Copiii singuri ai părinților sunt dezavantajați? Cercetări și 4 sfaturi pentru o relație sănătoasă – HotNews.ro

Părinții cu un singur copil se întreabă dacă această situație îl va face mai răsfățat, mai egoist sau mai retras. În lipsa unui frate sau a unei surori, aceste temeri sunt frecvent întâlnite. Iată ce relevă studiile recente despre acest subiect.

România se află printre statele europene în care familiile cu un singur copil reprezintă o majoritate. Potrivit datelor Eurostat din 2021, peste 50% dintre gospodării aveau un copil. Conform Institutului Național de Statistică, numărul nașterilor a continuat să scadă, în 2023 înregistrându-se 155.418 nașteri, cu peste 10.000 mai puțini comparativ cu anul 2019.

Tendința indică faptul că familiile din România devin din ce în ce mai mici, iar copilul unic devine o realitate statistică, nu o excepție. În acest context, apar frecvent întrebări despre impactul emoțional și social al creșterii unui copil singur și, mai ales, despre sentimentul de vinovăție resimțit de mulți părinți pentru această alegere. „Un copil singur la părinți se simte singur?” „Oare îi lipsesc abilitățile sociale?” „Va avea mai multe dificultăți emoționale dacă crește fără un frate sau o soră?” Cercetările contrazic aceste temeri. Un articol recent publicat în Psychology Today evidențiază că miturile despre copiii singuri nu au baze științifice solide.

Studiile longitudinale confirmă că acești copii dezvoltă aceleași niveluri de adaptare emoțională, empatie și succes academic ca și copiii cu frați, atunci când mediul familial este stabil și relația cu părinții este de calitate.

Literatura specializată analizează de peste patru decenii particularitățile familiilor cu un copil și arată că statutul de copil unic nu reprezintă un dezavantaj emoțional sau social. O meta-analiză condusă de cercetătoarea Toni Falbo, expert în psihologia copilului singur la părinți, releva că nu există diferențe semnificative în inteligență, empatie, cooperare sau satisfacție de viață între copiii singuri și cei cu frați. Mai mult, profesoara, autoare a 38 de articole pe această temă, subliniază că stereotipurile despre copiii unici – că sunt răsfățați, neiubitori, egoiști sau inacapabili de a se înțelege cu ceilalți – sunt mituri adânc înrădăcinte în psihologia colectivă. Autorii observă chiar că, în multe cazuri, copiii unici mențin relații mai apropiate și mai armonioase cu părinții, datorită timpului și resurselor investite în această relație.

Datele științifice indică faptul că relația dintre părinți și copilul unic devine mai stabilă, mai comunicativă și mai centrată pe sprijin emoțional, fiind mai solidă decât se credea. Numărul de copii nu influențează calitatea conexiunii, ci modul în care părinții reușesc să acorde atenție, autonomie și încredere.

De ce apar temerile părinților cu un copil unic

Vinovăția resimțită de părinții cu un copil unic este una dintre cele mai frecvente temeri în consilierea parentală. Cauzele acesteia nu sunt medicale sau educaționale, ci culturale. În societățile în care familia cu doi copii a fost întotdeauna valorificată, alegerea unui singur copil poate fi percepută ca o abatere de la normă. Psihologii americani citați în Psychology Today indică faptul că părinții se confruntă adesea cu o vinovăție socială – teama de a fi judecați că nu oferă suficient sau că își vor crește copilul egoist. Aceste sentimente provin mai degrabă din comparații și mituri transmise între generații, decât din realitatea situației. „Vinovăția semnalează iubire, dar și teama de judecată. Nu indică un eșec”, explică psihoterapeuta autoarea articolului.

Mitul copilului unic demonstrează că vinovăția părinților este adesea neîntemeiată. Un studiu amplu despre personalitate arată că această opinie nu are fundament: personalitatea nu este influențată de ordinea nașterii, ci poate suferi schimbări în timpul vieții adulte.

Psihoterapeuții subliniază că mulți părinți projecă asupra copilului propriile neîmpliniri sau regrete legate de imposibilitatea de a avea mai mulți copii. Pentru a gestiona această vină, specialiștii recomandă o atitudine realistă: conștientizarea emoției și înlocuirea ei cu preocupări concrete. Vinovăția dispare odată ce este înțeleasă ca o presiune externă, nu ca o dovadă a unui eșec personal. În esență, copilul unic are nevoie de părinți împăcați cu decizia lor, nu de perfecțiune parentală.

Recomandări pentru o relație armonioasă între părinți și copilul unic

Specialiștii în psihologie propun câteva direcții simple, dar esențiale pentru sprijinirea dezvoltării unui copil unic și pentru transformarea vinovăției părinților într-o grijă conștientă și echilibrată.

1. Oferiți oportunități de socializare reală. Copilul singur la părinți nu este condamnat la izolare, ci are nevoie de ocazii autentice de interacțiune: activități de echipă, tabere, cluburi de lectură, sport. Aceste experiențe reduc anxietatea socială și dezvoltă abilități de negociere.
2. Încurajați autonomia. În familiile cu un singur copil, părintele tinde să ofere sprijin constant, însă autonomia se formează doar dacă adultul lasă loc greșelii și deciziilor personale. Încrederea în copil înseamnă să-i oferi libertatea de a greși fără frica de reproșuri.
3. Evitați supraprotecția emoțională. Psihoterapeuții avertizează că protecția excesivă împiedică dezvoltarea rezilienței. Permițând copilului să gestioneze singur probleme, chiar și cele minore, îl ajutați să devină capabil să facă față frustrărilor.
4. Validați alegerea familiei voastre. Mesaje precum „Mi-aș fi dorit să ai un frate” pot amplifica senzația de lipsă. Înlocuiți-le cu afirmații care transmit siguranță: „Suntem o familie completă așa cum suntem”.

Vinovăția nu contribuie nici la bunăstarea copilului, nici la echilibrul părintelui. Înlocuită cu încredere, echilibru și deschidere, ea se poate transforma în resursă pentru crearea unui climat familial armonios, indiferent de dimensiunea familiei.