Nicuşor Dan nu reprezintă un liberal, iar George Simion nu este suveranist, afirmă profesorul de științe politice Cristian Preda, într-un interviu pentru publicul Hotnews, unde analizează filozofiile care au influențat România postcomunistă și semnificația lor actuală.
- Suveranismul nu constituie o doctrină, ci o etichetă inventată de Vladislav Surkov, strategul politic al lui Putin. Nicușor Dan nu este nici naționalist, nici conservator, dar ar putea avea ambele calități. Călin Georgescu compară narativul despre daci cu discursul skinhead-ilor din Rusia despre strămoșii lor slavici. PSD abandonează progresismul, PNL se apleacă asupra lipsei de ideologie, iar AUR capitalizează pe absența opoziției alternative.
- Cristian Preda, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, exprimă aceste opinii în cel mai recent volum, „Ideologii și ideologii în România contemporană”, publicat de Humanitas – o lucrare de aproape o mie de pagini, bazată pe analiza a peste o mie de titluri. Este o radiografie despre modul în care s-au născut, deformate și reciclate idei politice din România postdecembristă.
- Ce reprezintă ideologia și ce este improvizație în discursurile politicienilor români? Pornind de la această carte, am întrebat pe Cristian Preda despre ideologiile președinților postcomuniști și partidelor politice din România.
Nicuşor Dan – un „Merkel român”
HotNews.ro: Cum ați poziționat ideologic președintele Nicușor Dan?
Cristian Preda: Consider că se aseamănă foarte mult cu profilul creștin-democraților germani, cum ar fi Angela Merkel, provenind dintr-un mediu mathematical, nu fizic.
– Adică și liberalism, și conservatorism?
– Cred că liberalismul este redus la cel economic, chiar și în cazul nemților, unde creștin-democrația s-a construit pe liberaliști economici, dar și pe o tradiție creștină retrăită politic. După încheierea hitlerismului, Konrad Adenauer și succesorii săi au transformat această tradiție într-o doctrină politică.
Astfel, consider că Nicușor Dan întrunește trăsăturile unui creștin-democrat, nu ale unui naționalist sau conservator. Însă, creștin-democrația poate avea în interior tendințe naționaliste sau conservatoare, dacă se ia în considerare astfel de viziuni.
Pe scurt, Nicușor Dan e un „Merkel român”, poate chiar mai inteligent decât ea, având performanțe intelectuale superioare între cele realizate de fostul cancelar al Germaniei în domeniul cercetării fizice. Este un creștin-democrat practicant și pro-atlantic, fără a fi adeptele retoricii populiste sau trumpiste. Profilul său apropie de cel al cancelarei Mertz.
„Liberalismul redus la simple mesaje”
– Unde ați poziționat pe Klaus Iohannis?
– Klaus Iohannis este un liberal asumat. El reprezintă această etichetă, dar nu se regăsește în cercetările intelectuale, precum Emil Constantinescu, și nici în discursul despre minorități. Este o incarnare a noului mod de a privi politica în interiorul Partidului Național Liberal, bazată pe un liberalism fragil, însoțit de nume precum Gheorghe Falcă și Sebastian Burduja.
– Liberal prin discurs sau și prin acte?
– Nu, nu este vorba despre fapte concrete, ci despre modul de a gândi politica. Iohannis e un oportunist, fiind liderul minorității germane, însă nu se exprimă ca reprezentant etnic, ci ca politician care utilizează imaginea cetățeanului german. În momentul în care a devenit lider național, s-a legat de Partidul Național Liberal și a preluat nucleul de idei, evoluând către o politică axată pe comunicare, reducând liberalismul la mesaje exterioare. Totul e vorbă și mișcare, fără o bază ideologică solidă.
Astfel, liberalismul actual în România pare mai mult o strategie de comunicare, mai mult decât o doctrină. Trecând prin nume precum Falcă, Iohannis și Burduja, se evidențiază o reducere la simple mesaje și imagini, nu la un câmp de idei reale și coerente.
– Traian Băsescu?
– Toți președinții analizati aici, cu excepția lui Traian Băsescu, care nu a publicat vreodată o lucrare de sinteză, sunt incluși. El a lansat anumite expresii ce au rămas în vocabularul politic, dar pentru că nu au fost consolidate sub forma unui volum, nu apar în această analiză. Am ales doar figuri cu un volum de autor și relevante din punct de vedere ideologic.
