În fiecare an, în Ajunul Crăciunului, figura emblematică a tradiției globale revin în centrul culturii populare. Cunoscut sub denumiri variate — Father Christmas, Sfântul Nicolae sau Moș Crăciun — acest personaj are o istorie complexă, rezultat al împletirii credinței, folclorului, conflictelor religioase și culturii moderne de-a lungul secolelor.
Procesul de transformare a Crăciunului personificat, de la simbol al exceselor festive în Anglia medievală la figura dedicată copilăriei și cadourilor, elaborată în America secolului al XIX-lea și apoi răspândită global, evidențiază modul în care tradiția a fost în permanență reinventată pentru a răspunde nevoilor fiecărei epoci.
Moș Crăciun: evoluția unei creații culturale
Imaginea dominantă în imaginația colectivă despre sărbătoarea Crăciunului reflectă o construcție progresivă, desfășurată pe peste o mie de ani, în care credința creștină, folclorul european, conflictele religioase și cultura urbană modernă s-au suprapus constant. Sub denumirea de Moș Crăciun, Father Christmas sau Santa Claus se ascund multiple reprezentări adaptate fiecărei perioade. Inițial, nu a desemnat un protector al copilăriei, ci un simbol al excesului sezonier, al autorității inversate și al rezistenței culturale.
Father Christmas și tradiția engleză a excessului
În Anglia medievală și începutul epocii moderne, perioada Crăciunului era caracterizată prin suspendarea normelor sociale, mese copioase, jocuri și carnavaluri. Father Christmas nu era un personaj „real”, ci o reprezentare alegorică a sezonului festiv, menită să legitimeze dezordinea temporară. El este menționat în colinde din secolul al XV-lea, în festivaluri precum „Yule Ridings” și în instituția „Lordului Dezordinii” (Lord of Misrule), care conducea festivitățile aristocratice din perioada sărbătorilor. Aceste varianta aveau în comun lipsa legăturii cu cadourile sau cu copiii.
O schimbare importantă are loc în anul 1616, odată cu piesa Christmas, His Masque de Ben Jonson. În acest context, Crăciunul apare ca un bătrân cu barbă, îmbrăcat în haine învechite, autointitulat „old Christmas” și revendicând un statut legitim în societatea protestantă. Alegerea nu este întâmplătoare: în epoca ascensiunii puritanismului, sărbătoarea Crăciunului era tot mai frecvent criticată ca fiind păgână și imorală. Personificarea Crăciunului ca „tată” devine un act politic, menit să apere tradiția în fața reformei religioase.
Dimensiunea politică se amplifică în perioada Războiului Civil Englez. Pamfletele regaliștilor îl transformă pe „old Father Christmas” într-o victimă a noii ordini, judecată, arestată și exilată. Interzicerea Crăciunului de către Parlament, în 1647, oficializează această narativă. După Restaurație, în 1660, figura revine, dar pentru două secole rămâne o reprezentare secundară, asociată excesului, burlescului și lumii adulte, tratată adesea cu ironie.
Sfântul Nicolae și tradiția darurilor
În Europa continentală, tradiția se dezvoltă diferit, fiind strâns legată de venerarea Sfântului Nicolae, episcop din secolul al IV-lea, apreciat pentru acte de caritate. Legendele care îl înconjoară — de la învierea miraculoasă a unor tineri la salvarea fetelor sărace prin daruri anonime — construiesc un model moral în care darul devine un act de justiție socială. Episodul cu pungile de aur aruncate discret fixează un tipar narativ esențial: generozitatea subtilă, nocturnă, adresată celor vulnerabili.
După aducerea relicvelor sale în Italia, în 1087, cultul Sfântului Nicolae se răspândește rapid în Europa medievală. În Țările de Jos, devine Sinterklaas, un personaj ritualic care aduce cadouri copiilor în ajunul zilei de 6 decembrie. Spre deosebire de Father Christmas, Sinterklaas este profund legat de copilărie, disciplina și moralitate. Chiar și când Reforma protestantă încearcă să elimine venerarea sfinților, aceste obiceiuri persistă în cultura populară, adesea însoțite de figuri punitivă, care întăresc rolul educativ al sărbătorii.
Reinventarea americană
Schimbarea de la Sinterklaas la Santa Claus are loc în contextul urban al Americii, la începutul secolului al XIX-lea. În New York, un oraș caracterizat de diversitate etnică și tensiuni sociale, elitele culturale recuperează și idealizează tradițiile olandeze pentru a construi o identitate locală. Washington Irving și alți autori descriu un Sinterklaas zburând deasupra orașului și coborând pe hornuri, aceste imagini, deși par parțial inventate, reprezintă o alternativă simbolică la excesele și violențele asociate Crăciunului urban.
Poemul A Visit from St Nicholas (1823) stabilește în mod definitiv mitologia: sosirea în Ajunul Crăciunului, sania, renii zburători și figura unui bătrân jovial, independent de orice autoritate religioasă. Santa Claus nu mai este un sfânt, ci un personaj secular, adaptat valorilor societății moderne. Ilustratorul Thomas Nast consolidează această imagine în a doua jumătate a secolului, introducând costumul roșu, atelierul de jucării și Polul Nord, devenind un simbol identificabil la scară națională și globală.
Imaginea modernă și influența publicitară
Unul dintre cele mai persistente mituri legate de Moș Crăciun este că imaginea sa actuală ar fi fost „creată” de Coca-Cola. În realitate, compania a adoptat această reprezentare abia în anii 1930, într-un moment în care personajul era deja familiar în cultura vizuală occidentală. Ilustratorul Haddon Sundblom a perfecționat această imagine: Moșul jovial, plin de viață, îmbrăcat în roșu, și-a găsit expresie universală în campaniile publicitare, răspândind această imagine la nivel global. În esență, Coca-Cola nu l-a inventat, ci l-a standardizat și a contribuit la răspândirea simbolului Crăciunului comercial.
Fuziunea dintre tradiții și influențe culturale
Convergența dintre Santa Claus și Father Christmas are loc în perioada victoriană în Anglia, unde sărbătoarea Crăciunului era redefinită sub influența ideologiilor familiale, a literaturii lui Dickens și a valorilor burgheze. Sărbătoarea devine un spațiu al copilăriei, al carității și al intimității domestice. În acest proces, vechiul Father Christmas, asociat excesului, devine o figură depășită.
Santa Claus reprezintă soluția ideală: aduce cadouri, simbolizează disciplina morală și oferă o narațiune coerentă pentru copii. Fuziunea celor două personaje este rapidă și aproape completă. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Father Christmas păstrează doar denumirea, în timp ce trăsăturile, funcțiile și simbolurile aparțin lui Santa Claus. Presa satirică a epocii înfățisează explicit această tranziție, promovând ideea unui nou tip de Crăciun, orientat spre jucării și familie, înlocuindu-l pe cel al meselor îmbelșugate și excesului.
Indiferent de numele sub care este cunoscut azi, Moș Crăciun reprezintă rezultatul unei istorii complexe, în care tradiția nu a fost transmisă pasiv, ci constant adaptată. Un personaj format din tensiuni religioase, transformări culturale și necesități sociale, care continuă să evolueze odată cu lumea care îl celebrează.
