Articol de Maria Olteanu – Publicat miercuri, 24 decembrie 2025, ora 10:34 / Actualizat miercuri, 24 decembrie 2025, ora 12:12
Brazilianul Eric de Oliveira (40 de ani), cel mai prolific marcator străin din istoria Ligii 1, unul dintre jucătorii care și-au lăsat amprenta asupra fotbalului din România, a avut o copilărie extrem de dificilă. A rememorat momentele grele trăite, incluzând propunerea de a deveni traficant de droguri.
Sosit în vara anului 2007 la Gaz Metan, Eric a mai evoluat în România la echipele Pandurii, Viitorul și FC Voluntari, retras din activitate în 2021. Cu un an înainte, stabilise recordul de cel mai bun marcator străin din fotbalul românesc, cu 66 de goluri.
Deși era foarte tânăr, i s-a propus să vândă droguri. În plus față de condițiile de viață extrem de dificile, a trecut și printr-o dramă gravă, când unul dintre verișorii săi a fost împușcat în urma unei altercații legate de traficul de substanțe interzise.
„Pentru mine, în copilărie, cel mai dificil a fost să-mi controlez caracterul, pentru că aveam anumite deviații pe drumul vieții mele. (…) De exemplu, am primit oferta pentru comerțul cu droguri.
La vârsta de aproximativ 9, 10 sau 11 ani. Eu eram hotărât încă de mic să mă dedic fotbalului și nu aveam alte planuri. Dar prieteni de-ai mei au fost uciși în copilărie pentru că s-au implicat în traficul de droguri. În 2002, am suferit cea mai dureroasă pierdere din viața mea.
Locuiam cu doi veri gemeni, în aceeași casă, împreună cu alte 16 persoane. Dormeam pe jos cu mama și sora mea. Nu am avut un pat până la vârsta de 21 de ani. Bunicii aveau paturi, restul dormeam pe podea. Verii mei au fost împușcați la doar câteva sute de metri de casă.
Cu unul dintre ei aveam o legătură foarte apropiată, ca și cum ar fi fost fratele meu mai mare. Cu celălalt, aveam conflicte constante”, a declarat Eric, citat de golazo.ro.
Eric de Oliveira, marcat de adversitățile copilăriei
Ulterior, a împărtășit cum i s-a propus personal să devină traficant de droguri, chiar în copilărie, la vârsta de 9 sau 10 ani.
„Este cel mai ușor de abordat pentru traficanti, pentru că nu se implică poliția. Li se dau plicurile și îi trimit să le vândă.
Am avut o relație strânsă cu un verișor și uneori mă certam cu celălalt. Ei munceau de la o vârstă mai mică, își cumpărau pantofi și mergeam în oraș cu aceștia, chiar dacă erau mai mari decât mine. Eu purtam mărimea 38, iar pantofii erau 42. Mergeam așa, indiferent de mărime, pentru că nu aveam alte condiții. Ei aveau deja, fiind mai mari și muncind. Așa am crescut.
Apoi, i-am spus soției mele, când jucam fotbal, că vreau să cumpăr tot felul de adidași. Întotdeauna am dorit să port perechi diferite, pentru că în copilărie nu am avut posibilitatea. Am acumulat mulți bani pentru astfel de cumpărături și, după șase luni, adunați, în vacanța în Brazilia, încărcam o geantă cu adidași și îi dădeam verișorilor mei. Răsplata!