Cine este „nașul” lui Ion Iliescu
– Ion Iliescu este considerat un neocomunist sau un social-democrat din punct de vedere discursiv?
– România a construit o familie ideologică în jurul lui Iliescu, având două manifestări distincte. În primul rând, grupul inițiator al ascensiunii sale, condus de generalul Stănculescu, cel care, în decembrie 1989, a spus „armata sprijină pe Iliescu”. Astfel, s-a deschis calea alegerii sale pentru funcția supremă, dintr-un trecut comunist. În această perspectivă, curentul ideologic al României a fost mai degrabă neocomunist, nu liberal sau social-democrat.
În al doilea rând, cei care au urmat această traiectorie și au păstrat un plafon stângist, precum Adrian Năstase, au dus o politică de orientare social-democrată, dar în mod gradual și cu diferențe. La nivel ideologic, PSD a trecut de la o bază social-democrată autentică la un currenț mai condus de strategii de oportunism și reevaluare a identității.
Despre Călin Georgescu: „Dacă ești mai informat decât un preșcolar, îți dai seama”
– Ce tip de intelectual este Călin Georgescu?
– Nu e un intelectual în adevăratul sens, ci un om politic mindrit, care aplică idei naționaliste bazate pe modele întâlnite în extremismul dreptei ruse, precum skinhead-ii sau alte formațiuni similare. Aceasta implică un primordialism similar cu cel al Rusiei, unde se afirmă că slavii au fost cei care au dezvoltat civilizația, cultura și limbajul, ignorând contribuțiile altor națiuni sau popoare.
– Găsiți că gândirea lui Călin Georgescu are vreo coerență și articulare?
– Este un tipar ideologic, dar în mare parte ilogic și mitologic. De exemplu, susține că alfabetul a fost inventat de geto-daci sau că toate cunoștințele despre daci sunt ascunse de Vatican. Este o coerență construită pe mituri sau teorii conspiraționiste, fără suport istoric valid.
A fost implicat în cercetare și în viața politică, dar afirmațiile sale sunt de multe ori lipsite de fundament științific, ceea ce îl plasează în zona imposturii. În 2007-2009, am întrebat pe președintele Băsescu despre Georgescu; răspunsul a fost un simplu „un biet mason”.
„Un impas ideologic în PSD”
– Cum vedeți renunțarea PSD la termenul de progresist din statut?
– Unii consideră că această absență indică o înstrăinare de ideea de progres, iar alții cred că ar fi trebuit menținut pentru a susține o orientare diferită. Totodată, identitatea doctrinară a PSD a fost mai clară în trecut, fiind mai aproape de o ideologie social-democrată autentică. În prezent, surprinde dificultatea de a construi o doctrină coerentă, provocată și de absenta unor idei solide și a unui parcurs clar. Mulți lideri recenti, precum Adrian Năstase sau Victor Negrescu, au avut viziuni mai apropiate de social-democrație, dar cu evoluții diferite, și nu au putut să păstreze identitatea doctrinară consecvent.
Acest impas creațional este un factor de fragilitate al partidului, iar renunțarea la progresism ar putea avea impact și asupra relației cu partenerii europeni, precum socialiștii sau democrat-liberalii. De exemplu, partidul lui Robert Fico din Slovacia, odată foarte apropiat de social-democrație europeană, a evoluat spre naționalism și a fost expulzat din această familie.
Nu se știe dacă și PSD-ul va urma același drum, dar o orientare mai naționalistă, care renunță la valorile liberale și progresiste, poate deveni o posibilitate certă.
Cum explică „durata lungă a reinventării PNL”
– A fost Partidul Național Liberal mai articulat ideologic?
– În ciuda impreciziilor retorice, PNL a avut întotdeauna lideri care au vehiculat diverse idei liberale. Aceasta explică și perioada îndelungată de reinventare și repornire, precum și capacitatea de a guverna pentru o lungă perioadă. Ca și în alte partide istorice, e singurul care a rezistat, după PSD, fiind implicat în guvernare continuă. PSD-ul s-a construit pe moștenirea lui Iliescu în anii ’90, iar celelalte formațiuni, precum PNȚCD, au dispărut, lăsând PNL ca un pilon de stabilitate.
Așadar, moștenirea lui Iliescu și perioada de tranziție au stabilizat această direcție politică, în timp ce alte formațiuni au dispărut sau și-au modificat radical profilul.
„Ei susțin că națiunea a avut de câștigat din acțiunea legionarilor”
– În absența unui capitol dedicat suveranismului, unde plasăm partidul AUR și pe liderul său, George Simion?
