Guvernul României se angajează să listeze cel puţin trei societăţi de stat la bursă până în 2026, din industriile energetică şi transporturi. Până în prezent, nu există o listă oficială a acestor companii, dar sunt în desfăşurare discuţii între reprezentanţii guvernului şi ai Comisiei Europene pentru vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni. Din surse guvernamentale, se pare că, din sectorul transporturilor, Aeroporturi Bucureşti SA ar putea fi listată cu un pachet minoritar de acţiuni.
Aceste listări ar putea aduce statului român zeci de miliarde de lei, potrivit surselor guvernamentale.
În domeniul energiei, Hidroelectrica şi Romgaz sunt luate în considerare pentru a fi incluse în tranzacţii similare, ele fiind deja listate pe Bursa de Valori Bucureşti. Sunt analizate, dar nu există decizii finale cu privire la acestea.
Trafic aerian record pe aeroporturile bucureştene în 2024
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, operatorul aeroporturilor Otopeni şi Băneasa, a înregistrat un profit de peste 600 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 1,8 miliarde de lei, în 2024. Pentru 2025, se estimează un profit de peste 500 milioane de lei.
Statul român, prin Ministerul Transporturilor, deţine 80% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea deţine 20%.
În 2024, aeroporturile au înregistrat un trafic de 16 milioane de pasageri şi 134.700 de aterizări şi decolări.
„Numărul pasagerilor care au utilizat aeroporturile bucureştene în 2024 a crescut semnificativ, cu 9,22% faţă de 2023. Comparat cu perioada similară din 2019, când aeroporturile Capitalei au atins un nivel maxim istoric, creşterea a fost de 8,99%”, a anunţat compania.
Romgaz, una dintre societăţile energetice luate în calcul pentru vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni, este deja listată la bursă din 2013. În prezent, statul român deţine 70% din acţiunile Romgaz, iar restul sunt tranzacţionate pe piaţă. Romgaz a înregistrat, în 2024, un profit de 3 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 7,5 miliarde de lei.
Hidroelectrica a desfăşurat o ofertă publică iniţială în iulie 2023, la care s-a vândut participaţia Fondului Proprietatea. Este una dintre titlurile cu cel mai mare volum de tranzacţii de pe Bursa de Valori Bucureşti. Anul trecut, a înregistrat un profit de circa 4 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 9,6 miliarde de lei. Ministerul Energiei deţine 80% din acţiunile Hidroelectrica.
Ilie Bolojan susţine listarea companiilor de stat
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că negocierile pentru listarea unor pachete minoritare de acţiuni se vor finaliza în luna octombrie.
„Sunt un susţinător al listării societăţilor şi al vânzării unor pachete minoritare de acţiuni, pentru a atrage capital şi a îmbunătăţi managementul acestora”, a declarat premierul.
Acesta a subliniat că listarea contribuie la o mai bună administrare, atrage investiţii şi susţine dezvoltarea companiilor publice. Procesul de listare durează, în general, între şase luni şi un an.

