Curtea Constituțională a motivat, miercuri, decizia prin care a declarat neconstituțională publicarea declarațiilor de avere pe site-ul instituției anticorupție, precum și a veniturilor soților. Printre argumentele invocate se regăsesc neimplementarea corectă a unei decizii anterioare și lipsa confidențialității suficiente prin anonimizarea datelor.
În primul rând, magistrații Curții Constituționale au invocat o decizie anterioară (415/2010) care considera că legea privind Agenția Națională de Integritate conținea prevederi neconstituționale, inclusiv cea referitoare la publicarea declarațiilor de avere.
Localitatea imobilului, „informație personală”
„Drept urmare a acestei decizii, Parlamentul a adoptat Legea nr. 176/2010, modificând doar prevederile Legii nr. 144/2007 care se refereau la atribuirea Agenției Naționale de Integritate cu atribuții similare organelor judiciare, contradictorii cu principiile constituționale referitoare la justiție. Totuși, Legea nr. 176/2010 a menținut obligația de publicare a declarațiilor de avere, dar le-a anonimizat. Informațiile anonimizate includ adresa imobilelor – cu excepția localității unde sunt situate -, adresa instituției ce administrează activele, codul numeric personal și semnătura”, se menționează în motivarea deciziei.
Curtea Constituțională susține că anonimizarea datelor nu asigură o protecție adecvată a vieții private, drept garantat de Constituție.
„Cunoașterea localității unde sunt amplasate bunurile imobile poate facilita cu ușurință identificarea acestora, deși adresa exactă este anonimizată, mai ales în localități mici, unde informațiile circulă ușor. Se consideră că atât numele străzii și numărul imobilului, cât și localitatea fac parte din datele personale ale solicitantului, afectând totodată bunul său renume, iar informațiile despre patrimoniul personal nu trebuie divulgate public”, au constatat magistrații constituționali.
Paternitatea incertă, un motiv de îngrijorare
De asemenea, judecătorii au atras atenția asupra faptului că publicarea averilor nu este o practică generalizată la nivelul Uniunii Europene.
„Dintre cele 27 de state membre UE, doar 10, în afară de România, impun membrilor parlamentelor să își declare averea. În trei țări, declarațiile sunt analizate doar de organele competente, în altele, publicarea este parțială. În plus, 15 state UE nu solicită declarații despre soți sau rude.”
Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor este menționată ca exemplu de legislație care se referă la integritatea persoanelor din funcții publice.
Totodată, judecătorii susțin că publicarea declarațiilor afectează demnitatea persoanelor, în cazul divorțurilor sau al paternității incerte și pentru că sunt menționate persoane neangajate în stat. Detalii despre starea civilă, regimul matrimonial, copii, inițialele tatălui, sau rude pot afecta renumele persoanei. Informații din declarații pot fi contrare vieții private.
Riscul inteligenței artificiale
Curtea observă o suprapunere între dreptul la viață privată și dreptul de acces la informațiile de interes public. Se subliniază riscul excesiv de curiozitate publică, stocarea pe termen lung a datelor și riscul utilizării acestora în scopuri nelegitime, precum și posibilitatea creării de profiluri comportamentale de către inteligența artificială, ceea ce poate afecta demnitatea persoanelor.
Soluția propusă de CCR
Ca alternativă la publicarea declarațiilor de avere, Curtea propune o declarație publică de interese financiare cu anumite limite valorice, fără detalii. Astfel, se poate evalua situația financiară a demnitarilor fără a dezvălui informații strict private.
Motivarea deciziei a fost aprobată cu majoritatea, dar este însoțită și de o opinie separată a unor judecători. Opinia separată este în acord cu motivarea, dar include alte argumente.
Trei judecători au votat „contra”
Judecătorii care au votat împotriva majorității au semnat opinii separate argumentând că decizia depășește contextul contestației și că publicarea declarațiilor de avere este un standard de integritate și garantează transparența în funcții publice. Decizia elimină dreptul la informare. O altă opinie separată susține că decizia a ignorat jurisprudența anterioară, și că accesul public la aceste declarații este legitim, contribuind la transparența politicii locale.
