Gardul de delimitare dintre proprietăți continuă să fie una dintre cele mai frecvente surse de conflicte între vecini. De la refuzul de a suporta cheltuielile, până la demolări sau modificări efectuate fără acord, disputele legate de hotar ajung adesea în instanță. Codul civil stabilește reguli clare privind statutul juridic al gardurilor comune, modalitatea de repartizare a costurilor și drepturile fiecărui proprietar. În 2025, aceste prevederi rămân fundamentale pentru orice deținător de teren sau locuință.
Conform Codului civil, orice gard, zid, șanț sau alt element de delimitare plasat pe linia de hotar între două proprietăți este, în general, considerat proprietate comună. Această presupunere legală se aplică atât în mediul urban, cât și în cel rural, indiferent de tipul construcției, dacă nu există probe contrare.
Cine suportă costurile pentru gardul dintre vecini
Gardul nu este considerat comun doar dacă există un titlu de proprietate care specifică clar contrariul, un semn evident de proprietate exclusivă (de exemplu, gardul fiind amplasat în întregime pe terenul unuia dintre vecini) sau dacă, în timp, a devenit proprietate privată prin uzucapiune.
Legea permite oricărui proprietar să solicite instalarea unui gard pe linia de hotar. În astfel de cazuri, vecinul nu are dreptul să se opună construcției, fiind obligat să contribuie uniform la cheltuieli. De regulă, costurile sunt împărțite în proporție de 50% pentru fiecare parte, dacă nu s-a stabilit altfel între deținători.
Deși Codul civil nu impune o anumită formă pentru această înțelegere, în practică este recomandată stabilirea în scris a detaliilor despre tipul gardului, materialele utilizate, înălțimea, amplasamentul precis și termenele de realizare. Lipsa unei acorduri clare poate deveni o cauză principală a conflictelor ulterioare, explică avocatura.ro.
Odată construit, gardul comun impune obligații continue pentru ambii proprietari. Întreținerea și repararea acestuia trebuie suportate și împărțite proporțional, în funcție de drepturile fiecăruia. În cele mai multe cazuri, contribuția este egală, însă pot exista situații în care proporțiile diferă dacă drepturile de coproprietate nu sunt egale.
Cheltuielile includ reparații, consolidări, vopsiri sau înlocuirea elementelor degradate. Refuzul nejustificat de a participa la aceste costuri poate conduce la dreptul celuilalt vecin de a solicita recuperarea sumelor plătite, inclusiv în instanță.
Există și cazuri în care cheltuielile nu mai sunt împărțite. Dacă degradarea gardului a fost cauzată exclusiv de unul dintre vecini, acesta va fi responsabil pentru toate costurile de reparație. Sunt considerate situații precum deteriorarea accidentală cu utilaje, intervenții neautorizate sau modificări efectuate fără consimțământul coproprietarului.
În astfel de situații, nu mai este vorba despre o obligație comună, ci despre răspunderea individuală pentru prejudiciul cauzat.
Atunci când un gard este construit de un singur vecin, fără contribuția celuilalt, legea oferă posibilitatea de a deveni coproprietar ulterior. Proprietarul care nu a participat inițial la costuri poate dobândi dreptul de coproprietate dacă plătește jumătate din valoarea actualizată a materialelor și manoperei. În anumite situații, este posibil să fie necesară și plata a jumătate din valoarea terenului ocupat de gard.
Această prevedere urmărește să asigure echilibrul între drepturile vecinilor și să prevină exclusivitatea unuia dintre aceștia asupra unei limite comune.
Vezi și: Regulamentări și norme legale privind delimitarea proprietăților private în zonele urbane și rurale
Reprezentanți ecleziastici sau oficiali administrativi implicați în dispute privind gardurile și hotarele de proprietate și modul de soluționare a acestor conflicte
