BMW accelerează producția noului său model electric iX3 ca urmare a unei cereri care a depășit așteptările. Noua fabrică din Ungaria poate introduce, mult mai devreme decât estimările inițiale, un al doilea schimb.
Conform BMW, de la lansarea sa la târgul auto de la München, în septembrie 2025, modelul iX3 a reprezentat aproximativ o treime din totalul comenzilor pentru vehicule electrice înregistrate de producător. Mulți cumpărători au plasat comenzi fără să fi observat mașina, cu atât mai puțin să o fi condus.
Livrările BMW iX3, primul automobil bazat pe arhitectura Neue Klasse a grupului, sunt planificate să înceapă în martie 2026. Însă, potrivit companiei, până atunci este posibil ca deja să fie epuizată întreaga producție disponibilă pentru acest an din catalogul de comenzi.
Pentru evitarea acestei situații, oficialii germani sunt pregătiți să introducă o a doua tură în noua fabrică din Debrecen, mult mai devreme decât era inițial prevăzut. Momentan, nu a fost comunicată data la care uzina maghiară ar putea opera în două schimburi, însă, odată cu atingerea capacității maxime, linia de producție va trece la trei ture.
Uzina BMW din Debrecen, destinată exclusiv vehiculelor electrice, are o capacitate anuală de aproximativ 150.000 de unități.
Într-un interviu acordat publicației Economica.net în toamna anului trecut, Hans-Peter Kemser, directorul fabricii BMW din Ungaria, a menționat că are angajați din „mai mult de 50 de naționalități”. Printre aceștia, desigur, și români.
„Avem angajați români, însă nu pot preciza numărul acestora. Știu însă că există un număr mare de solicitări pentru locuri de muncă din partea persoanelor din România. Suntem încă în procesul de recrutare. Folosim un autobuz pentru interviuri, cu care ne deplasăm în localitățile apropiate pentru a găsi angajați. Faptul că granița dintre Ungaria și România este acum deschisă ne sprijină mult. Îmi amintesc când, odată, am trecut cu fiul meu printr-un punct de frontieră mai mic spre Oradea, și am stat două ore și jumătate la coadă. Atunci am înțeles de ce granițele trebuie să fie libere. Românii pot ajunge ușor la fabrică, fiind situată la marginile orașului Debrecen, cu acces foarte bun. Sunt doar 42 de kilometri de la graniță,” a declarat Kemser în toamna anului 2025, la prezentarea modelului BMW iX3.
Uzina din Debrecen are acum aproximativ 340 de furnizori de top, peste 80% fiind companii cu unități de producție în Europa. 35% sunt în Europa de est, iar 10% în Ungaria. Dacă includem și furnizorii care nu sunt implicați direct în fabricarea vehiculelor, fabrica BMW din Debrecen colaborează cu aproximativ 1.000 de furnizori suplimentari, inclusiv companii implicate în construcția uzinei sau asigurarea funcționării acesteia, de la alimentare cu consumabile și servicii de întreținere la curățenie.
De asemenea, Europa de Est joacă un rol important în rețeaua de furnizori a grupului german. În 2024, aproape o cincime (19,6%) din volumul total de achiziții al BMW Group provenea din această regiune, 33,1% din Germania, 17,3% din China și 15,3% din Statele Unite ale Americii.