– Suveraniștii sunt în zona naționaliștilor. În volum, am inclus ideile lui Simion, Claudiu Târziu, Sorin Lavric, în capitolul dedicated naționaliștilor.
– Târziu este naționalist, nu conservator?
– Da, este naționalist. În profilurile lor, există un mozaic de înțelegeri, unde combinațiile ideologice păstrează în centru conceptul de națiune, fără a se concentra pe conservarea unui trecut specific.
Ei susțin că națiunea națională a avut de câștigat de pe urma acțiunii ilegale a legionarilor și înaintează ideea că glorificarea acestor actori întărește sentimentul național. Această poziție diferențiază naționalismul de conservatorism, bazat pe valori tradiționale și legende.
Cum s-a format suveranismul în laboratoarele Kremlinului
– Ce este suveranismul?
– Suveranismul nu reprezentă o doctrină clar definită, ci o etichetă preluată din limbajul lui Vladislav Surkov, strategul politic al Kremlinului, ilustrat de Giuliano Da Empoli în „Magul de la Kremlin”.
Este o expresie propagată de conceptul de „democrație suverană” – opusul democrației occidentale sau liberale, similar cu „democrația populară” din epoca comunistă. Surkov a folosit această formulă pentru a contrasta autonomia statului suveran de modelul occidental. Partidele naționaliste din Europa, precum AUR sau alte formațiuni de extremă dreaptă, au adoptat eticheta, promovând ideea că Europa trebuie să renunțe la integrare și să revină la valorile naționale autohtone.
Interesul pentru suveranism a crescut rapid, ajungând la cote ridicate în sondaje, deoarece reprezintă alternativa la status quo-ul politic dominat de partide afiliate și dependente de influența rusească sau europeană. Nemulțumirea față de politică, lipsa unor alternative reale, explică această ascensiune.
– De ce are suveranismul atât de mulți adepți, atingând 40% în sondaje?
– Pentru că reprezintă opoziția deficitară, singura alternativă de exprimare politică în condițiile în care sistemul actual are few genuine opposition voices. Nemulțumirea populară se canalizează spre astfel de mesaje naționaliste, care exploatează frustrările sociale.
„Puțin știu că Maria Grapini a scris literatură politică”
– În volumul „Ideogii și ideologii”, cum ați selectat persoanele analizate?
– Tema centrală a volumului este că România nu a avut niciodată doar două tabere politice: progresiști și conservatori. Am urmărit întregul spectru, de la stânga la dreapta, inclusiv personalități cu influență mai redusă, ilustrând pluralitatea opiniilor și ideologiilor. Am analizat peste 1.000 de volume și materiale, inclusiv surse rare sau autori mai puțin cunoscuți, precum Crin Halaicu sau Maria Grapini, această din urmă fiind cunoscută pentru proza politică și activitatea parlamentară, precum și pentru creații literare.
– Credeți că politicienii moderni sunt mai mult interesați de oportunități decât de idei?
– Politica constă atât din idei, cât și din împrejurări și conjuncturi. Însă, în lumea modernă, fundamentul deciziilor îl reprezintă seturi de principii și proiecte, mai degrabă decât simple oportunități. În acest sens, sunt de natură machiavelliană, considerând că ideile reprezintă punctul de pornire în formularea strategiilor politice actuale.
Sunt puțini cei capabili să conceapă idei politice originale
– Dar nu e o problemă și că ideologiile au devenit adesea caricaturale?
– Într-adevăr, anumite portrete sunt exagerate, dar scopul meu a fost să evidențiez această tendință. Karl Popper nota că puțini oameni au capacitatea de a elabora idei politice originale. Majoritatea doar le vehiculează, uneori cu intenții conștiente, alteori inconștiente, preluând idei din diverse surse fără a cunoaște originea lor sau evoluția istorică.
Eu, ca profesor cu experiență în studiul doctrinelor, am încercat să identific autorii care exprimă aceste idei, precum și modul în care le-au articulat și aplicat în practică, pornind de la biografiile lor.
Citirea textelor politice poate fi dificilă, adesea contradictorie, dar și frustrantă. În exemplu, doamna Gabriela Firea, deși are activitate literară, nu exprimă convingeri politice clare și are reprezentări literare discutabile, ca poetă și autor de proză. La fel, cărțile lui Iohannis, precum „Pas cu Pas”, pot oferi perspective valoroase despre parcursul său.
