Crin Antonescu a îndemnat alegătorii la vot
În mesajul său, Crin Antonescu a declarat că nu cunoaște dacă a avut loc întâlnirea lui Nicușor Dan cu Victor Ponta și Florian Coldea. El a subliniat că nu este preocupat de autenticitatea imaginilor, considerând aspectele respective neimportante pentru viitorul României.
„Dragi prieteni, nu știu dacă Nicușor Dan s-a întâlnit cu fostul general al SRI, Florian Coldea! Nu pot să identific dacă o fotografie este reală sau falsă, mai ales în epoca actuală, când tehnologia poate transforma realul în fals și invers.
Și, sincer, nu mă interesează. Nu este relevant pentru viitorul României dacă s-au întâlnit sau nu”, a scris candidatului la Președinția României.
Referitor la actuala campanie electorală, Antonescu a menționat că subiectele abordate nu reflectă preocupările majore ale cetățenilor.
„Mi-ar fi plăcut să discutăm despre subiectele care contează cu adevărat pentru voi. Au existat teme care au umbrit această campanie: contracte, dosare și, mai recent, fotografii și plângeri la DIICOT – aspecte fără relevanță pentru viitorul României. În schimb, votul de duminică este crucial”, a mai afirmat acesta.
Crin Antonescu a invitat cetățenii să-și exercite dreptul la vot duminică, 4 mai, pentru viitorul țării:
„Vă invit pe toți la vot pentru un viitor liber, pentru familiile și comunitățile noastre. Vă chem la vot pentru ordine în țară, pentru o schimbare cu sens, pentru perspective mai bune. Sunt singurul candidat care îl poate înfrunta pe adversarul său în turul doi. Sprijiniți-mă să ajung acolo, ajutați-mă să conduc România înainte!”
Reacții la imaginile publicate de Elena Lasconi
Amintim că Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a anunțat joi, 1 mai, într-o postare, că a primit un e-mail cu fotografii ce-i înfățișează pe Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea ieșind din aceeași clădire.
Nicușor Dan a considerat fotografiile un fals grosolan, o poziție similară adoptând-o și Victor Ponta. Florian Coldea a declarat:
„Nu am nicio reacție de oferit cu privire la fotografiile apărute în spațiul public. Dacă aceste imagini ar fi fost într-un context clar, dacă ar fi fost indicat un moment precis al întâlnirii cu personalități politice, aș fi clarificat situația. Însă, dat fiind că sunt imagini izolate, neasumate de către autor, promovate în context electoral sensibil, nu am ce să comentez.”
Joi seară, Crin Antonescu a precizat că nu ar fi surprins dacă întâlnirea dintre Victor Ponta, Nicușor Dan și generalul Florian Coldea ar fi avut loc.