astfel m-am relaxat și am difuzat episodul.”,
Într-adevăr, a fost un moment dificil… Nu mi-aș fi dorit să se întâmple! Din nefericire, am pierdut un prieten exact în momentul în care l-am cunoscut, am câștigat un prieten și l-am pierdut în doar patru zile! Era o relație specială! Așa a fost să fie! Unii au spus că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, dar el făcea oricum podcast-uri. Nu, nu mi-aș dori niciodată să se repete așa ceva! Este un lucru îngrozitor!”
Silviu Prigoană, dezvăluiri despre ceremonia de înmormântare înainte de deces
Cu puţin timp înainte de dispariția bruscă, la vârsta de 60 de ani, Silviu Prigoană a dezvăluit aspecte tulburătoare legate de moartea sa şi cele mai intime dorințe. Antreprenorul afirma că se simțea pregătit pentru sfârșit și că își dorea incinerarea, nu înmormântarea. Prigoană relatara deja o conversație avută cu fiul său despre acest aspect, dându-i detalii precise despre ceremonia pe care și-o dorea.
Într-o discuție recentă, Silviu Prigoană l-a impresionat pe Bursucu prin sinceritatea sa, declarând că deţine un loc de veci de peste 30 de ani, dar că nu dorea să fie înmormântat.
Bursucu: Sunteți pregătit pentru ceea ce urmează?
Silviu Prigoană: Să mor eu?
Bursucu: Da.
Silviu Prigoană: Dar normal că sunt pregătit. Am şi locul pregătit. Sub tata. Noi avem un cavou şi tata e la etajul trei. Eu la doi. Şi după mine, următorii, e treaba lor.
Bursucu: V-ați cumpărat loc de veci?
Silviu Prigoană: Păi da. Până atunci, eu tot vorbesc cu fiul meu. Vreau să mă incinereze, frate. Mi-e frică… Că o să mă usuc acolo în sicriu, o să dea cineva peste 50-100 de ani să mă vadă cât sunt de frumos şi de uscat. Şi o să mă plimbe de moaşte, să mă pupe ăștia prin ţară.