Șefii Romsilva au primit salarii excesive în condițiile în care regiunea înregistra pierderi, relevă un audit al Ministerului Mediului. Alte nereguli grave au fost descoperite, iar ministrul a sesizat Parchetul pentru cercetări penale.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Corpul de Control, a efectuat un audit amplu la Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva și la Direcția Silvică Maramureș. Rezultatele evidențiază pierderi financiare semnificative, acordarea unor stimulente nejustificate, o gestionare defectuoasă a fondurilor speciale și suspiciuni care au determinat sesizarea Parchetului General, conform unui comunicat al ministerului.
Ministrul Diana Buzoianu a trimis marți raportul corpului de control către Parchet.
„Acest raport dezvăluie o realitate ascunsă mulți ani: tolerarea pierderilor financiare, lipsa controlului, complicități locale și o cultură organizațională inadecvată interesului public. Gestionarea pădurilor României necesită o schimbare radicală, o instituție care își pierde direcția și îngroapă adevărul sub birocrație.
Reforma Romsilva este nu doar necesară, ci și inevitabilă. Vom lua măsuri decisive pentru respectarea legii și vom colabora cu autoritățile de anchetă pentru a clarifica situația. Tocmai de aceea, am trimis raportul de control către Parchetul General. Este responsabilitatea noastră față de cetățeni și față de mediul natural”, a declarat ministrul mediului, Diana Buzoianu.
Auditul a analizat patru aspecte: performanța financiară, gestiunea resurselor umane și a cheltuielilor de personal, utilizarea fondurilor de conservare și regenerare a pădurilor, precum și gestionarea fondurilor destinate accesibilizării. Rezultatele evidențiază deficiențe majore de management.
Lipsa controlului și alocarea defectuoasă a resurselor
Performanța financiară a Regiei este îngrijorătoare. În perioada 2023-2024, profitul brut a scăzut drastic, de la 251,9 milioane lei în 2023 la doar 42,2 milioane lei în 2024.
În comparație cu anul 2022, scăderea este și mai accentuată, de aproape 90%. Această evoluție negativă denotă lipsa mecanismelor eficiente de control, alocarea defectuoasă a resurselor și tolerarea ineficienței.
Între 2020 și 2024, șase Direcții Silvice (Bistrița Năsăud, Constanța, Dolj, Mehedinți, Teleorman și Tulcea) au înregistrat pierderi anuale, însumând zeci de milioane de lei. Alte patru direcții (Caraș-Severin, Gorj, Maramureș și Sălaj) au avut pierderi semnificative în cel puțin doi ani consecutivi.
- „În ciuda pierderilor consistente înregistrate de mai multe direcții silvice, s-au acordat prime și calificative pozitive angajaților din aceste direcții. De exemplu, în 2021 și 2022, s-au acordat stimulente financiare de peste 25 de milioane de lei unor direcții cu pierderi de aproape 70 de milioane de lei.”
- „În total, stimulentele nejustificate acordate în perioada 2021-2023 au generat un prejudiciu estimat la peste 46 de milioane de lei. Această situație denotă o gestionare disfuncțională a resurselor naturale.”, a subliniat ministrul.
Disparități de performanță între direcții
Discrepanțele de performanță între direcții sunt semnificative. În 2024, Direcția Silvică Arad a raportat pierderi de peste 14,7 milioane de lei, în timp ce Direcția Argeș a înregistrat profit. Această disparitate indică probleme de management la nivelul mai multor structuri teritoriale.
- „Au fost analizați indicatori precum cheltuielile de personal în raport cu cifra de afaceri. Rezultatele sunt alarmante. În anumite direcții, cheltuielile cu personalul au depășit cifra de afaceri. De exemplu, la Direcția Silvică Constanța, în 2024, cheltuielile de personal au fost de aproape 3 ori mai mari decât cifra de afaceri.”
- „Mă întreb: cum o instituție esențială pentru gestionarea resurselor naturale poate înregistra performanțe atât de slabe? Este evidentă necesitatea unei reforme structurale la Romsilva.”, a spus ministrul.
Probleme contabile la fondul de conservare
Analiza Fondului de conservare și regenerare a pădurilor evidențiază disfuncționalități contabile. Deși în 2024 soldul fondului părea pozitiv, transferurile interne și dezechilibrele dintre direcții au generat un deficit real de peste 24,7 milioane de lei.
Concluziile auditului justifică sesizarea Parchetului pentru cercetări penale și inițierea unei reforme structurale urgente a Romsilva. Ministerul a introdus, recent, modificări la Regulamentul de funcționare a Romsilva, cu accent pe:
- regionalizarea Romsilva și reducerea numărului de posturi inutile de conducere;
- separarea contabilă a activităților secundare pentru eliminarea cheltuielilor inutile;
- stabilirea unor indicatori clare de performanță pentru angajați.